9 definiții pentru despot

DESPÓT, despoți, s. m. 1. (În antichitate și în evul mediu) Conducător cu puteri discreționare; tiran. ♦ Fig. Persoană excesiv de autoritară, care, în acțiunile sale, nu ține seama de alții, care vrea să-și impună cu orice preț voința. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui ținut. [Acc. și: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.

despót/déspot s. m., pl. despóți/déspoți

DESPÓT s.m. 1. (Ist.) Suveran cu puteri absolute, care guverna arbitrar, după bunul său plac, neîngrădit de nici o lege; tiran. ♦ (Fig.) Om tiranic, excesiv de autoritar cu ceilalți. 2. Guvernator autonom al unei provincii din Imperiul bizantin. [Cf. ngr. despotis, fr. despote, gr. despotes – stăpân].

DESPÓT/DÉSPOT s. m. 1. guvernator autonom al unei provincii din Imperiul Bizantin. 2. (în evul mediu) suveran cu puteri absolute, care guverna după bunul său plac; tiran. 3. (fig.) om tiranic, excesiv de autoritar. (< ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stăpân)

déspot (-ți), s. m. – Tiran. – Mr. dispot. Ngr. δεσπότης (sec. XVI), și modern mai ales la formele der., din fr. despote.Der. despotic, adj.; despotie, s. f. (înv., regim al unui despot); despotism, s. n., înv., despotismos (sec. XVIII; cf. Gáldi 169).

DESPÓT ~ți m. 1) Suveran care guvernează în mod absolut și arbitrar; tiran; potentat; dictator. 2) fig. Persoană care exercită o autoritate tiranică; tiran; satrap; dictator. [Acc. și déspot] /<ngr. despotis, fr. despote

despot m. 1. suveran care domnește absolut și arbitrar; 2. persoană care impune voința-i într’un mod tiranic.

*despót m. (vgr. despótes). Suveran arbitrar, tiran. Fig. Cel care vrea să conducă arbitrar.

Intrare: despot
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular despot despotul
plural despoți despoții
genitiv-dativ singular despot despotului
plural despoți despoților
vocativ singular
plural