2 intrări
12 definiții

Explicative DEX

TĂTĂRAȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar (1). – Tătar + suf. -aș.

TĂTĂRAȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar (1). – Tătar + suf. -aș.

TĂTĂRÎ, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar.

TĂTĂRÎ, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tătar.

tătăraș sm [At: SADOVEANU, O. I, 290 / Pl: -i / E: tătar + -aș] 1-4 (Pop; șhp) Tătar (2-3) (tânăr). 5 (Îvr) Rrom provenit din robii tătarilor (1). 6 (Înv) Soldat dintr-un corp de oaste (călare), însărcinat cu transmiterea mesajelor sau cu îndeplinirea unor porunci, hotărâri ale autorităților.

tătărî vt [At: PĂSCULESCU, L. P. 158 / Pzi: ~răsc / E: tătar] (Reg) 1 A blestema. 2 A certa (1).

TĂTĂRAȘ, tătărași, s. m. Diminutiv al lui tătar. Pe sub Varin Mulți tătărași vin. – Tătăraș bătrîn, Cu barba la sîn, Lasă-mă de mînă. MAT. FOLK. 1269.

TĂTĂRÎ, tătărăsc, vb. IV. Tranz. (Regional) A certa, a mustra, a dojeni. Mă-sa... nu vrea Și să mînia, Tot o tătăra. PĂSCULESCU, L. P. 158.

Ortografice DOOM

tătăraș s. m., pl. tătărași

tătărî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărăsc, 3 sg. tătărăște, imperf. 1 tătăram; conj. prez. 1 sg. să tătărăsc, 3 să tătărască

tătăraș s. m., pl. tătărași

tătărî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărăsc, imperf. 3 sg. tătăra; conj. prez. 3 să tătărască; ger. tătărând; part. tătărât

tătăraș s. m., pl. tătărași

tătărî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tătărăsc, imperf. 3 sg. tătăra; conj. prez. 3 sg. și pl. tătărască

Intrare: tătăraș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tătăraș
  • tătărașul
  • tătărașu‑
plural
  • tătărași
  • tătărașii
genitiv-dativ singular
  • tătăraș
  • tătărașului
plural
  • tătărași
  • tătărașilor
vocativ singular
  • tătărașule
  • tătărașe
plural
  • tătărașilor
Intrare: tătărî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tătărî
  • tătărâre
  • tătărât
  • tătărâtu‑
  • tătărând
  • tătărându‑
singular plural
  • tătărăște
  • tătăraște
  • tătărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tătărăsc
(să)
  • tătărăsc
  • tătăram
  • tătărâi
  • tătărâsem
a II-a (tu)
  • tătărăști
(să)
  • tătărăști
  • tătărai
  • tătărâși
  • tătărâseși
a III-a (el, ea)
  • tătărăște
  • tătăraște
(să)
  • tătărască
  • tătăra
  • tătărî
  • tătărâse
plural I (noi)
  • tătărâm
(să)
  • tătărâm
  • tătăram
  • tătărârăm
  • tătărâserăm
  • tătărâsem
a II-a (voi)
  • tătărâți
(să)
  • tătărâți
  • tătărați
  • tătărârăți
  • tătărâserăți
  • tătărâseți
a III-a (ei, ele)
  • tătărăsc
(să)
  • tătărască
  • tătărau
  • tătărâră
  • tătărâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tătăraș, tătărașisubstantiv masculin

  • 1. Diminutiv al lui tătar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe sub Varin Mulți tătărași vin. – Tătăraș bătrîn, Cu barba la sîn, Lasă-mă de mînă. MAT. FOLK. 1269. DLRLC
etimologie:
  • Tătar + -aș. DEX '98 DEX '09

tătărî, tătărăscverb

etimologie:
  • tătar DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.