3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tabu sn [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~uri / E: fr tabou] 1 Interdicție cu caracter sacru din societățile primitive, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe. 2 (Fig) Obiect a cărui atingere este interzisă. 3 (Fig) Persoană, problemă etc. despre care nu se discută din superstiție sau din pudoare. 4 Ceea ce nu poate fi abordat sau modificat. 5 (Lin) Evitare a folosirii unui cuvânt și înlocuire a lui cu altul, din superstiție sau din pudoare. 6 Interdicție de limbaj. 7 Interdicție rituală. 8 Ceea ce este considerat sacru și în mod sacramental inhibitoriu în religiile polineziene. 9 Situație, obiect, timp, loc, persoană, funcție făcând obiectul unei credințe sau al unor practici religioase.

TABÚ, tabuuri, s. n. (În societățile totemice) Interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe; interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută. ♦ (Lingv.) Interdicție de limbaj care determină înlocuirea unui cuvânt sau cu o perifrază de obicei metaforice. – Din fr. tabou.

TABÚ, tabuuri, s. n. Interdicție cu caracter religios, în anumite societăți primitive, aplicată la ceea ce este considerat sacru; interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută de teamă, din pudoare etc. ♦ Fenomen de evitare a folosirii unui cuvânt și de înlocuire a lui cu un altul, din superstiție sau din pudoare; interdicție de limbaj. – Din fr. tabou.

TABÚ s. n. Credință religioasă în Polinezia, după care anumite lucruri sau ființe sînt sfinte, fiind interzis a avea contact cu ele sau a se folosi de ele; fig. (cu sens curent, mai ales în construcție cu verbul «a fi») persoană, obiect, problemă pe care cineva le consideră mai presus de orice discuție, a căror discutare este interzisă.

TABÚ s.n. 1. Ceea ce este considerat sacru și în mod sacramental inhibitoriu în religiile polineziene. ♦ Ceea ce este sacru și interzis în toate formele de religii primitive și chiar evoluate. ♦ Situație, obiect, timp, loc, persoană, funcție făcând obiectul unei credințe sau al unor practici religioase. 2. (Fig.) Interdicție, prohibiție nejustificată. ♦ (Fam.) Persoană de care nimeni nu se poate atinge, care nu poate fi criticată sau atacată, discutată; lucru, problemă despre care nu se poate discuta sau care nu poate fi criticată. 3. Tip de interdicție de vocabular care duce la înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază metaforică, ori cu o variantă formală, datorită unor motive mistico-religioase. [< fr. tabou, cf. polinez. tabu – sacru].

TABÚ s. n. 1. (în religiile primitive) interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni de ordin magic și social. ◊ situație, obiect, persoană, funcție (interzise) obiect al unei credințe sau al unor practici religioase. 2. (fig.) interdicție nejustificată. ◊ (fam.) persoană, obiect, problemă despre care nu se poate discuta sau care nu pot fi criticate. 3. interdicție de vocabular determinată de superstiții sau de pudoare, care duce înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază, metaforice. (< fr. tabou)

TABÚ ~uri n. 1) (în societatea primitivă) Interdicții cu caracter religios, în legătură cu întrebuințarea, atingerea unor obiecte, ființe sau utilizarea cuvintelor (care le denumesc), considerate sacre sau impure; interdicție de ritual. 2) fig. Obiect sau problemă despre care este interzis să se discute. 3) Evitare (din superstiție sau din pudoare) a folosirii unor cuvinte și substituirea lor prin altele; interdicție de limbaj. [Art. tabuul; Sil. -bu-ul] /<fr. tabou

tabu n. interzicere superstițioasă la popoarele fetișiste: vorbă admisă în folklor pentru orice interdicțiune.

*tabú n. (cuv. polinezian = „sacru, interzis”). Lucru orĭ persoană de care nu e permis să te atingĭ, că te pedepsește Dumnezeŭ (după credința Polinezienilor).

TAB s. n. Transportor auto blindat ◊ „[...] s-a instalat la comanda tancurilor și TAB-urilor, strivind sub șenile trupuri nevinovate de băieți și fete.” R.l. 30 XI1 XII 91 p. 1. ◊ „De la Cotroceni ieșeau 4 TAB-uri însoțite de o mașină a poliției.” Cotid. 18 III 92 p. 1. ◊ „Ordin de la înlocuitorul comandantului UM 01315 București [...] să pregătim [...] TAB-uri.” R.l. 8 IX 93 p. 1; v. și R.lit. 50/95 p. 8, Est-Vest VI 95 p. 5, Z. 18 XI 96 p. 1 (abreviere din T[ransportor] A[uto] B[lindat])


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tabú s. n., art. tabúul; pl. tabúuri

tabú s. n., art. tabúul; pl. tabúuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TABÚ s. interdicție. (tabu de vocabular.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tab, taburi, s.n. – (reg.; mil.) 1. Tabără (militară). 2. (înv.) Armată, oaste: „La capătu văii mele / Să bat două taburi grele / De răgute tinerele” (Papahagi, 1925: 168). – Probabil din magh. tábor (< sl. taborŭ sau direct din tc. tabur).[1]

  1. În original, incorect scris etimonul: tabor. Ladislau Strifler

tab, -uri, s.n. – (mil.) 1. Tabără (militară). 2. (înv.) Armată, oaste. ♦ „La capătu văii mele / Să bat două taburi grele / De răgute tinerele” (Papahagi 1925: 168). – Probabil din magh. tabor (< sl. taborŭ sau direct din tc. tabur).

TABU LINGVISTIC s. n. + adj. (< fr. tabou linguistique, cf. polinez. tabú < ta „sacru”, „sfințit” + bu „foarte”): tip de interdicție de vocabular care duce la înlocuirea unui cuvânt cu un altul sau cu o perifrază metaforică ori cu o variantă formală, datorită unor motive mistico-religioase sau de pudoare; în acest caz, vorbitorii consideră cuvântul fie „sacru”, fie indecent. Există deci un t.l. pozitiv și un t.l. negativ (v. interdicție de vocabular).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TABÚ (< fr. {i}; cuv. polinezian „sacru”) s. n. 1. (În societățile primitive) interdicție absolută cu caracter sacru, privind o ființă, un obiect, un proces sau un fenomen a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe. Termenul a fost introdus în Europa de exploratorul James Cook, care l-a întâlnit (1777) în ins. Tonga. T. este un concept paralel cu mana având unele caracteristici negative, atunci când se referă la persoane sau locuri cărora le dă o semnificație de „pericol”. ♦ Fig. Persoană, obiect, chestiune a căror discutare este interzisă. 2. Interdicție socială și morală. 3. (LINGV.) Interdicție de vocabular care determină înlocuirea unui cuvânt cu un alt cuvânt sau cu o perifrază, de obicei metaforice, ori cu o variantă formală care îl face de nerecunoscut (ex. „ucigă-l toaca” pentru „drac”).

TAB s. n. Transportor auto blindat.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

tab, taburi s. n. (mil.) transportor auto blindat.

Intrare: tabu
substantiv neutru (N78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabu
  • tabuul
  • tabuu‑
plural
  • tabuuri
  • tabuurile
genitiv-dativ singular
  • tabu
  • tabuului
plural
  • tabuuri
  • tabuurilor
vocativ singular
plural
Intrare: tab
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tab
  • tabul
  • tabu‑
plural
  • taburi
  • taburile
genitiv-dativ singular
  • tab
  • tabului
plural
  • taburi
  • taburilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24--)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tab
  • tab-ul
  • tab-u‑
plural
  • tab-uri
  • tab-urile
genitiv-dativ singular
  • tab
  • tab-ului
plural
  • tab-uri
  • tab-urilor
vocativ singular
plural
Intrare: tabu lingvistic
tabu lingvistic substantiv neutru
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabu lingvistic
  • tabuul lingvistic
plural
  • tabuuri lingvistice
  • tabuurile lingvistice
genitiv-dativ singular
  • tabu lingvistic
  • tabuului lingvistic
plural
  • tabuuri lingvistice
  • tabuurilor lingvistice
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)