TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. N. pr. art. Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

tahur sm vz taur

taor sm vz taur

taore sm vz taur

taur sm [At: PALIA (1581), 206/2 / P: ta-ur / V: (pop) taor, (reg) tahur, ~e, (îrg) taore / Pl: ~i / E: ml taurus] 1 Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă și aderentă, părul de pe frunte lung, adesea încrețit Si: (reg) bic, buhai, gonitor (Bos taurus). 2 (Reg; îcs) De-a ~ii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 3 (Pfm; îe) A lua (sau a prinde) ~ul de coarne A înfrunta cu îndrăzneală o dificultate. 4 (Îc) ~-sălbatic Zimbru (Bison europaeus). 5 (Trs; îc) ~-de-pădure sau ~-de-ciută Cerb (1) (Cervus elaphus). 6 (Trs; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Nasicorn (Oryctes nasicornis). 7 (Pop; fig) Om zdravăn. 8 (Reg) Berbec pentru reproducere. 9 (Ent; reg) Rădașcă (Lucanus cervus). 10 (Zlg; reg) Bou-de-baltă (Bombinator igneus). 11 (Ast) Constelație boreală în dreptul căreia trece soarele între 21 aprilie și 21 mai. 12 (Asl) Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. 13 (Ast; reg; îs) Ochiul ~ului Steaua cea mai strălucitoare din constelația taurului (11), de mărimea întâi Si: Aldebaran, (reg) deșteptătorul, luceafărul-porcesc.

taure² sm vz taur

tău⁴ s [At: CV 1951, nr. 9-10, 47 / Pl: ? / E: nct] (Mun) Cupă făcută din lemn de tei, cu care se bea apă din fântână.

tău³ s [At: BL II, 191 / Pl: ? / E: rrm tav] (Arg) Funie (1).

tău² sn [At: PSALT. HUR. 86^v/2 / V: (reg) tâu, tou / Pl: ~ri, (îvr) ~re, (reg) tăie, tauă / E: mg tό] 1 (Trs) Lac. 2 (Reg) Cantitate mare de apă, acumulată prin stăvilirea unui curs de apă Si: iaz. 3 (Reg) Loc pentru scăldat, amenajat prin zăgăzuirea unei ape curgătoare sau într-o scobitură a albiei unui râu. 4 (Reg) Apă foarte adâncă. 5 (Reg) Vârtej. 6 (înv; pan) Prăpastie. 7 (Reg; îs) ~ lacului Formă de relief asemănătoare cu fundul unui lac. 8 (Trs) Apă stătătoare permanentă, puțin adâncă, cu o bogată vegetație acvatică Si: baltă, (reg) tăoaie. 9 (Reg; euf; îs) Dumnezeul ăl din ~ Dracul (1). 10 (Reg) Noroi. 11 (Reg) Apă de ploaie adunată într-o adâncitură de teren. 12 (Reg) Groapă cu apă sau cu noroi Si: băltoacă. 13 (Reg) Apărie.

tăuri¹ vt [At: ALR I, 1071/746 / P: tă-u~ / Pzi: 3 ~rește / E: taur] (Reg; subiectul este taurul) A fecunda vaca.

tăuri² vtr [At: UDRESCU, GL. / P: tă-u~ / Pzi: ~resc / E: nct] (Mun) 1-2 A (se) mototoli. 3-4 A (se) murdări.

tâu sn vz tău²

tou² sn vz tău²

TAUR, tauri, s. m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasă, părul de pe frunte lung și adesea creț; buhai (Bos taurus). ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală în dreptul căreia trece Soarele între 21 aprilie și 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

TAUR, tauri, s. m. 1. Masculul vacii necastrat, apt pentru reproducție (Bos taurus). Spre apusul de jăratic Cu livezi scăldate-n aur Trece-un nour singuratic, Alb și mare cît un taur. TOPÎRCEANU, P. 207. Colo devale, în înfundătura ceea, un taur grozav la mulți bezmetici le-a curmat zilele. CREANGĂ, P. 202. Bulgăre de aur, Cu coarne de taur (Luna nouă). TEODORESCU, P. P. 232. ◊ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. Constelație din emisfera boreală, reprezentînd unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului, în dreptul căruia trece soarele între 21 aprilie și 21 mai.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare, puțin adîncă și noroioasă; baltă, băltoacă. Din locurile cele de dedesubt, din tău, știa că trebuie să suie mistreții. SADOVEANU, O. A. II 175. Vara în tău, toamna la ghindă... porcii lui Turcalete creșteau. GALACTION, O. I 291. Bade, de urîtul tău, Face-m-oi trestie-n tău. MARIAN, O. II 346. Bade, de dorul tău, mă topesc ca inu-n tău. HODOȘ, P. P. 33. ♦ Lac, iezer. Tatăl tău... mîndra ți-a aflat Și pe dîns-a aruncat Într-un tău adînc și lat. ALECSANDRI, P. P. 21. 2. (Învechit) Prăpastie, abis. (Fig.) Șters vederii de tăul nopții, a pornit-o cu multă fereală spre miazănoapte, unde zărise pădurea. POPA, V. 75.

TAUR, tauri, s. m. 1. Masculul necastrat al vacii, apt pentru reproducție (Bos taurus).* Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiș. 2. (Entom.) Rădașcă. 3. (Art.) Constelație boreală, reprezentînd unul dintre cele douăsprezece semne ale zodiacului, în dreptul căruia trece soarele între 21 aprilie și 21 mai. – Lat. taurus.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adîncă; baltă. ♦ Lac, iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Magh. tó.

TAUR ~i m. 1) Mascul reproducător al vitelor mari cornute; buhai.* A lua (sau a prinde) ~ul de coarne a acționa cu energie și curaj într-o afacere dificilă; a înfrunta ceva pieptiș. 2) pop. Om zdravăn și brutal. 3) la sing. pop. art. Constelație din emisfera boreală. ◊ Zodia ~ului unul dintre cele douăsprezece sectoare zodiacale. [Sil. ta-ur] /<lat. taurus

TĂU¹ ~ ri n. 1) Apă stătătoare noroioasă și de adâncime mică. 2) Lac de munte; iezer. 3) înv. Prăpastie fără fund; hău; abis; genune. /<ung. tó

taur m. 1. bou nejugănit (Bos taurus); 2. fig. om sdravăn; 3. unul din cele 12 semne ale zodiacului. [Lat. TAURUS].

tău n. Mold. Tr. baltă: pe dâns’a aruncat într’un tău adânc și lat POP.; draci din tău, demoni cari trăesc în ape: vârcolacii, dracii din tău AL. [Ung. TÓ, lac].

táore, V. taur.

táur m. (lat. taurus, d. vgr. taûros; it. sp. toro, pv. taur, vfr. tor [nfr. taureau], pg. touro). Boŭ întreg, boŭ nejugănit (bos taurus). Fig. Om zdravăn. Un semn al zodiaculuĭ (April). – În vest și táure, vechĭ táore. În est buhaĭ, în Olt. Ban. bic. corectat(ă)

1) tăŭ n., pl. urĭ (ung. tó. V. heleșteŭ și istăŭ). Trans. Nord. Baltă.

!Ochiul-Taurului (stea) (desp. -Ta-u-) s. propriu m. art.

taur (mascul de taurină) s. m., pl. tauri

tău³ (reg.) s. n., art. tăul; pl. tăuri

Ochiul-Taurului (stea) (-Ta-u-) s. propriu m.

taur s. m., pl. tauri

tău³ (reg.) s. n., art. tăul; pl. tăuri

Ochiul-Taurului (astron.) s. pr. m.

taur s. m., pl. tauri

tău s. n., art. tăul; pl. tăuri

taur

taur.

taur (-ri), s. m. – 1. Bic, buhai, gonitor. – 2. Al doilea semn al zodiacului. – 3. Rădașcă (Lucanus cervus). – Mr. tavru. Lat. taurus (Pușcariu 1721; REW 8602), cf. alb. ter (Philippide, II, 656), it., cat., sp. toro (calabr. táuru), prov. taur, v. fr. tor, port. touro.

DENTE LUPUS, CORNU TAURUS PETIT (lat.) lupul atacă cu colții, taurul cu coarnele. – Horațiu, „Satirae”, II, 1, 52. Fiecare folosește armele de care dispune.

taur comunal expr. bărbat viril.

OCHIUL-TAURULUI s. v. aldebaran.

TAUR s. v. rădașcă, răgace.

TAUR s. 1. (ZOOL.; Bos taurus) (pop.) buhai, (reg.) bic, bugă, gonitor. 2. (ASTRON.; art.) (reg.) cap-de-bou.

TAURUL-LUI-DUMNEZEU s. v. caraban, nasicorn.

TĂU s. v. abis, adânc, baltă, băltoacă, frânghie, funie, iezer, lac, mâl, mlaștină, mocirlă, nămol, noroi, prăpastie, smârc.

ochiul-taurului s. v. ALDEBARAN.

taur s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.

TAUR s. 1. (ZOOL.; Bos taurus) (pop.) buhai, (reg.) bic, bugă, gonitor. 2. (ASTRON.; art.) (reg.) cap-de-bou.

taurul-lui-Dumnezeu s. v. CARABAN. NASICORN.

tău s. v. ABIS. ADÎNC. BALTĂ. BĂLTOACĂ. FRÎNGHIE. FUNIE. IEZER. LAC. MÎL. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. NĂMOL. NOROI. PRĂPASTIE. SMÎRC.

Dente lupus, cornu taurus petit (lat. „Lupul atacă cu colții, taurul cu coarnele”) – Versul 52 din satira I, cartea a doua, de Horațiu. Sensul e foarte limpede: fiecare se luptă cu armele pe care natura i le-a dăruit, fiecare se apără cu argumentele sale, specifice. LIT.

John Bull – Dacă am traduce acest nume în românește, am spune „Ion Taurul”. E denumirea dată poporului englez, al cărui caracter rezistent, încăpățînat și îndeobște greoi în a se mișca și a lua hotărîri a fost descris chiar de un englez: John Arbuthnot, scriitor și medic al reginei Anna (1658-1735), într-o lucrare satirică: The History of John Bull, apărută la începutul secolului al XVIII-lea. Ca denumire, e echivalentul lui Jacques Bonhomme pentru poporul francez, Jonathan pentru poporul american ș.a.m.d. Vorbind despre Irlanda, de unde era originar, Bernard Shaw scria: „Cealaltă insulă a lui John Bull” (adică a Angliei). LIT.

TĂU s. n. (Mold., Ban., Criș.,Trans. SV) Lac, iezer. A: Rumpse în pustie apă și tău în pămînt însătat. DM, 2^r; cf. DPRS, 132^r. C: Vor vedea oamenii cei răi tăul celu de focu. MISC. SEC. XVII, 124^r, Tĕu. Stagnum. AC,374. Să mă ducă în rai cu diboli și în tău cu îngeri.OG, 388; cf. N. TEST. (1648), apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; VISKI, apud TEW; LEX. MARS., 222, 237. ♦ Prăpastie, abis, genune. A: Iară aceia ce-mi cearcă răul, Fără de veaste să-i soarbă tăul. DOSOFTEI, PS. Sări șearpele gios în căscătura tăului și cădzură dealurile îmbe preste șearpe, de vindecară tăul si-l asămănară de să feace șes. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. to. Vezi și tăușor. Cf. r î b n i c .

tăuri, tăuresc, vb. IV (reg.) a (se) mototoli, a (se) boți, a (se) murdări.

tău, tăuri, s.n. (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină; „când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALRRM, 1973: 682): „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar: „În tău acela din vârfu' Pietrosului ședea balaurul” (Bilțiu, 1999: 142). ■ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului. ■ (onom.) Tău, nume de familie în Maram. – Din magh. tó „lac” (DLRM, DEX, MDA).

tău, tăuri, s.n. – (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALRRM, 1973: 682). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar. ♦ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului (Timur, 2007: 88). Tăul cu zerni (șerpi), lac situat într-o pădure de fag în apropiere de satul Văleni (com. Călinești), format în urma unei alunecări de teren (Timur, 2007: 37). Tăul fără fund, lac natural situat lângă băile vechi de la Ocna-Șugatag; este cel mai adânc lac de mină din Maramureș (32,9 m) (Pânzariu, 1969, cf. Timur, 2007: 53). Tăul Morărenilor (Tăul în Tăciunoasa, Tăul Brebului, Iezerul Brebului), lac de baraj natural, format prin alunecarea unei coline, care a barat pârâul ce se varsă în Valea Neagră, afluent al râului Mara. Este situat pe Piemontul Gutâiului, în hotarul satului Breb, la altitudine de 825 m; are o adâncime maximă de 20 m (Monumente, 1976: 60; Timur, 2007: 44-48). Tăul Chendroaiei (Tăul de sub Gutâi, Iezerul Gutâiului), mlaștină cu două ochiuri de apă în centru, situat sub Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi, la altitudine de 1.043 m (Timur, 2007: 67). Tăul lui Dumitru, mlaștină situată într-un crater vulcanic, la altitudine de 1.200 m, în hotarul localității Sat Șugatag (Ardelean, Bereș, 2000: 33). Tăurile de la Hoteni (Tinoavele plutitoare de la Hoteni), mlaștini situate la altitudine de 530 m, în zona Piemontului Gutâi; aici vegetează cele două plante ierbivore: roua-cerului și otrățelul-de-baltă (Timur, 2007: 49-50). Tăul cu Mușchi este situat în Parcul Național Munții Maramureșului, la 1.450 m altitudine (Bârlea, 1983, cf. Timur, 2007: 92). Tăul Muced, în bazinul superior al Văii Izei, pe creasta principală a Munților Rodnei, pe Muntele Bătrâna (Timur, 2007: 27). Tăul Obcioarei, mlaștină în Munții Rodnei, într-o pădure de molid. În partea centrală se află două lacuri adânci (Ardelean, Bereș, 2000: 34). Tăul Roșu, carieră de andezit situată pe pârâul Jidevoaia, afluent al văii Firiza (Posea, 1980: 125). ♦ (onom.) Tău, nume de familie în Maramureș. – Din magh. tó „lac” (Șăineanu, Scriban; DLRM, DEX, MDA).

tău, -uri, s.n. – 1. Apă stătătoare, lac, baltă: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALR 1973: 682). 2. Lac glaciar. Tăul lui Dumitru, rezervație naturală situată la poalele vârfului Pleșca Mare (1292 m). Tăul Morărenilor, lac natural în versantul nordic al Munților Gutâi (Breb). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar 1980: 63). – Din magh. tó „lac”.