2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TERMÉN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (Înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (în loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de lege. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (în expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme).

TÉRMEN, (1, 2, 3) termene, s. n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s. m. 1. S. n. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc. ◊ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută. ♦ Condiție, clauză într-un tratat, într-un acord. 2. S. n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S. n. (Înv.) Limită, hotar, sfârșit. 4. S. m. (În loc. și expr.) În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de legi. A fi în termen = a-și face stagiul militar. 5. S. m. Cuvânt; expresie. 6. S. m. Fig. (În expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. 7. S. m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 8. S. m. Fiecare dintre cuvintele care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri după fr. terme).

TÉRMEN1, termeni, s. m. 1. Cuvînt, expresie. Termenii de jargon... trădează în măsură însă mai mare decît arhaismele, dorința vorbitorului de a se distinge de restul poporului. GRAUR, F. L. 111. Zei mari! Cîte nimicuri ascunde sub manta... Cîți termeni goi de cuget! – ce josnice simțiri. MACEDONSKI, O. I 169. Parnasul nostru să-l vezi... Unul, iscoditor trist de termeni încoronați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți. ALEXANDRERSCU, M. 240. ◊ Termen de comparație v. comparație. 2. (Numai la pl., în expr.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații sau raporturi bune (sau rele) cu cineva. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom sau fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport. 4. (Fil.; în expr.) Termen major, termen minor, termen mediu v. c.

TÉRMEN2, termene, s. n. 1. Dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei tranzacții, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se face o plată, se execută o obligație, se înfăptuiește sau se realizează ceva; soroc. Termen de plată.Loc. adv. În (sau la) termen = atunci cînd trebuie; la timp. Numai de s-ar ține croitoreasa de cuvînt, să fie rochia gata în termen. C. PETRESCU, Î. II 213. 2. Interval sau perioadă de timp, stabilită dinainte, în limita căreia trebuie să se înfăptuiască sau să se întîmple ceva. Ți-a trecut cică termenul de împotrivire. DUMITRIU, N. 18. Mai dă-ne un mic termen de zece mii de ani. ALEXANDRESCU, P. 161. Iar trei zile de-mi trecea, Termenul că se-mplinea, Împăratul că-mi ieșea. TEODORESCU, P. P. 671. ◊ Loc. adv. În termen de... = în timp de... Lucrare executată în termen de 10 zile. 3. (Învechit) Sfîrșit, limită, hotar. Noi dar, după toate aceste mizerii ce se par a nu mai avea termen, declarăm că nu sîntem partizani a nici unei persoane. GHICA, A. 766. Această mișcare de perfecție va avea oare un termen? Răul pieri-va de tot din lume? BĂLCESCU, O. II 10. 4. (În expr.) A fi în termen = a-și face stagiul militar. De ce nu te-au făcut sergent, tată, cînd ai fost în termen? STANCU, D. 214.

TÉRMEN s.n. 1. Dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, a unei obligații etc.; scadență. 2. Interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. [< fr. terme, cf. lat. terminus].

TÉRMEN s.m. 1. Cuvânt, vorbă expresie; exprimare. 2. Fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom. 4. Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. ♦ Elementele unui enunț sau sistem logic. 5. (Fiz.) Termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. [Var. termin s.m. / < lat. terminus, cf. fr. terme].

TÉRMEN I. s. n. 1. dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, obligații etc.; scadență. 2. interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. 3. eveniment viitor și sigur în ce privește producerea lui, dar incert în ceea ce privește data la care se va produce. 4. (despre ostași) în termen = în curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvânt, vorbă, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparații. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcătuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunț sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = mărime proporțională cu energia oricăreia dintre stările în care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relație (bună sau rea) cu cineva. (< lat. termen, după fr. terme)

TÉRMEN2 ~i m. 1) Unitate normativă cu sens delimitat care desemnează o noțiune proprie unui anumit domeniu de activitate. 2) Cuvânt sau expresie proprii unui vorbitor. ◊ A fi în ~i buni (sau răi) cu cineva a fi în relații bune (sau rele) cu cineva. /<lat. termen, ~inis, fr. terme

TÉRMEN1 ~e n. Limită fixată în timp printr-o dispoziție sau printr-o învoială la care urmează să se execute ceva; soroc. ◊ În (sau la ) ~ la data fixată. În ~ în curs de satisfacere a serviciului militar. /<lat. termen, ~inis, fr. terme

termen m. 1. mod de a vorbi, expresiune: termen impropriu; 2. fiecare din elementele propozițiunii, comparațiunii, silogismului; 3. fiecare din cantitățile unei expresiuni algebrice separată prin semnele + sau -. 4. fig. relațiuni, situațiune reciprocă: suntem în termeni buni cu dânsul.

termen n. 1. limită, sfârșit: termenul vieții; 2. timp fixat pentru plată: chiria se plătește obișnuit în două termene; 3. sumă de plătit la capătul unui termen: e dator trei termene.

térmen-límită s. n. Ultimul termen ◊ „Patinatorii au termene-limită de evoluție pe gheață: o oră și jumătate sau două ore.” Cont. 22 I 71 p. 2. ◊ „De reținut că nu există un termen-limită de înscriere a dobânzii. Dimpotrivă, operațiunile de înscriere în librete sau de plată efectivă se fac oricând.” Sc. 10 VIII 75 p. 3. ◊ „Liderul organizației politico-militare șiite «AMAL», N.B., a declarat ziariștilor că nu este legat de un termen-limită în ceea ce privește problema ostaticilor [...]” R.l. 26 V 85 p. 6 (din termen + limită)

1) *términ n., pl. e (lat. términus, hotar; it. términe, fr. terme). Hotar, sfîrșit: terminu vĭețiĭ. Timp hotărît p. o acțiune (de ex., o plată), soroc, vadea, diorie: a plăti la termin. Suma de plată la termin: a fi dator un termin (de chirie). S. m. Cuvînt propriŭ uneĭ științe, uneĭ meseriĭ: „carină” e un termin de marină. Pl. Cuvinte, expresiunĭ, mod de a vorbi: a te exprima în terminĭ urbanĭ. A fi în terminĭ bunĭ saŭ răĭ cu cineva, a fi în relațiunĭ bune saŭ rele cu cineva. Log. Fie-care din elementele propozițiuniĭ, comparațiuniĭ, silogizmuluĭ. Alg. Fie-care din cantitățile uneĭ expresiunĭ algebrice separate pin semnu + orĭ -. – Fals termen.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

térmen2 (dată, interval de timp) s. n., pl. térmene

térmen1 (cuvânt, monom) s. m., pl. térmeni

térmen (dată fixă, interval de timp) s. n., pl. térmene

térmen (cuvânt, monom) s. m., pl. térmeni

termen, -ne (i-am acordat două termene); -ni (termeni tehnici).

arată toate definițiile

Intrare: termen (cuvânt, monom)
termen (cuvânt, monom) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • termen
  • termenul
  • termenu‑
plural
  • termeni
  • termenii
genitiv-dativ singular
  • termen
  • termenului
plural
  • termeni
  • termenilor
vocativ singular
plural
Intrare: termen (timp)
termen (timp) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • termen
  • termenul
  • termenu‑
plural
  • termene
  • termenele
genitiv-dativ singular
  • termen
  • termenului
plural
  • termene
  • termenelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)