TABAC¹ s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. Deschidea [tabachera], înfigea două degete în ea și trăgea tabac pe nas. HOGAȘ, H. 43. [Dascălul] sfîrcuiește toată ziua la tabac. CREANGĂ, A. 16. ♦ (Regional) Tutun de fumat. De opt săptămîni nu ne-a dat dom’ majur tabacul. CAMILAR, N. I 12. ♦ Planta ale cărei frunze dau tutunul. (Atestat în forma tăbac) Foaie verde de tăbac. BIBICESCU, P. P. 43. – Variantă: tăbac s. n.