6 intrări

school Articole pe această temă:

63 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIC1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc.; tic-tac. – Onomatopee.

TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.

tic3 sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) tioc, tiuc / Pl: ~uri / E: pbl fo] 1 (Trs; Ban) Ciocul găinii. 2 (Olt; Trs) Râtul porcului. 3 (Îe) A-i da (cuiva) peste ~ A repezi pe cineva pentru un gest (o faptă etc.) nepermis(ă). 4 (Olt; Trs; pan) Partea de dinainte, încovoiată în sus, a tălpilor săniei. 5 (Reg; pan) Vârful opincii. 6 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două capete ale părții metalice la târnăcop.

tic1 sn, i [At: ALR I, 353/934 / V: (reg) tichi / E: fo] (Rep) 1-2 (Cuvânt care) redă sunetul ritmic al ceasornicului Si: tic-tac (1-2). 3-4 (Cuvânt care) redă bătăile inimii Si: tic-tac (3-4). 5-6 (Reg) Ting (1-2).

tic4 sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: ns cf butic] 1 (Trs) Putină pentru păstrat brânza. 2 (Reg) Oală în care se păstrează laptele sau brânza. 3 (Reg) Putinei. 4 (Reg) Cutie de lemn Si: lădiță.

tic2 sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: fr tic, ger Tick] 1 (Șîs ~ nervos) Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi. 2 (Îs) ~ul ursului Mișcare nervoasă, de legănare a corpului sau a capului, pe care o deprind animalele sălbatice aflate în captivitate, uneori și caii. 3 (Iuz; îs) ~ dureros al feței Nevralgie facială. 4 Deprindere (neplăcută, ridicolă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient Si: manie, obicei, tabiet. 5 (Șîs ~ verbal) Obicei (caracteristic unor persoane) de a repeta, involuntar, anumite cuvinte în cursul vorbirii. 6 Clișeu literar Si: șablon.

TIC2, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau mai multor mușchi. ♦ Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient. – Din fr. tic.

TIC1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc., tic-tac. – Onomatopee.

TIC, ticuri, s. n. Mișcare convulsivă și repetată care rezultă din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi; gest automat (urît) pe care îl deprinde cineva în mod inconștient (de obicei prin imitație). Obrazul îi tresărea într-un tic nervos. DUMITRIU, B. F. 79. Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor, care purtau pălării cu boruri mari, lavaliere și baston pe mînă. PAS, Z. I 285. Semănau una cu alta și la gesturi și la ticuri. ANGHEL-IOSIF, C. L. 74.

TIC s.n. Mișcare convulsivă și repetată rezultată din contractarea involuntară a unor mușchi; deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. [< fr. tic].

TIC s. n. 1. mișcare convulsivă și repetată din contractarea involuntară a unor mușchi. 2. deprindere, mai mult sau mai puțin ridicolă, pe care o capătă cineva în mod inconștient. 3. ~ verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi. (< fr. tic)

TIC1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda sunetul ritmic al ceasornicului). /Onomat.

TIC2 ~uri n. 1) Contracție musculară involuntară și repetată, provocată de tulburări organice sau funcționale ale sistemului nervos. 2) Deprindere supărătoare sau ridicolă care se manifestă în mod involuntar. /<fr. tic, germ. Tick

tic n. 1. mișcare convulsivă contractată din deprindere; 2. fig. apucătură ridiculă: are un tic (= fr. tic).

1) tic n., pl. urĭ (cp. cu vsl. tykati, a împunge). Ban. Olt. Bot (rît, cĭoc).

2) *tic n., pl. urĭ (fr. tic, poate d. it. ticchio, capriciŭ). Mișcare convulsivă orĭ nu devenită obișnuită la uniĭ oamenĭ (precum: ridicarea din umerĭ, scuturarea din cap, scărpinarea în acelașĭ loc ș. a.). V. tabet.

TIC-TÁC, (2) tic-tacuri, s. n., interj. 1. Interj. Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii, loviturile ritmice într-un corp tare etc.; tic1. 2. S. n. Zgomot regulat și monoton. Tic-tacul ceasornicului. – Din fr. tic-tac, germ. Ticktack.

tic-tac sn, i [At: POLIZU / V: (reg) tica-~, tica-taca, ~-toc / S și: tictac / E: fo cf fr tic-tac, ger Tick-tack] 1-4 Tic1 (1-4). 5-6 (Cuvânt care) redă loviturile ritmice într-un corp tare etc.

arată toate definițiile

Intrare: Tic
nume propriu (I3)
  • Tic
Intrare: tic (interj.)
tic2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • tic
  • ti
tic-tic interjecție
compus
Surse flexiune: DOR
  • tic-tic
Intrare: tic (s.n.)
tic1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tic
  • ticul
  • ticu‑
plural
  • ticuri
  • ticurile
genitiv-dativ singular
  • tic
  • ticului
plural
  • ticuri
  • ticurilor
vocativ singular
plural
Intrare: tic-tac (interj.)
tic-tac2 (interj.) interjecție
compus
Surse flexiune: DOR
  • tic-tac
tica-tac interjecție
compus
  • tica-tac
tictac interjecție
interjecție (I10)
  • tictac
Intrare: tic-tac (s.n.)
tic-tac1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tic-tac
  • tic-tacul
  • tic-tacu‑
plural
  • tic-tacuri
  • tic-tacurile
genitiv-dativ singular
  • tic-tac
  • tic-tacului
plural
  • tic-tacuri
  • tic-tacurilor
vocativ singular
plural
Intrare: țic
țic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țâc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țig
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tic (interj.) tic-tic

etimologie:

tic (s.n.)

  • 1. Mișcare convulsivă, bruscă, spasmodică și repetată, rezultată din contractarea involuntară a unuia sau a mai multor mușchi.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Obrazul îi tresărea într-un tic nervos. DUMITRIU, B. F. 79.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Deprindere (neplăcută, ridiculă etc.) pe care o capătă cineva în mod inconștient.
      surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: deprindere attach_file 2 exemple
      exemple
      • Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor, care purtau pălării cu boruri mari, lavaliere și baston pe mînă. PAS, Z. I 285.
        surse: DLRLC
      • Semănau una cu alta și la gesturi și la ticuri. ANGHEL-IOSIF, C. L. 74.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. Tic verbal = cuvânt, expresie care revine inconștient, inutil și supărător în vorbirea cuiva, ca urmare a unei deprinderi.
        surse: MDN '00

etimologie:

tic-tac (interj.) tica-tac tictac

  • 1. Cuvânt care redă sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii, loviturile ritmice într-un corp tare etc.; tic.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: tic (interj.)

etimologie:

tic-tac (s.n.)

  • 1. Zgomot regulat și monoton.
    exemple
    • Tic-tacul ceasornicului.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • Tictacul ceasornicului de mînă îi sună deodată... în ureche. C. PETRESCU, Î. II 159.
      surse: DLRLC
    • Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic, Se-ntunecă chilia și iar se luminează, Și-aleargă fusul spornic. IOSIF, V. 42.
      surse: DLRLC
    • Liniștea era desăvîrșită. Nu se auzea decît tictacul unui ceasornic de pe masă. D. ZAMFIRESCU, R. 176.
      surse: DLRLC

etimologie: