ȚICNEALĂ, țicneli, s. f. (Fam.) 1. Sminteală, nebunie. 2. Manie. – Țicni + suf. -eală.

țicneală sf [At: PAPADAT-BENGESCU, R. II, 103 / V: țign~ / Pl: ~eli / E: țicni + -eală] (Fam) 1 Tulburare a minții Si: scrânteală, sminteală, (fam) țăcăneală (6). 2 (Fam) Idee fixă, bizară Si: manie.

ȚICNEALĂ s. f. (Fam.) Sminteală, nebunie; manie. – Țicni + suf. -eală.

ȚICNEALĂ s. f. (Familiar) Faptul de a fi țicnit; sminteală, nebunie, manie.

ȚICNEALĂ ~eli f. fam. 1) Stare a celui țicnit. 2) Faptă sau vorbă de om țicnit. /a se țicni + suf. ~eală

țigneală sf vz țicneală

țicneală (fam.) s. f., g.-d. art. țicnelii; (manii) pl. țicneli

țicneală (fam.) s. f., g.-d. art. țicnelii; (manii) pl. țicneli

țicneală s. f., g.-d. art. țicnelii; (manii) pl. țicneli

ȚICNEALĂ s. 1. v. nebunie. 2. v. sminteală.

ȚICNEALĂ s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, nebunie, sminteală, smintire, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. aiureală, sminteală, zăpăceală, (fam. fig.) țăcăneală.

țicneală, țicneli s. f. manie, nebunie