3 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text.Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ.

ȚIPÁR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis).Et. nec. Cf. țipa2.

TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ.

ȚIPÁR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, întrebuințat mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis).Et. nec. Cf. țipa2.

TIPÁR, tipare, s. n. 1. Totalitatea operațiilor de tipărire a unui text; imprimare cu ajutorul mașinilor tipografice; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice care imprimă un text. Trimite la tipar o carte amuzantă. TOPÎRCEANU, P. 50. Tu, drag copil al închipuirii mele, mîni vei vedea lumina tiparului. GANE, N. III 155. Am dat de o greșeală de tipar. ALECSANDRI, S. 154. În zilele noastre, un scriitor fără tipar este un soldat fără armă, un căpitan fără comandă, mai puțin decît nimic. BOLLIAC, O. 53. ◊ Coală de tipar v. coală.Expr. Bun de tipar v. bun4 (III 1). A da (ceva) la tipar = a preda pentru publicare. A da (pe cineva) în tipar = a vorbi în presă despre cineva. De ar fi o mulțumire să te vezi în tipar dat... apoi eu te-aș ferici. ALEXANDRESCU, M. 245. (Despre texte, scrieri) (A fi sau a se afla) sub tipar = (a se afla) în pregătire pentru a apărea, (a fi) în curs de tipărire. Trei mari scrieri ale lui Bolliac... sînt sub tipar. GHICA, A. 574. 2. Șablon, model (după care se pot confecționa diferite lucruri). Cu creionul mi-a luat de jur împrejur tiparul tălpii. I. BOTEZ, ȘC. 32. ♦ Formă în care se toarnă sau se confecționează anumite obiecte. După ce au fost turnate în tipare, cărămizile sînt puse la uscat. BOGZA, C. O. 219. ◊ Fig. O limbă... își sfarmă și își înnoiește necontenit tiparele. SADOVEANU, E. 38. Orice rol al actorului trebuie să fie creat după tiparele vieții. SAHIA, U.R.S.S. 144. ♦ Formă, ștanță pentru baterea monedelor. Zavragiii, țiganii căldărari, care au și tipare de bani, sînt cei mai bogați. ȘEZ. III 36. ♦ Cofraj. 3. Urmă, întipărire. Cine-și mai aduce aminte astăzi de noroiul adînc de un cot din zăvoiul Orbului... în care pocnea picioarele cailor și lăsau tipar la fiecare pas! GHICA, S. XVII.

ȚIPÁR, țipari, s. m. 1. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, ca de șarpe, întrebuințat mai mult ca nadă (Misgurnus fossilis sau Cobitis fossilis); chișcar. Între liane, gasteropode, crustacee și vertebrate se strecura, cu virgule și curbe bizare, țiparul. SADOVEANU, O. A. II 169. ◊ (În metafore și comparații) E un rumîn înalt, cu umerii lați, încolo, subțire țipar. STANCU, D. 34. 2. Nume dat impropriu unui pește din apele dulci ale Europei de apus, care parcurge distanțe considerabile, pentru a-și depune icrele la adînc, în oceanul Atlantic. Cum spuneam, țiparul femelă, după un stagiu de cinci ani... coboară în estuare. Acolo e întîmpinat de țiparul mascul și pornesc împreună pînă la sud de insulele Bermude. C. PETRESCU, C. V. 192.

TIPÁR ~e n. 1) Totalitate a procedeelor folosite la imprimarea tipografică a unui text, a unei ilustrații etc. 2) Ansamblu de mijloace tehnice cu ajutorul cărora se publică un text. Hârtie de ~.Bun de (sau pentru ) ~ gata pentru editare. A da la ~ a preda un manuscris spre tipărire. 3) Obiect determinat după care se reproduc obiectele identice; calapod; șablon; model. 4) Urmă lăsată pe o suprafață prin apăsare. /<ngr. tipári[on], sl. tiparu

ȚIPÁR ~i m. Pește dulcicol, de talie mică sau medie, având corpul cilindric, asemănător cu al șarpelui, acoperit cu solzi mărunți; chișcar. ~ de mare. /Orig. nec.

tipar n. 1. obiect găunos în care se introduce materii lichide sau moi spre a le da o formă determinată: tipar de turnat gloanțe; 2. ciubucul zidarului; 3. model de hârtie pentru croitori; 4. formă în care se toarnă caracterele tipografice, etc.; 5. arta de a tipări și producțiunea acestei arte: invențiunea tiparului; 6. tipografie: greșeli de tipar; 7. presă: libertatea tiparului. [Gr. bizantin TYPÁRION, întipărire].

țipar m. pește fără solzi ce seamănă cu șarpele (Anguilla). [Cf. țipă, prin analogie cu forma-i oblongă (v. fusar)].

tipár n., pl. e (mgr. typárion, d. týpos, tip; vsl. tiparŭ). Formă, model, tip după care se reproduc altele. (De ex.: un desemn, o croĭală făcută din hîrtie, o întipărire în gips orĭ în metal ca să tornĭ acolo alt material și să ĭasă tot obĭecte de aceĭașĭ formă: tipar de fabricat banĭ, de turnat gloanțe, litere tipografice ș. a.). Arta de a tipări, de a reproduce paginĭ scrise: invențiunea tiparuluĭ se datorește luĭ Gutenberg. Presa (ziarele, revistele și cărțile): se abuzează de libertatea tiparuluĭ. Bun de tipar, bun de tipărit, de dat la mașina tipografică. A da la tipar, a tipări (V. stambă). Greșelĭ de tipar, greșelĭ de tipărire. Fig. Formă, tip: urît tipar de om!

țipár m. (cp. cu țip). Anghilă, un pește care seamănă a șarpe și care chear se maĭ numește și șerpar (cobítis fóssilis). V. vîrlan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țipár s. m., pl. țipári

țipár s. m., pl. țipári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TIPÁR s. v. ciubuc, ciubucar, clișeu, imprimerie, lambar, lămbuitor, loc comun, tipografie.

TIPÁR s. 1. v. tipărire. 2. (TIPOGR.) (înv.) stambă. (A da la ~.) 3. (TIPOGR.) tipar adânc v. calcografie; tipar înalt = pantografie. 4. v. zaț. 5. v. presă. 6. v. ștanță. 7. v. urmă. 8. v. șablon. 9. v. calapod. 10. (rar) patron. (~ pentru un obiect de îmbrăcăminte.) 11. model, prototip. tip. (A construit templul după ~ele grecești.) 12. model, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 13. v. cofraj. 14. v. formă. 15. tipar metalic v. cochilă.

ȚIPÁR s. (IHT.; Misgurnus fossilis) (pop.) chișcar, (reg.) șerpar, (prin Mold.) șarpe.

arată toate definițiile

Intrare: tipar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tipar
  • tiparul
  • tiparu‑
plural
  • tipare
  • tiparele
genitiv-dativ singular
  • tipar
  • tiparului
plural
  • tipare
  • tiparelor
vocativ singular
plural
Intrare: țipar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipar
  • țiparul
  • țiparu‑
plural
  • țipari
  • țiparii
genitiv-dativ singular
  • țipar
  • țiparului
plural
  • țipari
  • țiparilor
vocativ singular
plural
Intrare: țipar-de-mare
țipar-de-mare substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipar-de-mare
  • țiparul-de-mare
plural
  • țipari-de-mare
  • țiparii-de-mare
genitiv-dativ singular
  • țipar-de-mare
  • țiparului-de-mare
plural
  • țipari-de-mare
  • țiparilor-de-mare
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țipar

  • 1. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă (Misgurnus fossilis).
    exemple
    • Între liane, gasteropode, crustacee și vertebrate se strecura, cu virgule și curbe bizare, țiparul. SADOVEANU, O. A. II 169.
      surse: DLRLC
    • metaforic E un rumîn înalt, cu umerii lați, încolo, subțire țipar. STANCU, D. 34.
      surse: DLRLC
  • 2. Nume dat impropriu unui pește din apele dulci ale Europei de apus, care parcurge distanțe considerabile, pentru a-și depune icrele la adânc, în oceanul Atlantic.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cum spuneam, țiparul femelă, după un stagiu de cinci ani... coboară în estuare. Acolo e întîmpinat de țiparul mascul și pornesc împreună pînă la sud de insulele Bermude. C. PETRESCU, C. V. 192.
      surse: DLRLC

etimologie:

țipar-de-mare

etimologie: