tinerețe sf [At: PSALT. HUR. 60^v/21 / V: (înv) ~năreață, (reg) tânăreață, tânăr~, tân~, ~reață, ~nir~ / Pl: ~ți, (pop) ~ / E: tânăr + -ețe] 1 Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate Si: (rar) junețe, (îvp) junie, tinerie, (reg) tinerime (3). 2 (Pfm; îe) A fi în floarea ~ții A fi tânăr (2). 3 (Îrg; îlav) De cu (sau, înv, din nici) ~ De tânăr (4). 4 (Îs) Prima ~ sau ~ea dintâi Perioadă a tinereții (1) care urmează imediat copilăriei. 5 (Reg; irn; îe) ~n două bețe Se zice despre cineva care este bătrân și ramolit. 6 (Îvr) Copilărie (1). 7 Perioadă de început a existenței unui animal sau a unui copac. 8 Stare a omului tânăr (2) caracterizată prin vigoare și prospețime. 9 (Pop; îlav) Cu ~ Tinerește. 10 (Pop; îal) Viguros. 11 (Fig) Prospețime. 12-13 (îvp; lpl cu val de sg) Tineret (1-2).

TINEREȚE, tinereți și tinerețe, s. f. (Și în forma tinereță) 1. (În opoziție cu bătrînețe; la pl. cu valoare de sg.) Perioadă de timp din viața omului între copilărie și maturitate. În fața casei noastre Răutul face iaz și se găsește în mijlocul lui un ostrov minunat care mult îmi era drag în tinerețile mele. SADOVEANU, O. VII 51. Oprea, baciul... și-a adus aminte de zilele tinereții. GALACTION, O. I 64. Era unul dintre cei care, încă din frageda lor tinerețe, se chinuiesc pentru a-și schimba firea. BART, S. M. 50. În tinerețea mea eu obișnuiam a mă culca tîrziu. GHICA, S. A. 146. Ce înveți la tinerețe, aceea știi la bătrînețe. ◊ Fig. Revarsă, dulce patrie, în cînturile mele Și tinerețea dorului Și lacrimile tele! BOLINTINEANU, O. 22. Prima tinerețe v. prim (1). ♦ Perioada de la început a existenței unui animal sau a unui copac. 2. Stare a omului tînăr (caracterizată în general prin forță, vigoare, prospețime). Ei, tinerețea, sînge fierbinte. REBREANU, R. I 104. Ia-ți fardurile, că nu fac parale!... Căci tinereța mea nemuritoare E lacomă de lumi mai ideale. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 96. Unii doreau jeratic de bogăție, alții slavă prăpădul pămîntului, tinerețe fără bătrînețe. DELAVRANCEA, S. 97. 3. (Cu sens colectiv) Oameni tineri; tineret, tinerime. Tinerii ca tinerii! La ce se gîndesc tinerețele? CONTEMPORANUL, III 773. - Variantă: tinereță s. f.

TINEREȚE ~i f. 1) Perioadă a vieții omului de la adolescență până la vârsta medie. ◊ Din ~ de pe când (cineva) era tânăr. 2) Perioadă inițială în existența unui organism animal sau vegetal. 3) Comportare de om tânăr. 4) fig. v. TINERET. [G.-D. tinereții] /tânăr + suf. ~ețe

tinerețe f. pl. 1. perioada vieții omenești între copilărie și bărbăție; 2. fig. calitățile și defectele celor tineri: știi cum sunt tinerețele.

tânăreață sf vz tinerețe

tânărețe sf vz tinerețe

tânerețe sf vz tinerețe

tinăreață sf vz tinerețe

tinereață sf vz tinerețe

tinirețe sf vz tinerețe

SI JEUNESSE SAVAIT, SI VIEILLESSE POUVAIT (fr.) = Dacă tinerii ar ști și bătrînii ar putea.

tineréță (est) și -éțe (vest) f., pl. ĭ (d. tînăr; it. tenerezza, pv. tenreza, fr. tendresse, cat. tendreza, sp. terneza, pg. terneça, gingășie. V. tandreță). Vîrsta omuluĭ tînăr: adună la tinereță ca să aĭ la bătrîneță. Fig. Vigoare, vioicĭune: tinereța entusiazmuluĭ luĭ. Și pl. Îțĭ perzĭ tinerețile. V. juneță.

tinerețe s. f., art. tinerețea, g.-d. art. tinereții; pl. tinereți, art. tinerețile

tinerețe s. f., art. tinerețea, g.-d. art. tinereții; pl. tinereți, art. tinerețile

tinerețe s. f., art. tinerețea, g.-d. art. tinereții; pl. tinereți, art. tinerețile

tinerețe

tinerețe (tinerețea mea sau tinerețele mele).

GIB MEINE JUGEND MIR ZURÜCK! (germ.) dă-mi tinerețea înapoi! – Goethe, „Faust”. Faust cere lui Mefisto împlinirea acestei dorințe, pentru a cerceta tainele Universului, pe care n-a reușit să le afle din cărțile studiate într-o viață de om.

TEMERITAS EST FLORENTIS AETATIS, PRUDENTIA SENESCENTIS (lat.) cutezanța este atributul tinereții, iar prudența al bătrâneții – Cicero, „De senectute”, 6, 20.

TINEREȚE s. (înv. și fam.) junețe, (înv. și reg.) junie, tinerie, (reg.) tinerime. (Amintiri de ~.)

TINEREȚE s. v. tineret, tinerime.

TINEREȚE s. (înv. și fam.) junețe, (înv. și reg.) junie, tinerie, (reg.) tinerime. (Amintiri de ~.)

tinerețe s. v. TINERET. TINERIME.

TINEREȚE. Subst. Adolescență, vîrsta adolescenței; tinerețe, junețe (înv.), junie (înv.), majorat, vîrsta majoratului, primăvara vieții, anii tinereții; feciorie, fetie. Adolescent; copil, copilandru, băiat, băietan (reg.), băietănaș (reg.), cotîngan (reg.), puști (fam.), puștan (fam.), puștiulică (dim., fam.); tînăr, tinerel, tineior (rar), fecior, fecioraș (dim.), feciorel, fecioruș, flăcăuan (reg.), flăcăuandru, flăcăiandru, feciorandru (rar, pop.), prașcău (reg., depr.), dîrlău (reg., depr.), hăndrălău (depr.); flăcău, flăcăiaș (dim.), flăcăuș (rar), țîngău (depr.); june (astăzi rar), junel (dim., înv. și reg.), junelaș (rar), junișor (reg.); junior, mînz (fig.). Copilă, adolescentă, copilandră, copiliță (dim.), junioară, fețișoară, fetișcană, puștoaică (fam.), puștancă (fam.), codană, codănică (dim.), pruncă, fetiță, fată, fecioară, feciorea (rar), fată mare, domnișoară, duduie, duducă (reg.). Băiețime, flăcăime; tineret, tinerețe, tinerime, junime (înv.). Adj. Tînăr, tinerel (dim.), tînăruț (reg.), brudiu (reg.), brudnic (reg.), june (astăzi rar), imberb (livr.); tineresc, juvenil, fecioresc, fetesc, feciorelnic. Vb. A fi tînăr, a feciori (rar), a flăcăi (rar), a feti (rar). Adv. Tinerește, flăcăiește, feciorește; de tînăr, din tinerețe; în tinerețe. V. copilărie, timp.

Tinerețe ≠ bătrânețe

Si jeunesse savait, si vieillesse pouvait! (fr. „Dacă tinerețea ar ști, dacă bătrînețea ar putea!”) – proverb inspirat din dialogul Despre bătrînețe (De senectute) al lui Cicero. El imaginează o convorbire a cenzorului Cato, în vîrstă de 88 ani, cu Scipio Africanul și cu prietenul său Lelius. Rînd pe rînd, Cato respinge criticile ce se aduc bătrînilor, susținînd că experiența, înțelepciunea și seninătatea lor sînt cel puțin egale cu vigoarea și elanul tinereții. Ceea ce afirmă și zicalele noastre: „Dă-mi Doamne, puterea tînărului și mintea bătrînului!” – „Cel tînăr cu puterea și cel bătrîn cu povața” (I. Zanne, Proverbele Românilor, pag. 554). LIT.