TIRAN, -Ă, tirani, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.

tiran, ~ă [At: (a. 1650) GCR I, 146/41 / V: (reg) ter~, (îrg) ~rean sm, a / A și: (înv) tir~ / Pl: ~i, ~e / E: ngr τύραννος, fr tyran] 1 sm Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din Antichitate (care guverna cu cruzime) Si: despot. 2 sm Șef de stat care conduce în mod absolut Si: despot. 3-4 smf, a (Pex) (Persoană) care își impune voința în orice împrejurare și care asuprește pe cei ce depind de ea Si: autoritar. 5-6 smf, a (Pex) (Persoană) crudă.

TIRAN, -Ă, tirani, -e, subst., adj. 1. S. m. Stăpânitor absolut al unui stat sau al unei cetăți grecești din antichitate (care guverna cu cruzime); p. gener. șef de stat care conduce în mod absolut; despot. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care încearcă să-și impună voința în orice împrejurare, care asuprește pe cei din jur; (om) crud, nemilos. – Din ngr. tirannos, fr. tyran.

TIRAN², -Ă, tirani, -e, adj. Crud, nemilos; autoritar, despotic. Cîte lacrimi s-or fi scurs pe luciul acestor pietre... podoaba operei atîtor mii de necunoscuți, care lucrau pentru glorificarea oarbei vanități a unui potentat tiran. BART, S. M. 23. Amoraș tiran, Tiran și dușman, Tare te-ai silit Și m-ai despărțit De-al meu puișor, Vrednic de amor. TEODORESCU, P. P. 286. Am o pasăre dușmană Și foarte tirană, N-are suflet, n-are minte, Ci e plină de cuvinte, Ce o-ntrebi ea spune (Ceasornicul). GOROVEI, C. 69. ◊ (Substantivat) Nu mai știa ce să facă teșmenitul de Joe ca să moaie inima tiranei de Junona. ISPIRESCU, U. 11.

TIRAN², -Ă I. s. m. despot. ◊ conducător de stat foarte aspru, crud; (p. ext.) cel care abuzează de autoritatea sa, care asuprește pe alții. II. adj. nemilos, despotic; asupritor. (< ngr. tirannos, fr. tyran)

TIRAN² ~ă (~i, ~e) Care terorizează pe alții; cu manifestări dictatoriale. /<ngr. tírannos, fr. tyran

teran², ~ă a vz tiran

tiran adj. m., s. m., pl. tirani; adj. f., s. f. tirană, pl. tirane

tiran adj. m., s. m., pl. tirani; adj. f., s. f. tirană, pl. tirane

tiran s. m., adj. m., pl. tirani; f. sg. tirană, g.-d. art. tiranei, pl. tirane

TIRAN s., adj. (POL.) 1. s. despot, satrap. (A fost un adevărat ~ în timpul guvernării sale.) 2. adj. despotic. (Domn ~.)

TIRAN s., adj. 1. s. despot, satrap. (A fost un adevărat ~ în timpul guvernării sale.) 2. adj. despotic. (Domn ~.)

Usus tyrannus (lat. „Obiceiul tiran”) – expresie care atestă că obiceiul devine cîteodată stăpînul nostru, ne conduce și chiar ne tiranizează. Un mod mai ferm, mai răspicat de a spune că obișnuința e a doua natură.