tătăraș sm [At: SADOVEANU, O. I, 290 / Pl: -i / E: tătar + -aș] 1-4 (Pop; șhp) Tătar (2-3) (tânăr). 5 (Îvr) Rrom provenit din robii tătarilor (1). 6 (Înv) Soldat dintr-un corp de oaste (călare), însărcinat cu transmiterea mesajelor sau cu îndeplinirea unor porunci, hotărâri ale autorităților.