tante¹ sf vz tanti

TANTI s. f. Mătușă. ♦ (Fam.) Termen de adresare, în mediul urban, față de o femeie mai în vârstă. – Din fr. tante.

tanti sfi [At: SAHIA, N. 48 / V: (rar) ~te / E: ger Tante, fr tante] (Fam) 1 Mătușă. 2 Termen de adresare față de o femeie mai în vârstă.

tânt, ~ă a vz tont

tent, ~ă a vz tont

tentea a vz tont

toancă³ a vz tont

toantă sf [At: BĂCESCU, PĂS. 165 / Pl: ~te / E: nct] (Orn; reg) Ciocănitoare (Dendrocopus medius).

tont, toantă [At: CANTEMIR, IST. 205 / V: (reg) tânt, tent, tentea, toancă, tunt / Pl: tonți, toante / E: cf it tonto] 1-2 smf, a (Om) prost Si: bleg, nătărău, nătâng, nerod, (reg) tanteș (1-2), tălășman (1-2), tontan (1-2), tontălan (1-2), tontălancă, tontălaucă, tontălău (1-2), tontolete (1-2), tontolog (1-2), tontovan (1-2), tronc² (1-2), tuieș (3), tul² (1-2), tut² (1-2). 3 a (Reg) Bâlbâit² (2). 4 av (Reg; îe) A vorbi ~ A vorbi pe nas Si: (reg) a fonfăi. 5 sfa (Buc; șîs ~a slută, ~a sluta) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

tunt, ~ă a vz tont

TANTI s. f. invar. Mătușă. ♦ (Fam.) Termen de adresare, în mediul urban, față de o femeie mai în vârstă. – Din fr. tante.

TANTI s. f. invar. (Indicînd un grad de rudenie sau folosit mai ales pe lîngă un nume propriu ca termen de adresare unei femei în vîrstă) Mătușă. Tanti Eleonora lăsa acele și lîna să-i cadă în poală. DUMITRIU, B. F. 43. O dată cu noi așteaptă și tanti Matilda și unchiul Petrică. SAHIA, N. 48.

TÎNT, -Ă adj. v. tont.

TONT, TOANTĂ, tonți, toante, adj. Prost, neghiob, nătîng. Badea – negustor nepriceput și tont – își adusese acasă nu tihnă... ci belea. GALACTION, O. I 134. ◊ Fig. Leleo muică, măiculiță! Ia dă-mi toanta pușculiță; Că de an n-am mai cătat-o Și rugina-a fi mîncat-o. BOLLIAC, O. 183. ◊ (Substantivat) S-a amestecat fără rost Bucșan, ca un tont, căruia nimeni nu-i ceruse părerea. SADOVEANU, N. F. 146. Colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge. ALECSANDRI, T. 395. Cucule cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile; Să se scoale toantele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Variantă: tînt, -ă (BENIUC, V. 124, CREANGĂ, A. 5) adj.

TANTI s. f. inv. 1. soră a tatălui sau a mamei; mătușă. 2. soția unchiului. (< germ. Tante, fr. tante)

TANTI f. 1) (și cuvânt de adresare) Soră (sau vară) a unuia dintre părinți, considerată în raport cu copiii acestora; mătușă. 2) (și cuvânt de adresare respectuoasă) Femeie mai în vârstă. [G.-D. lui tanti] /<fr. tante, germ. Tante

TONT toantă (tonți, toante) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; nătâng; tălălău. /Orig. nec.

tânt a. Mold. V. tont: Vasile tântul CR.

tont a. și m. neghiob. [Cf. spaniol tonto].

*tánti f. fără pl., gen. al luĭ tanti (după germ. tante, fr. tante). Fam. Mătușă, țață.

tántoĭ pe tántoĭ și tánti pe tánti loc. adv. (d. it. tanto, atît). Vulg. Tocmaĭ, tocmaĭ pe tocmaĭ.

tînt, V. tont.

tont, toántă adj. (lat. [at]-tonitus, uĭmit, speriat; it. sp. pg. tonto, prost. D. rom. vine ung. tandi, țopîrlan). Prost, neghĭob: stăĭ, toanto! – Și tînt (Mold. Munt.).

!tanti (fam.) s. f., g.-d. art. lui tanti; pl. tanti

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toantă, pl. toante

tanti (fam.) s. f., g.-d. art. lui tanti

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toantă, pl. toante

tanti s. f. invar., g.-d. art. (al) lui tanti

tont adj. m., s. m., pl. tonți; f. sg. toantă, pl. toante

tont, toantă; tonți, toante.

TANTI s. invar. v. mătușă.

TONT adj., s. v. prost.

TANTI s. invar. mătușă, (pop. și fam.) tușă, (pop.) țață, (reg.) babă, tătăișă, (Olt.) muică, (Ban.) teică, (prin Ban. și Transilv.) tetă, (Ban.) uină, (înv.) lele. (~ Stana, sora mamei.)

TONT adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!) erată

Tont ≠ ager, deștept, înțelept, inteligent, isteț, mintios

tanti s. f. – 1. Mătușă. – 2. (Arg.) Munte-de-pietate. – 3. (Arg.) Codoașă. Fr. tante, prin intermediul germ. Tante.

tont (-oantă), adj. – Prost, nerod. – Var. tînt. Creație expresivă, cf. tîmp, it., sp., port. tonto, calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der. tontălău (var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti, vb. (a prosti). Tontoroi, s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc, s. m. (Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut, s. m. (Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei, der. tută, s. f. (toantă); rătuti, vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală, s. f. (zăpăceală; prostie); hututui, s. m. (Mold., zăpăcit); tutuială, s. f. (zăpăceală).

a cânta în corul lui tanti Milica expr. (intl., înv.) a fi informatorul miliției.

cu tonții / toantele expr. (glum.) cu toții / toatele.

Tanti Mili expr. Miliția (în regimul comunist).