TABAC¹, (2) tabacuri, s. n. 1. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). 2. (La pl.) Sorturi de tabac (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

TABAC², tabaci, s. m. (Înv.) Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

tabac¹ sm [At: ANON. CAR. / V: (înv; nob) tăbanc, (reg) tob~ / Pl: ~aci / E: tc tabak, tobac cf mg tabak] (Înv) 1-2 Tăbăcar¹ (1-2).

tabac² [At: (a. 1754) IORGA, S. D. XII, 68 / V: (îvp) tăb~, tub~ smn, (reg) ~ă, tăbacă sf, tăbag sn / Pl: (rar) ~uri / E: ngr ταμπάκσς, ger Tabak, fr tabac, mg tobák, tubák] 1 sn (Pop) Tutun (6). 2 sn (Reg; pan) Frunza altor plante, măcinată mărunt. 3 sm (Bot; Trs; Buc) Tutun (1) (Nicotiana tabacum). 4 sm (Bot; reg; șîc ~-turcesc, tăbac-rotund, ~-țigănesc) Tutun(2)-turcesc (Nicotiana rustica). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-câmpului Arnică (Arnica montana). 6 sm (Bot; reg; îc) Tăbacă-sălbatică Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 7 s (Arg; îe) A fl prost ~ A fi foarte prost.

TABAC¹, tabacuri, s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

TABAC², tabaci, s. m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

TABAC¹ s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. Deschidea [tabachera], înfigea două degete în ea și trăgea tabac pe nas. HOGAȘ, H. 43. [Dascălul] sfîrcuiește toată ziua la tabac. CREANGĂ, A. 16. ♦ (Regional) Tutun de fumat. De opt săptămîni nu ne-a dat dom’ majur tabacul. CAMILAR, N. I 12. ♦ Planta ale cărei frunze dau tutunul. (Atestat în forma tăbac) Foaie verde de tăbac. BIBICESCU, P. P. 43. – Variantă: tăbac s. n.

TABAC², tabaci, s. m. (Astăzi rar) Tăbăcar. Albia rîului se îngusta... începea stăpînirea tabacilor care își argăseau pieile în Dîmbovița. PAS, L. I 70. În stînga mănăstirii... doi tabaci duceau pe umeri, atîrnate de o prăjină lungă, piei crude. CAMIL PETRESCU, O. I 446. Populațiunea orașelor se compunea de meseriași și neguțători... curelari, ceaprazari, tabaci. GHICA, S. XIV.

TABAC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak)

TABAC² ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak

TABAC¹ ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, măcinate fin, care se aspiră pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampákos, germ. Tabak

tabac m. tăbăcar: uliță tabacilor. [Turc. TABBAK].

tabac n. 1. tutun pulverizat de tras pe nas; 2. Tr. tutun. [Ung. TOBÁK (v. duhan)].

1) tabác m. (turc. pop. tabak, lit. [d. ar.] debbagh; ngr. tabákis, alb. bg. tabak, ung. tabak și tobak). Munt. vest. Tăbăcar.

2) tabác n., pl. urĭ (rus. tabak, germ. tabak, fr. tabac, d. sp. tabaco, tutun, d. americanu tabacco, numele unuĭ fel de cĭubuc cu doŭă țevĭ, numit așa înainte de a fi fost știută insula Tabago; it. tabacco, engl. tobacco, ung. tobák. V. „Monographie du tabac” de Ch. Fermond, Paris, Imprimerie Centrale de Napoléon Chaix, rue Bergère, 20, 1857, pag. 17). Praf de tutun, pe care uniĭ (maĭ ales bătrîniĭ) obișnuĭesc a-l trage pe nas: a trage tabac. V. tutun.

tabacă sf vz tabac²

tăbac smn vz tabac²

tăbacă sf vz tabac²

tăbag sn vz tabac²

tăbanc sm vz tabac¹

tobac sm vz tabac¹

tubac smn vz tabac

TĂBAC s. n. v. tabac¹.

tabac¹ (tăbăcar) (înv.) s. m., pl. tabaci

tabac² (tutun) s. n., (sorturi) pl. tabacuri

tabac² (tutun) s. n., (sorturi) pl. tabacuri

tabac¹ (tăbăcar) (înv.) s. m., pl. tabaci

tabac (tutun) s. n., pl. tabacuri

tabac (tăbăcar) s. m., pl. tabaci

tabac, -curi.

tabac (-ci), s. m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Șeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s. m. (argăsitor); tăbăcărie, s. f. (meseria și atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s. f. (argăseală); tăbăcit, s. n. (argăsit); tăbăcăreasă, s. f. (Mold., un anumit joc de cărți).

tabac (tabacuri), s. n. – Tutun. Var. Trans. tabac. Mr. tabac. Sp. tabaco (REW 8508a), prin intermediul it. tabacco, fr. tabac, germ. Tabak, cf. ngr. ταμπάϰος, rus., rut. tabak etc. – Der. tabachere (var. tababcheră, mr. tabacheră), s. f. (cutiuță pentru tutun sau țigări), din it. tabacchiera, prin intermediul ngr. ταμπαϰιέρα; tabachere, s. f. (luminator, lucarnă), din fr. tabatière asimilat la cuvîntul anterior; tabagie, s. f., din fr. tabagie; tabagism, s. n., din fr. tabagisme; tabacioc, s. n. (Mold., puțin tutun); din rus. tabaŭok.

TABAC subst. 1. – popa (16 B IV 98); -u, A. (Cîmp); -a țig. (16 B V 10). 2. Tăbac (Moț). 3. Tăbăci (16 B II 11).

Tabac, Tăbăci v. Tabac 2, 3.

TABAC s. v. argăsitor, tăbăcar, tutun, tutun turcesc.

tabac s. v. ARGĂSITOR. TABĂCAR. TUTUN. TUTUN TURCESC.

tabác, tabacuri, s.n. (reg.) Tutun de fumat: „C-apoi vezi că fără tabac odată-mi pare că mă și betejesc” (Papahagi, 1925: 324). ■ (onom.) Tabac, nume de familie în jud. Maram. – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak (DEX).