3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TABÁC1, (2) tabacuri, s. n. 1. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). 2. (La pl.) Sorturi de tabac (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

TABÁC2, tabaci, s. m. (Înv.) Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

tabac1 sm [At: ANON. CAR. / V: (înv; nob) tăbanc, (reg) tob~ / Pl: ~aci / E: tc tabak, tobac cf mg tabak] (Înv) 1-2 Tăbăcar1 (1-2).

tabac2 [At: (a. 1754) IORGA, S. D. XII, 68 / V: (îvp) tăb~, tub~ smn, (reg) ~ă, tăba sf, tăbag sn / Pl: (rar) ~uri / E: ngr ταμπάκσς, ger Tabak, fr tabac, mg tobák, tubák] 1 sn (Pop) Tutun (6). 2 sn (Reg; pan) Frunza altor plante, măcinată mărunt. 3 sm (Bot; Trs; Buc) Tutun (1) (Nicotiana tabacum). 4 sm (Bot; reg; șîc ~-turcesc, tăbac-rotund, ~-țigănesc) Tutun(2)-turcesc (Nicotiana rustica). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-câmpului Arnică (Arnica montana). 6 sm (Bot; reg; îc) Tăbacă-sălbatică Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 7 s (Arg; îe) A fl prost ~ A fi foarte prost.

TABÁC2, tabaci, s. m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

TABÁC1, tabacuri, s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

TABÁC2, tabaci, s. m. (Astăzi rar) Tăbăcar. Albia rîului se îngusta... începea stăpînirea tabacilor care își argăseau pieile în Dîmbovița. PAS, L. I 70. În stînga mănăstirii... doi tabaci duceau pe umeri, atîrnate de o prăjină lungă, piei crude. CAMIL PETRESCU, O. I 446. Populațiunea orașelor se compunea de meseriași și neguțători... curelari, ceaprazari, tabaci. GHICA, S. XIV.

TABÁC1 s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. Deschidea [tabachera], înfigea două degete în ea și trăgea tabac pe nas. HOGAȘ, H. 43. [Dascălul] sfîrcuiește toată ziua la tabac. CREANGĂ, A. 16. ♦ (Regional) Tutun de fumat. De opt săptămîni nu ne-a dat dom’ majur tabacul. CAMILAR, N. I 12. ♦ Planta ale cărei frunze dau tutunul. (Atestat în forma tăbac) Foaie verde de tăbac. BIBICESCU, P. P. 43. – Variantă: tăbác s. n.

TABÁC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak)

TABÁC1 ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, măcinate fin, care se aspiră pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampákos, germ. Tabak

TABÁC2 ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak

tabac n. 1. tutun pulverizat de tras pe nas; 2. Tr. tutun. [Ung. TOBÁK (v. duhan)].

tabac m. tăbăcar: uliță tabacilor. [Turc. TABBAK].

2) tabác n., pl. urĭ (rus. tabak, germ. tabak, fr. tabac, d. sp. tabaco, tutun, d. americanu tabacco, numele unuĭ fel de cĭubuc cu doŭă țevĭ, numit așa înainte de a fi fost știută insula Tabago; it. tabacco, engl. tobacco, ung. tobák. V. „Monographie du tabac” de Ch. Fermond, Paris, Imprimerie Centrale de Napoléon Chaix, rue Bergère, 20, 1857, pag. 17). Praf de tutun, pe care uniĭ (maĭ ales bătrîniĭ) obișnuĭesc a-l trage pe nas: a trage tabac. V. tutun.

1) tabác m. (turc. pop. tabak, lit. [d. ar.] debbagh; ngr. tabákis, alb. bg. tabak, ung. tabak și tobak). Munt. vest. Tăbăcar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tabác1 (tăbăcar) (înv.) s. m., pl. tabáci

tabác2 (tutun) s. n., (sorturi) pl. tabácuri

tabác (tutun) s. n., pl. tabácuri

arată toate definițiile

Intrare: Tabac
Tabac nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tabac
Intrare: tabac (tăbăcar)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabac
  • tabacul
  • tabacu‑
plural
  • tabaci
  • tabacii
genitiv-dativ singular
  • tabac
  • tabacului
plural
  • tabaci
  • tabacilor
vocativ singular
  • tabacule
plural
  • tabacilor
Intrare: tabac (tutun)
tabac2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tabac
  • tabacul
  • tabacu‑
plural
  • tabacuri
  • tabacurile
genitiv-dativ singular
  • tabac
  • tabacului
plural
  • tabacuri
  • tabacurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbac
  • tăbacul
plural
  • tăbacuri
  • tăbacurile
genitiv-dativ singular
  • tăbac
  • tăbacului
plural
  • tăbacuri
  • tăbacurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tabac (tăbăcar)

  • exemple
    • Albia rîului se îngusta... începea stăpînirea tabacilor care își argăseau pieile în Dîmbovița. PAS, L. I 70.
      surse: DLRLC
    • În stînga mănăstirii... doi tabaci duceau pe umeri, atîrnate de o prăjină lungă, piei crude. CAMIL PETRESCU, O. I 446.
      surse: DLRLC
    • Populațiunea orașelor se compunea de meseriași și neguțători... curelari, ceaprazari, tabaci. GHICA, S. XIV.
      surse: DLRLC

etimologie:

tabac (tutun) tăbac

  • 1. (numai) singular Tutun măcinat, care se aspiră pe nas.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 2 exemple
    exemple
    • Deschidea [tabachera], înfigea două degete în ea și trăgea tabac pe nas. HOGAȘ, H. 43.
      surse: DLRLC
    • [Dascălul] sfîrcuiește toată ziua la tabac. CREANGĂ, A. 16.
      surse: DLRLC
    • 1.1. regional Tutun de fumat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • De opt săptămîni nu ne-a dat dom’ majur tabacul. CAMILAR, N. I 12.
        surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: tutun un exemplu
      exemple
      • Foaie verde de tăbac. BIBICESCU, P. P. 43.
        surse: DLRLC
  • 2. (la) plural Sorturi de tabac.
    surse: DEX '09

etimologie: