22 de definiții pentru tendință tendenție tendență (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TENDÍNȚĂ, tendințe, s. f. 1. Dispoziție firească pentru ceva, înclinare, năzuință; pornire, acțiune conștientă spre un scop determinat. ♦ Orientare comună a unei categorii de persoane; direcție. ♦ Evoluție a cuiva într-un anumit sens. 2. Forță care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare. 3. Trăsătură atribuită de unii teoreticieni artei, constând în finalitatea și eficiența practică a acesteia (politică, socială, morală etc.), opusă caracterului ideal (gratuității) artei (artă pentru artă). – Din fr. tendance.

tendință sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~den~, ~denție / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: fr tendance] 1 Dispoziție firească pentru ceva Si: înclinare, năzuință. 2 Pornire conștientă spre un scop determinat. 3 Forță care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție. 4 Direcția pe care o are un corp în mișcare. 5 Orientare comună a unei categorii de persoane. 6 Evoluție a cuiva într-un anumit sens. 7 Reflectare în opera de artă a concepției despre lume a autorului, a atitudinii lui față de realitatea prezentată.

TENDÍNȚĂ, tendințe, s. f. 1. Dispoziție firească pentru ceva, înclinare, năzuință; pornire, acțiune conștientă spre un scop determinat. ♦ Orientare comună a unei categorii de persoane; direcție. ♦ Evoluție a cuiva într-un anumit sens. 2. Forță care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare. – Din fr. tendance.

TENDÍNȚĂ, tendințe, s. f. 1. Dispoziție firească pentru ceva, înclinare, năzuință; pornire, acțiune conștientă spre un scop determinat. Și piesele lui Maxim Gorki sînt încărcate de tendință. SAHIA, U.R.S.S. 146. Coșbuc rămîne poetul țărănimii și exprimă tendințele țărănești. GHEREA, ST. CR. III 348. ◊ (Glumeț) Picioarele de la genunchi în jos au o tendință vădită de a se preface în sloiuri. SADOVEANU, O. VIII 180. 2. Direcția în care s-ar mișca un corp într-un cîmp de forță, dacă această mișcare nu ar fi împiedicată. – Pl. și: tendinți (GHEREA, ST. CR. II 18). – Variante: (învechit) tendénță (ODOBESCU, S. III 343), tendénție (RUSSO, S. 90) s. f.

TENDÍNȚĂ s.f. 1. Dispoziție firească pentru ceva; înclinare, aplecare; năzuință. 2. Reflectare în opera de artă a concepției despre lume a autorului, a atitudinii lui față de realitatea prezentată. 3. Forța care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare. [Cf. fr. tendance, it. tendenza].

TENDÍNȚĂ s. f. 1. dispoziție firească pentru ceva; înclinare, aplecare; năzuință. 2. reflectare în opera de artă a concepției despre lume a autorului, a atitudinii lui față de realitatea prezentată. 3. forța care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare. 4. (p. ext.) orientare, direcție. (< fr. tendance)

TENDÍNȚĂ ~e f. 1) Orientare conștientă spre un anumit scop. 2) Dorință puternică; năzuință; aspirație. 3) (în opere artistice) Poziție social-politică a autorului; atitudine față de realitatea reflectată. 4) Direcție de mișcare a unui corp aflat sub acțiunea unei forțe. 5) Orientare comună a unei categorii de persoane. 6) Evoluție într-un anumit sens. [G.-D. tendinței] /<it. tendenza, fr. tendance

tendență f. 1. mișcare către ceva: tendența către centrul pământului; 2. fig. direcțiunea spre un scop: tendența către virtute.

*tendénță f., pl. e (fr. tendance, d. tendre, a tinde; it. tendenza). Acțiunea de a tinde, năzuință, pornire, inclinațiune: tendența celor bunĭ spre virtute. – Fals -ință.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tendínță s. f., g.-d. art. tendínței; pl. tendínțe

tendínță s. f., g.-d. art. tendínței; pl. tendínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TENDÍNȚĂ s. 1. aplecare, dispoziție, înclinare, înclinație, pornire. (~ de a exagera.) 2. v. aspirație.

TENDINȚĂ s. 1. aplecare, dispoziție, înclinare, înclinație, pornire. (~ de a exagera.) 2. aspirație, dor, dorință, năzuință, poftă, pornire, rîvnă, vis, (rar) năzuire, rîvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, rîvnitură. (~ de a face ceva util.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tendínță (-țe), s. f. – Înclinație, pornire. – Var. tendență. Fr. tendance, tratat ca puissance-putință, croyance-credință etc. – Der. tendențios, adj., din fr. tendenciux.

arată toate definițiile

Intrare: tendință
tendință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tendință
  • tendința
plural
  • tendințe
  • tendințele
genitiv-dativ singular
  • tendințe
  • tendinței
plural
  • tendințe
  • tendințelor
vocativ singular
plural
tendenție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tendenție
  • tendenția
plural
  • tendenții
  • tendențiile
genitiv-dativ singular
  • tendenții
  • tendenției
plural
  • tendenții
  • tendențiilor
vocativ singular
plural
tendență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tendență
  • tendența
plural
  • tendențe
  • tendențele
genitiv-dativ singular
  • tendențe
  • tendenței
plural
  • tendențe
  • tendențelor
vocativ singular
plural

tendință tendenție tendență

  • 1. Dispoziție firească pentru ceva; pornire, acțiune conștientă spre un scop determinat.
    exemple
    • Și piesele lui Maxim Gorki sînt încărcate de tendință. SAHIA, U.R.S.S. 146.
      surse: DLRLC
    • Coșbuc rămîne poetul țărănimii și exprimă tendințele țărănești. GHEREA, ST. CR. III 348.
      surse: DLRLC
    • glumeț Picioarele de la genunchi în jos au o tendință vădită de a se preface în sloiuri. SADOVEANU, O. VIII 180.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Orientare comună a unei categorii de persoane.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00 sinonime: direcție / direcțiune orientare
    • 1.2. Evoluție a cuiva într-un anumit sens.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. Forță care face ca un corp să se miște într-o anumită direcție; direcția pe care o are un corp în mișcare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Trăsătură atribuită de unii teoreticieni artei, constând în finalitatea și eficiența practică a acesteia (politică, socială, morală etc.), opusă caracterului ideal (gratuității) artei (artă pentru artă).
    surse: DEX '09
    • diferențiere Reflectare în opera de artă a concepției despre lume a autorului, a atitudinii lui față de realitatea prezentată.
      surse: DN
  • comentariu Plural și: tendinți.
    surse: DLRLC

etimologie: