2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei.- V. tâlcui.

tâlcuire sf [At: BIBLIA (1688), 111/51 / Pl: ~ri / E: tâlcui] 1 (Pop) Interpretare a înțelesului unor vobe, scrieri, fapte etc. Si: comentare, (îvr) tălmăcie, (îvp) tălmăcire (2), (înv) tălmăcitură (2), tâlcuială (1). 2 Explicare (1). 3 (Înv) Definiție (1). 4 (Înv) Traducere (1).

TÂLCUÍRE, tâlcuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a tâlcui și rezultatul ei. – V. tâlcui.

TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.; a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tâlcui] – Din sl. tlŭkovati.

tâlcui [At: EUSTRATIE, PRAV. 37/8 / V: (reg) tel~ / Pzi: tâlcui, ~esc / E: slv таъковати] 1 vt (Pop) A interpreta tâlcul (3) unor vobe, scrieri, fapte etc. Si: a comenta, (pop) a tălmăci (2). 2 vt (Pop) A explica (1). 3 vr (Înv) A se gândi (3). 4 vt (Îrg) A traduce (1). 5 vi (Reg) A pălăvrăgi.

TÂLCUÍ, tâlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc., a tălmăci. 2. A traduce. [Prez. ind. și: tấlcui] – Din sl. tlŭkovati.

TÎLCUÍ, tîlcuiesc, vb. IV. Tranz. (Astăzi rar) 1. A explica, a interpreta tîlcul unor fapte, vorbe, scrieri etc.; a tălmăci. S-a mirat neputîndu-și tîlcui de unde să vie această prefacere. SBIERA, P. 138. Le tîlcuiam toate înțelesurile și pildele lui. GORJAN, H. IV 142. 2. A traduce, a tălmăci. Cronos... pre limba noastră se tîlcuiește, timpul sau vremea. ISPIRESCU, U. 81. Învățătură despre a lumii orînduială... de pe grecie pe romînie tîlcuită. EMINESCU, N. 45. – Prez. ind. și: tî́lcui (ARGHEZI, V. 181).

TÎLCUÍRE, tîlcuiri, s. f. Acțiunea de a tîlcui și rezultatul ei. Tîlcuiri de visuri coordonate alfabetic. EMINESCU, N. 45.

A TÂLCUÍ ~iésc tranz. înv. 1) (lecții, teme, fenomene, fapte) A expune într-o formă accesibilă, comentând tâlcul; a tălmăci; a explica; a lămuri. 2) rar (texte) A transpune dintr-o limbă în alta; a tălmăci; a traduce. /<sl. tlukovati

tâlcuì v. a explica un text vechiu, a-l tălmăci. [Slav. TLŬKOVATI, a interpreta].

tîlcuĭésc v. tr. (vsl. tlŭkovati, a interpreta. V. ticluĭesc). Vechĭ. Rar azĭ. Interpretez, tălmăcesc, traduc. Pop. Staŭ la tîlc, la taĭfas, tăinuĭesc: babele tot tîlcuĭaŭ la poartă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tâlcuíre (pop.) s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri

tâlcuíre s. f., g.-d. art. tâlcuírii; pl. tâlcuíri

tâlcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 să tâlcuiáscă

tâlcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlcuiésc, imperf. 3 sg. tâlcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tâlcuiáscă

tîlcui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tîlcuiesc, conj. tîlcuiască)

tâlcuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÂLCUÍRE s. v. tălmăcire, traducere, transpunere.

TÂLCUÍRE s. 1. v. interpretare. 2. v. analizare.

TÂLCUÍ vb. v. tălmăci, traduce, transpune.

arată toate definițiile

Intrare: tâlcuire
tâlcuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tâlcuire
  • tâlcuirea
plural
  • tâlcuiri
  • tâlcuirile
genitiv-dativ singular
  • tâlcuiri
  • tâlcuirii
plural
  • tâlcuiri
  • tâlcuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: tâlcui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tâlcui
  • tâlcuire
  • tâlcuit
  • tâlcuitu‑
  • tâlcuind
  • tâlcuindu‑
singular plural
  • tâlcuiește
  • tâlcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tâlcuiesc
(să)
  • tâlcuiesc
  • tâlcuiam
  • tâlcuii
  • tâlcuisem
a II-a (tu)
  • tâlcuiești
(să)
  • tâlcuiești
  • tâlcuiai
  • tâlcuiși
  • tâlcuiseși
a III-a (el, ea)
  • tâlcuiește
(să)
  • tâlcuiască
  • tâlcuia
  • tâlcui
  • tâlcuise
plural I (noi)
  • tâlcuim
(să)
  • tâlcuim
  • tâlcuiam
  • tâlcuirăm
  • tâlcuiserăm
  • tâlcuisem
a II-a (voi)
  • tâlcuiți
(să)
  • tâlcuiți
  • tâlcuiați
  • tâlcuirăți
  • tâlcuiserăți
  • tâlcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • tâlcuiesc
(să)
  • tâlcuiască
  • tâlcuiau
  • tâlcui
  • tâlcuiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tâlcui
  • tâlcuire
  • tâlcuit
  • tâlcuitu‑
  • tâlcuind
  • tâlcuindu‑
singular plural
  • tâlcuie
  • tâlcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tâlcui
(să)
  • tâlcui
  • tâlcuiam
  • tâlcuii
  • tâlcuisem
a II-a (tu)
  • tâlcui
(să)
  • tâlcui
  • tâlcuiai
  • tâlcuiși
  • tâlcuiseși
a III-a (el, ea)
  • tâlcuie
(să)
  • tâlcuie
  • tâlcuia
  • tâlcui
  • tâlcuise
plural I (noi)
  • tâlcuim
(să)
  • tâlcuim
  • tâlcuiam
  • tâlcuirăm
  • tâlcuiserăm
  • tâlcuisem
a II-a (voi)
  • tâlcuiți
(să)
  • tâlcuiți
  • tâlcuiați
  • tâlcuirăți
  • tâlcuiserăți
  • tâlcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • tâlcuie
(să)
  • tâlcuie
  • tâlcuiau
  • tâlcui
  • tâlcuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tâlcuire

etimologie:

  • vezi tâlcui
    surse: DEX '09 DEX '98

tâlcui popular

  • 1. A explica, a interpreta tâlcul unor fapte, al unor vorbe etc.
    exemple
    • S-a mirat neputîndu-și tîlcui de unde să vie această prefacere. SBIERA, P. 138.
      surse: DLRLC
    • Le tîlcuiam toate înțelesurile și pildele lui. GORJAN, H. IV 142.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Cronos... pre limba noastră se tîlcuiește, timpul sau vremea. ISPIRESCU, U. 81.
      surse: DLRLC
    • Învățătură despre a lumii orînduială... de pe grecie pe romînie tîlcuită. EMINESCU, N. 45.
      surse: DLRLC

etimologie: