2 intrări

18 definiții

TEMENEÁ, temenele, s. f. Salut făcut după obiceiul musulman, printr-o plecăciune; ploconeală, închinăciune. ◊ Expr. A face temenele = a fi exagerat de politicos, a fi slugarnic, a se ploconi. – Din tc. temenna(h).

TEMENEÁ, temenele, s. f. Salut făcut după obiceiul musulman, printr-o plecăciune; ploconeală, închinăciune. ◊ Expr. A face temenele = a fi exagerat de politicos, a fi slugarnic, a se ploconi. – Din tc. temenna(h).

TEMENEÁ, temenele, s. f. Fel de a saluta, după obiceiul musulman, făcînd o plecăciune; ploconeală, închinăciune. I-am făcut o temenea și-am ieșit în dosul casei. GALACTION, O. I 78. Mesrur a trecut înainte, poftindu-l cu multe temenele pe calif în celălalt salon. CARAGIALE, O. III 73.

temeneá s. f., art. temeneáua, g.-d. art. temenélei; pl. temenéle, art. temenélele

TEMENEÁ s. v. reverență.

temeneá (-éle), s. f. – Ploconeală, reverență. – Var. înv. temena. Mr. timinee, megl. timinà. Tc. temenna (Șeineanu, II, 355; Ronzevalle 67); cf. ngr. τεμενᾶς, alb., bg. sb. temena.Der. temeni, vb. refl. (a face temenele, a se ploconi).

TEMENEÁ ~éle f. Plecăciune adâncă făcută în semn de salut (după obiceiul musulmanilor). ◊ A face ~ele a manifesta slugărnicie. [Art. temeneaua] /<turc. temenna

temen(e)à f. închinăciune după maniera turcească, adică corpul plecat, dreapta lăsată puțin în jos, dusă apoi la buze și în urmă la cap: la Sultan de se ’nchina cu adâncă temena POP. [Turc. TEMENNA].

temeneá f., pl. ele (din maĭ vechĭu temená, turc. [d. ar.] temenna, urare, salutare). Închinăcĭune (salutare) după obiceĭu musulman (cu capu plecat și cu mîna dreaptă lăsată’n jos, apoĭ dusă la buze și apoĭ la frunte).

TEMENÍ, temenesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se pleca în fața cuiva în semn de salut; a se închina. – Din temenea.

TEMENÍ, temenesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se pleca în fața cuiva în semn de salut; a se închina. – Din temenea.

TEMENÍ, temenesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se pleca în fața cuiva în semn de salut; a se închina. Ienicerii de sosea, Bună ziua că-i dedea Și frumos se temenea. TEODORESCU, P. P. 552.

!temení (a se ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. se temenéște, imperf. 3 sg. se temeneá; conj. prez. 3 să se temeneáscă

TEMENÍ vb. v. închina, ploconi.

temenì v. a face temenele, a se ploconi: ienicerii de ’mi sosia, bună ziua că-i dedea, și frumos se temenia POP.

temenésc (mă) v. refl. (d. temenea). Fam. Fac temenele, mă ploconesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

temeneá s. f., art. temeneáua, g.-d. art. temenélei; pl. temenéle

TEMENEA s. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, reverență, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.)

temení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. temenésc, imperf. 3 sg. temeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. temeneáscă

temeni vb. v. ÎNCHINA. PLOCONI.

Intrare: temenea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • temenea
  • temeneaua
plural
  • temenele
  • temenelele
genitiv-dativ singular
  • temenele
  • temenelei
plural
  • temenele
  • temenelelor
vocativ singular
plural
Intrare: temeni
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • temeni
  • temenire
  • temenit
  • temenitu‑
  • temenind
  • temenindu‑
singular plural
  • temenește
  • temeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • temenesc
(să)
  • temenesc
  • temeneam
  • temenii
  • temenisem
a II-a (tu)
  • temenești
(să)
  • temenești
  • temeneai
  • temeniși
  • temeniseși
a III-a (el, ea)
  • temenește
(să)
  • temenească
  • temenea
  • temeni
  • temenise
plural I (noi)
  • temenim
(să)
  • temenim
  • temeneam
  • temenirăm
  • temeniserăm
  • temenisem
a II-a (voi)
  • temeniți
(să)
  • temeniți
  • temeneați
  • temenirăți
  • temeniserăți
  • temeniseți
a III-a (ei, ele)
  • temenesc
(să)
  • temenească
  • temeneau
  • temeni
  • temeniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)