țăs i vz țist¹

țăști i vz țâști¹

țâst¹ i vz țist¹

țâst² i vz țâști¹

țâșt i vz țâști¹

țâști¹ [At: ALECSANDRI, T. 413 / V: țâșt, țâst, țiști, țișt, țăști / Pl: (5-6) ~uri, (7-8) ~ / E: fo] 1 i (Adesea cu valoare predicativă; și repetat) Cuvânt care redă mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care apare rapid, dintr-o dată de undeva Si: ciuști¹ (1), huști¹ (1), smâc; tâlvâc, tulai¹, țâbâști, țâștoc¹ (1), zbughi, zvâc. 2 i Cuvânt care redă zgomotul produs de o mișcare bruscă. 3 i (Imt) Dispari! 4 i (Îf țiști) Cuvânt care redă izbucnirea bruscă a unui lichid care țâșnește de undeva. 5 sn (Mun) Săritură vioaie Si: (reg) saitoc, țâștoc¹ (2). 6 sn (Mun) Săritură peste un obstacol. 7 sm (Pop) Copil¹ (1). 8 sm (Pop) Băiețandru. 9 smi (Fam; îc) ~-bâști Om mic de statură, slab și care nu are astâmpăr. 10-11 smi (Fam; îac) Om (tânăr) neînsemnat. 12 smi (Fam; îac) Om de nimic Si: lichea, secătură. 13 smi (Fam; îac) Om aiurit.

țis i vz țist¹

țist¹ i [At: CANTEMIR, I. I. 194 / V: (rar) țis, țst, țâst, țs, țăs / E: fo] Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă Si: st!, șt!

țișt i vz țâști¹

țiști¹ i vz țâști¹

țs i vz țist¹

țst i vz țist¹

țușt i, sm vz țuști¹

țuști¹ [At: DONICI, F. II, 36/11 / V: țușt / E: fo] 1 i (Adesea cu valoare predicativă) Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe și zgomotul produs de această mișcare. 2 i (Reg; îc) ~-huști Cuvânt care imită mișcări precipitate, făcute pe ascuns. 3 i (Mol) Cuvânt cu care se alungă măgarii Si: (reg) ciuș. 4 s (Reg; îcs) De-a ~ul Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 5 sm (Reg) Copil.

❍ȚĂST... 👉 ȚEST...

ȚEST, ❍ȚĂST (pl. -turi, -te) sn. 1 ‡ = ȚEASTĂ1: ferecă Crum țestul capului Iul Nichifor cu aur și dede tuturor de bea vin dintr’însul (mx.) ¶ 2 †Țeastă de broască țestoasă, carapace: își fece fericitul trup ca țestul broaștei de mușcăturile țînțarilor ce era In pădure (dos.); ea se duse apoi, luă un țest de broască... și începu să adune în el alifia (slv.) ¶ 3 Un fel de cuptoraș, în formă de strachină, de lut sau de tuciu, în care se coace pîinea, azima, mălaiul, etc.: se înfierbîntă întîiu bine, se pune înăuntru aluatul, se așază pe vatră și se acopere cu jăratec (🖼 5126): încălzise țestul și băgase o plăcintă să se coacă (isp.); mîine dimineață să arzi țestul pentru azimă (dlvr.); țăstul spart să nu-l arunci în drum sau în gunoaie, că faci buboaie (gor.).

ȚIST! sau ȚÎST! interj. St! sunet prin care se reclamă tăcerea: țist! că ne-a auzi cineva (ALECS.); șezi binișor, nu crîcni, țîst! să nu-ți aud gura (ALECS.) [onom.].

ȚIȘT! 👉 ȚÎȘT(I)!

ȚÎST! 👉 ȚIST!

ȚÎȘT(I)! sau ȚIȘT(I)! interj. Imită mișcarea precipitată a cuiva care sare dintr’un loc spre a o lua la fugă: bătrîna dădu să-l sărute; Neghiniță țîști! pe nas, țîști! iar pe mînă (DLVR.); unde lovea el cu nuiaua... acolo, țîșt! și dînsa, și ochii de la dînsul nu-i mai lua (ISP.); atunci mîrtanul pune gura pe ea și, țișt! afară în fuga mare (RET.) [onom.; comp. ȚUȘTI! și CIUȘTI!].

ȚIS interj. v. țist.

ȚIST interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st. Țist, că ne-a auzi cineva. ALECSANDRI, T. 662. (Cu pronunțare regională) Șezi binișor, nu crîcni, țîst! să nu-ți aud gura. id. la CADE. – Variantă: țis (NEGRUZZI, S. III 10) interj.

ȚIȘT interj. v. țîști.

ȚÎȘT interj. v. țîști.

ȚÎȘTI interj. (Și în forma țîșt) Cuvînt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare sau țîșnește (de) undeva. Fata se apropie iarăși și pasărea, tocmai cînd să puie mîna pe ea, țîșt! zboară pe bătătură. POPESCU, B. III 119. ◊ (Cu valoare verbală) N-apucă duhovnicul să deschidă cutia bine și țîști! din ea un șoricel. STĂNOIU, C. I. 127. – Variante: țîșt, țișt (ALECSANDRI, la CADE) interj.

ȚUȘTI¹ interj. Țîști. Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67. ◊ (Cu valoare de verb) Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15. Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110. Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73.

ȚÂȘTI interj. 1) (se folosește pentru a sugera mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe sau pentru a reda zgomotul produs de o asemenea mișcare). 2) (se folosește pentru a reda izbucnirea bruscă a unui lichid). /Onomat.

ȚIST interj. (se folosește pentru a impune cuiva tăcere). /Onomat.

ȚUȘTI interj. (se folosește pentru a reda o mișcare bruscă și neașteptată a unei ființe care țâșnește de undeva). Iepurele ~ din tufiș. ◊ A face ~ a se deplasa iute dintr-o singură mișcare. /Onomat.

țist! int. spre a face să tacă: țist! că mă bagi în ipohondrie AL. [Onomatopee].

țuștiu! Mold. int. imită sgomotul săriturei subite: fac țuștiu din haltă și o iau la sănătoasa CR. [Onomatopee].

țîst orĭ țst interj. de impus tăcere fără să strigĭ (tot așa rut. šústĭ). V. st, șt, pst.

țîștĭ, V. tuștĭ.

țst, V. țîst.

țuștĭ (Mold.) interj. care arată zgomotu unuĭa care ĭese orĭ fuge de odată (rudă cu rut. šustĭ): copiiĭ țuștĭ de supt pat, supt pat, în pat! – În sud și țîștĭ, în Munt. țîștĭ, țîbîștĭ și bîștĭ. (Bîștĭ se zice și cînd mînĭ oile). În Olt. vîștĭ (Șez. 1922, 54). V. țîșnesc.

vîștĭ interj. V. țuștĭ.

țâști interj.

!țâști interj.

*țâști-bâști s. m. și f., g.-d. lui țâști-bâști; pl. țâști-bâști

țâști/țâșt interj.

țist/țst interj.

țst v. țist

țuști interj.

țist (-turi), s. n. – Funcționar, slujbaș, ofițer. Mag. tiszt (Cihac, II, 533; Gáldi, Dict., 163). – Der. tistie, s. f. (Trans., înv., slujbă, funcție înaltă).

ȚÂȘTI interj. huști!, (pop.) smâc! (Iepurele, ~! din vizuina lui.)

ȚIST interj. v. liniște, pst, st, tăcere.

ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufiș.)

țist interj. v. LINIȘTE. PST. ST. TĂCERE.

ȚÎȘTI interj. huști!, (pop.) smîc! (Iepurele, ~! din vizuina lui.)

ȚUȘTI interj. zbughi!, (rar) zvîc!, (prin Munt.) tîlvîc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (~! din tufiș.)

țuștí, interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă: „Popa țuști acasă repede, să nu îl vadă Păcală” (Bilțiu, 1994: 305). – Onomatopee (MDA).

țuști, interj. – Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă: „Popa țuști acasă repede, să nu îl vadă Păcală” (Bilțiu, 1994: 305). – Onomatopee (MDA).