TABÚ (< fr. {i}; cuv. polinezian „sacru”) s. n. 1. (În societățile primitive) interdicție absolută cu caracter sacru, privind o ființă, un obiect, un proces sau un fenomen a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe. Termenul a fost introdus în Europa de exploratorul James Cook, care l-a întâlnit (1777) în ins. Tonga. T. este un concept paralel cu mana având unele caracteristici negative, atunci când se referă la persoane sau locuri cărora le dă o semnificație de „pericol”. ♦ Fig. Persoană, obiect, chestiune a căror discutare este interzisă. 2. Interdicție socială și morală. 3. (LINGV.) Interdicție de vocabular care determină înlocuirea unui cuvânt cu un alt cuvânt sau cu o perifrază, de obicei metaforice, ori cu o variantă formală care îl face de nerecunoscut (ex. „ucigă-l toaca” pentru „drac”).