14 definiții pentru aplecare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APLECARE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca.

aplecare sf [At: LB / Pl: ~cări / E: apleca] 1 Înclinare spre ceva Si: aplecat1 (1). 2 Alăptare. 3 Predispoziție. 4 (Înv) Dispoziție sufletească. 5 Greață.

APLECARE sf. 1 Faptul de a (se) apleca 2 Pornire, gust pentru ceva, tragere de inimă, inclinațiune: ~ firească; mai poseda și aplecări artistice (I.-GH.).

APLECARE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. ♦ Fig. Predispoziție, înclinație pentru ceva. – V. apleca.

APLECARE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (s e) apleca și rezultatul ei. 1. Înclinare, încovoiere, îndoire, plecare. O ușoară aplecare a corpului. ◊ Se afundă comod într-un fotoliu de bord... ca să nu se răstoarne în aplecările vasului pe mare. BART, E. 270. 2. Fig. Înclinare, predispoziție. Am avut totdeauna deosebită aplecare pentru ficțiuni. ANGHEL, PR. 175. Vînătoarea este o aplecare firească a omului. ODOBESCU, S. III 78. Nobilii... învechiți în aplecarea lor către turci, nu voiau nicidecum să se lepede de unirea lor cu turcii. BĂLCESCU, O. II 37.

APLECARE, aplecări, s. f. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei; înclinare, încovoiere; fig. predispoziție.

aplecare f. 1. lucrarea de a (se) apleca; 2. fig. pornire, tragere-de-inimă.

aplecáre f., pl. ărĭ. Înclinare. Turburare de stomah. Fig. Pornire, aplicațiune, talent.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aplecare (desp. a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecării; pl. aplecări

aplecare (a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecării; pl. aplecări

aplecare s. f. (sil. -ple-), g.-d. art. aplecării; pl. aplecări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APLECARE s. I. 1. culcare, culcat, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare. (~ crengilor încărcate de rod.) 2. v. povârnire. 3. v. strâmbare. II. 1. v. aptitudine. 2. v. simț. 3. v. tendință.

APLECARE s. 1. culcare, culcat, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare. (~ crengilor din cauza rodului.) 2. înclinare, povirnire. (~ unei construcții.) 3. înclinare, lăsare, strîmbare. (~ gardului.) 4. aplicație, aptitudine, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...) 5. acuitate, aptitudine, înclinare, înclinație, simț. (Are o ~ profundă pentru nuanțe.) 6. dispoziție, înclinare, înclinație, pornire, tendință. (~ de a exagera.)

Intrare: aplecare
  • silabație: a-ple- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aplecare
  • aplecarea
plural
  • aplecări
  • aplecările
genitiv-dativ singular
  • aplecări
  • aplecării
plural
  • aplecări
  • aplecărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aplecare, aplecărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) apleca și rezultatul ei. DEX '09 DLRLC
    • 1.1. Plecare, înclinare, încovoiere, îndoire. DLRLC
      • format_quote O ușoară aplecare a corpului. DLRLC
      • format_quote Se afundă comod într-un fotoliu de bord... ca să nu se răstoarne în aplecările vasului pe mare. BART, E. 270. DLRLC
    • 1.2. figurat Predispoziție, înclinație pentru ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Am avut totdeauna deosebită aplecare pentru ficțiuni. ANGHEL, PR. 175. DLRLC
      • format_quote Vînătoarea este o aplecare firească a omului. ODOBESCU, S. III 78. DLRLC
      • format_quote Nobilii... învechiți în aplecarea lor către turci, nu voiau nicidecum să se lepede de unirea lor cu turcii. BĂLCESCU, O. II 37. DLRLC
etimologie:
  • vezi apleca DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.