TIRAN¹, tirani, s. m. Stăpînitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); nume dat unui șef de stat asupritor (v. despot); p. ext. persoană autoritară care își impune voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei ce depind de ea. Din toată gospodăria săracă, dar cu zgîrcenie apărată de risipă, vedeam că am de-a face c-un tiran aspru și rînduit într-ale sale. SADOVEANU, E. 128. Acest măreț titlu, moldovenii îl dedeau acelor principi care veneau să-i scape de jugul vreunui tiran. HASDEU, I. V. 17. Pieri-vor și tiranii și robii demni de ei. BOLINTINEANU, O. 30. Varsă din cer foc și zare Cu catran și cu pucioasă, Pe acest tiran să-l arză. TEODORESCU, P. P. 105. ◊ Fig. Dorule, tiran cumplit, De ce m-ai îmbătrînit? TEODORESCU, P. P. 273.