17 definiții pentru buhai (taur, plantă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buhái1 sm [At: H III, 139 / V: buái / Pl: ~ / E: rs бухай] 1 (Reg) Taur. 2 (Orn; îc) ~ de-baltă Bâtlan (Botaurus stellaris). 3 (Etm; îc) ~ uI-lui-Dumnezeu Boul-lui-Dumnezeu. 4 (Pex) Berbec (sau țap) trecut de patru ani. 5 (Pfm; îe) A fi ~ul satului A fi un bărbat iubit de multe femei. 6 (Îvr; îe) A-și arunca țernă (în sau pe spate) ca ~ ui A se lăuda. 7 Sunetul scos de buhai (1). 8 (Pop; pan) Bucium. 9 Instrument confecționat dintr-o putină mică legată la gură cu o piele de oaie prin care trece un fir de păr de cal și care scoate un sunet puternic, fiind folosit de colindători de Plugușor sau în noaptea Sfântul Vasile. 10 (Reg) Rindea mare. 11 Instrument care servește la ridicarea și coborârea poliței, prâsnelului și pietrelor mari de la moară Si: (reg) crainic, cântarul-pietrelor, zăvor. 12 (Reg) Zăvor la ușa casei. 13 (Reg) Țundră neagră cu glugă. 14 (Reg) Stup care nu roiește. 15 (Reg) Loc bălegos. 16 (Iht) Porcușor (Gobio gobio). 17 (Reg) Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata).

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător eu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.

BUHÁI1, buhai, s. m. (Mold.) 1. Taur. Se vedeau fiare de plug, roți, cotiugi, capete de buhai roșii. CAMILAR, N. II 12. [Cerbul] începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul. CREANGĂ, P. 226. 2. Compus: buhai-de-baltă = a) specie de broască, mică, cu pete roșii pe pîntece, care trăiește în bălțile mici (Bombina bomhina). Băieții, cînd te văd, rămîn cu ochii holbați, ca niște buhai-de-baltă. ALECSANDRI, T. I 340; b) pasăre de baltă, cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu pete și desene cenușii, cu creștetul negru și gîtul alb (Botaurus stellaris). Din cînd în cînd, în tăcerea nopții, se auzea lugubru vuietul nelămurit al buhaiului-de-baltă. SADOVEANU, O. I 410.

BUHÁI1, buhai, s. m. 1. Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă (a, b).Ucr. buhaj.

BUHÁI1 ~ m. pop. 1) Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur. 2) fig. fam. Om brutal. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj

BUHAI s. m. (Mold.) Taur. Buhai negru … la apa Nilului hrănit. NCCD, 313. Răget ca de buhai. NCCD, 350; cf. NCCD, 351. Etimologie: ucr. buhaj. Cf. bică. substantiv masculin

buháĭ m., pl. tot așa (rut. buháĭ, rus. bugáĭ, d. turc. bugá, id. buhač, bufniță; bg. bugá; ung. [d. rom.] buhay. V. buhă). Taur (V. bic). Popușoĭ care nu rodește (adică care se deosebește din mulțime ca „tauru’ntre boĭ”). S.n., pl. urĭ saŭ e. Stup care nu roĭește într’o vară. (V. paroĭ). Cofă orĭ putinică astupată c’o pele întinsă de care atîrnă o codiță de păr de cal și care, cînd e trasă cu mîna udă și bine spălată, vibrează imitînd mugetu tauruluĭ (Cu asta, în Mold. și aĭurea, băĭețiĭ merg din casă’n casă în ultima zi a anuluĭ trăgînd de coada buhaĭuluĭ, sunînd dintr’un clopot și recitînd „plugușoru”): a umbla cu buhaĭu. Bucoĭ (Olt., Munt.). – În Ial. și bugă (bg. turc.), m., pl. bugĭ, taur. V. dubă.

buhaiu m. Mold. 1. taur: poate vre’un buhaiu înfuriat i-a veni de hac CR.; 2. putinică cu o coardă pe fund, ale cării vibrațiuni imită răgetul buhaiului: cu buhaiul se colindă în seara de Sf. Vasile, urând plugușorul; 3. (de baltă), pasăre numită și bou de baltă, ale cării strigăte repețite vestesc (după credința poporului) un an mănos; 4. om gros și gras cu glas de taur; 5. stupul ce nu roiește; 6. rândea mare purtată de doi inși; 7. Buc. cârligul coasei; 8. partea morii care ridică sau coboară polița, prisnelul și pietrele. [Rut. BUHAĬ].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buhái1 (taur) s. m., pl. buhái, art. buháii

buhái (taur) s. m., pl. buhái, art. buháii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUHÁI s. v. gealău, rădașcă, răgage, taur.

buhai s. v. GEALĂU. RĂDAȘCĂ. RĂGAGE. TAUR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buhái (buhai), s. m.1. Taur. – 2. Berbec sau țap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerină. Rut. buchai, rus. bugaj, (DAR) din tc. buga „taur” (cf. bugă). Ar putea fi și invers. După Lokotsch 339, rom. provine din tc.; și din rom. a trecut în pol. după Miklosich, Wander., 12, și în mag. bohaj (Edelspacher 10).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

buhái, buhai, s.m. – (zool.) 1. Taur. 2. Berbece (Papahagi, 1925); țap mai bătrân de 4 ani (Georgeoni, 1936: 40). 3. Buhai de baltă, specie de broască (Bombina variegata), cea mai frecventă în Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 100); izvoraș. ♦ „Da’ de negru n-ar si bai, / Da’ i-i capu ca și-on mai, / Ochii, ca și on buhai” (Bilțiu, 2006: 225). ♦ (onom.) Buhai, Buhaiu, nume de familie (145 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Buhaiu-n turnu bisericii, poreclă pentru locuitorii din Ieud. – Din ucr. buhaj, rus. bugaj (DA, cf. DER); din ucr. buhay (DLRM, DEX); din rus. buhay (MDA). Cuv. rom. > magh. bohaj (Bakos, 1982; Scriban).

buhái, buhai, s.m. – 1. Taur. ♦ Buhaiu-n turnu bisericii, poreclă pentru locuitorii din Ieud. 2. Berbece (Papahagi 1925); țap mai bătrân de 4 ani (Georgeoni 1936: 40). 3. Buhai de baltă, specie de broască (Bombina variegata), cea mai frecventă în Maramureș (Ardelean, Bereș 2000). – Din ucr. buhaj, rus. bugaj (DA cf. DER); Cuv. rom. preluat în magh. (bohaj) (Bakos 1982).

Intrare: buhai (taur, plantă)
buhai1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buhai
  • buhaiul
  • buhaiu‑
plural
  • buhai
  • buhaii
genitiv-dativ singular
  • buhai
  • buhaiului
plural
  • buhai
  • buhailor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buhai (taur, plantă) listera

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Se vedeau fiare de plug, roți, cotiugi, capete de buhai roșii. CAMILAR, N. II 12.
      surse: DLRLC
    • [Cerbul] începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul. CREANGĂ, P. 226.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat familiar Om brutal.
    surse: NODEX
  • 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata).
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: