4 intrări

45 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TICNÍRE s. f. v. tihnire.

TICNÍ vb. IV v. tihni.

TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticní vb. IV] – Din sl. tihnonti.

TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva. [Var.: (pop.) ticní vb. IV] – Din sl. tihnonti.

TIHNÍRE s. f. (Înv. și reg.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni.

ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti, a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. sb. ciknuti.

tihni vi [At: ANON. CAR. / V: (îvp) ticni, (reg) tigni, timni, tini / Pzi: 3 ~nește / E: vsl тихнѫти] (Cu pronumele subiect logic în dativ) 1 A avea mulțumire de pe urma unui lucru. 2 A se bucura în liniște de ceva. 3 A-i cădea bine ceva Si: a prii, (reg) a tiposi (5).

tihnire sf [At: POLIZU / V: (înv) ticn~ / E: tihni] (Îrg) 1 Tihnă (1). 2 (Îlav) Cu ticnire În liniște. 3 (Îal) Cu mulțumire.

țicni [At: ANTIPA, P. 299 / V: țigni / Pzi: ~nesc / E: țic1] 1 vt (Pop) A lovi ușor un obiect (producând zgomot sau fisurându-l) Si: (reg) a țocni (1). 2 vt (Reg) A ciocni (pahare) în semn de urare. 3 vi (Îvr; d. arme de foc) A produce un rateu. 4 vi (Îvr; d. artere) A plesni. 5 vi (Reg; d. animale) A muri. 6 vr (Fam; fig) A-și pierde puterea de judecată Si: a se scrânti, a se sminti, (fam) a se țăcăni (11). 7 vt (Reg) A găsi pe cineva din întâmplare. 8-9 vi, vtf (Reg; d. pluta undiței sau d. undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală. 10 vi (Reg; d. oameni) A se mișca din loc Si: a se clinti (2), a se urni.

țicnire sf [At: ARGHEZI, S. IX, 37 / Pl: ~ri / E: țicni] (Rar) 1 (Pop) Lovire ușoară a unui obiect (producând un zgomot sau fisurându-l). 2 (Reg) Ciocnire (a paharelor) în semn de urare. 3 (Îvr; d. arme de foc) Producere a unui rateu. 4 (Îvr; d. artere) Plesnire. 5 (Fam; fig) Pierdere a capacității de judecată Si: scrânteală, (fam) țăcăneală (6), țicneală (1). 6 (Reg) Găsire a cuiva din întâmplare. 7 (Reg) Mișcare bruscă a plutei undiței sau a undiței atunci când peștele mușcă din momeală. 8 (Reg; d. oameni) Clintire din loc.

TIHNÍRE, tihniri, s. f. (Înv.) Tihnă. [Var.: ticníre s. f.] – V. tihni.

ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. scr. ciknuti.

TIHNÍ, pers. 3 tihnește, vb. IV. Intranz. (Și în forma ticni; construit cu subiectul logic în dativ) A-i cădea bine, a-i fi favorabil, folositor, prielnic. V. prii. Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29. Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105. Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661. ◊ (Cu subiectul gramatical neexprimat) Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176. Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73. – Variante: tigní (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89), ticní vb. IV.

TIHNÍRE s. f. (Învechit; și în forma ticnire) Liniște, pace, mulțumire. ◊ Loc. adv. Cu tihnire = în tihnă, în liniște; netulburat, nestingherit. Petrecea mai ușurată despre toate și mai cu ticnire întru fericirile ce îi făcea bătrînul. GORJAN, H. IV 178. – Variantă: ticníre s. f.

ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. (Familiar) 1. Refl. A se sminti, a-și pierde mintea. 2. Tranz. A clinti, a mișca din loc; a ciocni, a plesni.

arată toate definițiile

Intrare: tihni
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tihni
  • tihnire
  • tihnit
  • tihnitu‑
  • tihnind
  • tihnindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • tihnește
(să)
  • tihnească
  • tihnea
  • tihni
  • tihnise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • tihnesc
(să)
  • tihnească
  • tihneau
  • tihni
  • tihniseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ticni
  • ticnire
  • ticnit
  • ticnitu‑
  • ticnind
  • ticnindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • ticnește
(să)
  • ticnească
  • ticnea
  • ticni
  • ticnise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • ticnesc
(să)
  • ticnească
  • ticneau
  • ticni
  • ticniseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tigni
  • tignire
  • tignit
  • tignitu‑
  • tignind
  • tignindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • tignește
(să)
  • tignească
  • tignea
  • tigni
  • tignise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • tignesc
(să)
  • tignească
  • tigneau
  • tigni
  • tigniseră
Intrare: tihnire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tihnire
  • tihnirea
plural
  • tihniri
  • tihnirile
genitiv-dativ singular
  • tihniri
  • tihnirii
plural
  • tihniri
  • tihnirilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ticnire
  • ticnirea
plural
  • ticniri
  • ticnirile
genitiv-dativ singular
  • ticniri
  • ticnirii
plural
  • ticniri
  • ticnirilor
vocativ singular
plural
Intrare: țicni
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țicni
  • țicnire
  • țicnit
  • țicnitu‑
  • țicnind
  • țicnindu‑
singular plural
  • țicnește
  • țicniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țicnesc
(să)
  • țicnesc
  • țicneam
  • țicnii
  • țicnisem
a II-a (tu)
  • țicnești
(să)
  • țicnești
  • țicneai
  • țicniși
  • țicniseși
a III-a (el, ea)
  • țicnește
(să)
  • țicnească
  • țicnea
  • țicni
  • țicnise
plural I (noi)
  • țicnim
(să)
  • țicnim
  • țicneam
  • țicnirăm
  • țicniserăm
  • țicnisem
a II-a (voi)
  • țicniți
(să)
  • țicniți
  • țicneați
  • țicnirăți
  • țicniserăți
  • țicniseți
a III-a (ei, ele)
  • țicnesc
(să)
  • țicnească
  • țicneau
  • țicni
  • țicniseră
Intrare: țicnire
țicnire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țicnire
  • țicnirea
plural
  • țicniri
  • țicnirile
genitiv-dativ singular
  • țicniri
  • țicnirii
plural
  • țicniri
  • țicnirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tihni ticni tigni

  • 1. A se bucura (în liniște) de ceva; a-i cădea bine, a-i prii ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: prii attach_file 5 exemple
    exemple
    • Mie să-mi dai pace să-mi ticnească hodina! SADOVEANU, O. VII 29.
      surse: DLRLC
    • Las’ că-i vede tu ce-am să-i fac lui Mogorogea; de i-a ticni ziua de azi, păcat să-mi fie. CREANGĂ, A. 105.
      surse: DLRLC
    • Ce mînc nu-mi tihnește, Ce beau nu-mi priește. TEODORESCU, P. P. 661.
      surse: DLRLC
    • Nu stăm mult. Nu-mi tihnește nici mie. PAS, Z. I 176.
      surse: DLRLC
    • Singur la masă nu-mi ticnește. CARAGIALE, O. III 73.
      surse: DLRLC

etimologie:

tihnire ticnire

etimologie:

  • vezi tihni
    surse: DEX '98 DEX '09

țicni

etimologie: