2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIRÁN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.

TIRÁN, -Ă, tirani, -e, subst., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.

TIRÁN2, -Ă, tirani, -e, adj. Crud, nemilos; autoritar, despotic. Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre... podoaba operei atîtor mii de necunoscuți, care lucrau pentru glorificarea oarbei vanități a unui potentat tiran. BART, S. M. 23. Amoraș tiran, Tiran și dușman, Tare te-ai silit Și m-ai despărțit De-al meu puișor, Vrednic de amor. TEODORESCU, P. P. 286. Am o pasăre dușmană Și foarte tirană, N-are suflet, n-are minte, Ci e plină de cuvinte, Ce o-ntrebi ea spune (Ceasornicul). GOROVEI, C. 69. ◊ (Substantivat) Nu mai știa ce să facă teșmenitul de Joe ca să moaie inima tiranei de Junona. ISPIRESCU, U. 11.

TIRÁN1, tirani, s. m. Stăpînitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); nume dat unui șef de stat asupritor (v. despot); p. ext. persoană autoritară care își impune voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei ce depind de ea. Din toată gospodăria săracă, dar cu zgîrcenie apărată de risipă, vedeam că am de-a face c-un tiran aspru și rînduit într-ale sale. SADOVEANU, E. 128. Acest măreț titlu, moldovenii îl dedeau acelor principi care veneau să-i scape de jugul vreunui tiran. HASDEU, I. V. 17. Pieri-vor și tiranii și robii demni de ei. BOLINTINEANU, O. 30. Varsă din cer foc și zare Cu catran și cu pucioasă, Pe acest tiran să-l arză. TEODORESCU, P. P. 105. ◊ Fig. Dorule, tiran cumplit, De ce m-ai îmbătrînit? TEODORESCU, P. P. 273.

TIRÁN2, -Ă I. s. m. despot. ◊ conducător de stat foarte aspru, crud; (p. ext.) cel care abuzează de autoritatea sa, care asuprește pe alții. II. adj. nemilos, despotic; asupritor. (< ngr. tirannos, fr. tyran)

TIRÁN1 s. m. pasăre mică, insectivoră și bună cântătoare, din America, foarte vioaie și curajoasă, care atacă chiar păsări mai mari. (< fr. tyran)

TIRÁN2 ~ă (~i, ~e) Care terorizează pe alții; cu manifestări dictatoriale. /<ngr. tírannos, fr. tyran

TIRÁN1 ~i m. 1) Conducător absolut al unei țări care guvernează în mod arbitrar și cu cruzime; dictator; despot; potentat. 2) fig. Persoană autoritară care își impune voința în mod despotic; satrap; dictator; despot. /<ngr. tírannos, fr. tyran

tiran m. 1. se zicea la Grecii antici de cei ce uzurpau puterea suverană într’un Stat republican: cei treizeci de tirani; 2. principe care guvernă cu cruzime, cu nedreptate: Nerone fu un tiran cumplit; 3. fig. cel ce abuzează de autoritatea sa în contra dreptului și a rațiunii.

*tirán m. (lat. tyrannus, d. vgr. týrannos; fr. tyran). Uzurpator al domniiĭ: Policrate fu tiranu Samosuluĭ. Suveran crud: Nerone fu un groaznic tiran. Fig. Acela care abuzează de autoritatea luĭ: copiiĭ stricațĭ îs tiranĭ. Adj. Tiranic: domnie tirană. – La Dos. tiran (după ngr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tirán adj. m., s. m., pl. tiráni; adj. f., s. f. tiránă, pl. tiráne

tirán s. m., adj. m., pl. tiráni; f. sg. tiránă, g.-d. art. tiránei, pl. tiráne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TIRÁN s., adj. (POL.) 1. s. despot, satrap. (A fost un adevărat ~ în timpul guvernării sale.) 2. adj. despotic. (Domn ~.)

TIRAN s., adj. 1. s. despot, satrap. (A fost un adevărat ~ în timpul guvernării sale.) 2. adj. despotic. (Domn ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tirán (-ni), s. m. – Despot. Gr. τύραννος (Murnu 57), sec. XVII. – Der. tiranic, adj., din fr. tyrannique; tirănesc, adj. (înv., tiranic); tirănește, adv. (înv., tiranic); tirăni, vb. (înv., a trata prost, a tiraniza); tiranie (var. înv. tirănie), s. f. (despoție) din gr. τυραννία; tiraniza, vb., din fr. tyranniser; tiranisi, vb. (a tiraniza), din gr. τυραννίζω, aorist τυράννησα.


Dicționare enciclopedice

Encyclopedic definitions

ARON TIRANUL, domn al Moldovei (1591-1592 și 1592-1595). Aliat cu Mihai Viteazul și Sigismund Báthory (1594) împotriva turcilor. Ctitor al mănăstirii Aroneanu; danii importante Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului.

Intrare: tiran (adj.)
tiran adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tiran
  • tiranul
  • tiranu‑
  • tira
  • tirana
plural
  • tirani
  • tiranii
  • tirane
  • tiranele
genitiv-dativ singular
  • tiran
  • tiranului
  • tirane
  • tiranei
plural
  • tirani
  • tiranilor
  • tirane
  • tiranelor
vocativ singular
plural
Intrare: tiran (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tiran
  • tiranul
  • tiranu‑
plural
  • tirani
  • tiranii
genitiv-dativ singular
  • tiran
  • tiranului
plural
  • tirani
  • tiranilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)