2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan.

SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan.

SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din imperiul otoman și din unele țări musulmane. Sultanul Marocului.Sultanul azi se află în prietinie mare cu craiul Lehiei. SADOVEANU, O. VII 26. Și cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare. EMINESCU, O. I 142. Cînd fu la Cîmpii Rigăi, zice cronica, veni și sultan Murad cu toate oștile lui. BĂLCESCU, O. I 48. ◊ Compus: (învechit) sultan-mezat = licitație publică. Moșia... pe care am cumpărat-o de la sultan-mezat. FILIMON, C. 191.

SULTÁN ~i m. (în Imperiul Otoman și în alte țări musulmane; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran. /<turc. sultan

sultan m. titlul împăraților Turciei și od. al Hanilor tătărești. [Turc. SÜLTAN].

sultán m. (turc. [d. ar.] sultan). Împăratu turcesc orĭ morocan. Odinioară și titlu al hanilor tătăreștĭ. Sultan-mezat, mezat domnesc care se ținea în divan (sin. cu cochiĭ-vechĭ).

sultan-mezat n. mezat domnesc care se ținea în Divanul țării (numit și cochii-vechi): moșia Postelnicului pe care a cumpărăt-o dela sultan-mezat FIL. [V. mezat].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sultán s. m., pl. sultáni

sultán s. m., pl. sultáni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SULTÁN s. (IST.) padișah, (înv.) șah. (~ otoman.)

SULTAN s. (IST.) (înv.) șah. (~ otoman.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sultán (sultani), s. m. – Monarh musulman. Tc. sültan, din arab. sultan „putere” (Șeineanu, II, 328; Lokotsch 1945), cf. ngr. σουλτάνος, bg., rus. sultan etc. – Der. sultană, s. f. (soție sau fiică de sultan); sultănea, s. f. (conduraș, Tropaeolum majus); sultănesc, adj. (de sultan); sultănică, s. f. (dans popular din Munt. și Dobr.); sultanin, adj. (imperial), din tc. sültani.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SULTAN subst. 1. – țig. (16 B V 271); – sătean, mold., 1654; – G., ard. (Sd I -II 30); -ești s. (Dm). 2. Sultana, domniță, din dinastia Mușatinilor, mama lui Nic. Mavrocordat (Hurm XIII); frecv. f. 3. Soltan, mold. (16 A I 10; DM 57); – boier (17 A V 286); – a „domnița” (RI II 25); -ul, ard. (Sd X); Soltănești s. 4. Soldana și Soltana f., dobr. (RI XI 205).

Intrare: sultan
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sultan
  • sultanul
  • sultanu‑
plural
  • sultani
  • sultanii
genitiv-dativ singular
  • sultan
  • sultanului
plural
  • sultani
  • sultanilor
vocativ singular
plural
Intrare: Sultan
Sultan nume propriu
nume propriu (I3)
  • Sultan
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)