TENDINȚĂ (< fr. tendance < lat. tendo, întind, mă îndrept către) Termen folosit în conceptul artă cu tendință, în antinomie cu cel de artă pentru artă, și utilizat de critica rusă democrat-revoluționară, de cea apuseană și de cea marxistă. Opera de artă fiind un produs social, include, cu sau fără voia creatorului ei, un ansamblu de determinări ale societății asupra individului creator, care adoptă o anumită atitudine față de problemele existenței, față de idealurile poporului. Problema tendinței a fost discutată atît în cadrul culturii europene, la sfirșitul secolului al XlX-lea, dar și în cadrul literaturii noastre, în polemica dintre Titu Maiorescu, adept al teoriei artă pentru artă, preconizînd îndepărtarea elementelor social-politice din conținutul operei, și C. Dobrogeanu-Gherea. „Creațiunea artistului va exprima, într-un fel ori în altul, tendințele epocii în care trăiește, ale societății în care trăiește. Deci arta fără tendință nici nu poate să fie. Artă fără tendință n-a existat, nu există și nu va exista. Ideile și tendințele sociale sînt chiar sîngele cald și hrănitor, care nutrește și face viețuitor organismul numit artă.” (C. Dobrogeanu-Gherea, Tendenționismul și tezismul în artă).