13 definiții pentru sultan

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SULTAN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan.

SULTAN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan.

sultan [At: (a. 1594) IORGA, C. I. II, 234 / V: (înv) sol~ / Pl: ~i / E: tc sultan] 1 sm Titlu dat suveranilor din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane Si: (înv) șah1. 2 sm Persoană care poartă titlul de sultan (1) Si: (înv) șah1. 3 a (Înv; d. stofe) De bună calitate. 4 sm (Înv) Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape.

SULTAN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din imperiul otoman și din unele țări musulmane. Sultanul Marocului.Sultanul azi se află în prietinie mare cu craiul Lehiei. SADOVEANU, O. VII 26. Și cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare. EMINESCU, O. I 142. Cînd fu la Cîmpii Rigăi, zice cronica, veni și sultan Murad cu toate oștile lui. BĂLCESCU, O. I 48. ◊ Compus: (învechit) sultan-mezat = licitație publică. Moșia... pe care am cumpărat-o de la sultan-mezat. FILIMON, C. 191.

SULTAN ~i m. (în Imperiul Otoman și în alte țări musulmane; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran. /<turc. sultan

sultan m. titlul împăraților Turciei și od. al Hanilor tătărești. [Turc. SÜLTAN].

sultán m. (turc. [d. ar.] sultan). Împăratu turcesc orĭ morocan. Odinioară și titlu al hanilor tătăreștĭ. Sultan-mezat, mezat domnesc care se ținea în divan (sin. cu cochiĭ-vechĭ).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SULTAN s. (IST.) padișah, (înv.) șah. (~ otoman.)

SULTAN s. (IST.) (înv.) șah. (~ otoman.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sultan (sultani), s. m. – Monarh musulman. Tc. sültan, din arab. sultan „putere” (Șeineanu, II, 328; Lokotsch 1945), cf. ngr. σουλτάνος, bg., rus. sultan etc. – Der. sultană, s. f. (soție sau fiică de sultan); sultănea, s. f. (conduraș, Tropaeolum majus); sultănesc, adj. (de sultan); sultănică, s. f. (dans popular din Munt. și Dobr.); sultanin, adj. (imperial), din tc. sültani.

Intrare: sultan
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sultan
  • sultanul
  • sultanu‑
plural
  • sultani
  • sultanii
genitiv-dativ singular
  • sultan
  • sultanului
plural
  • sultani
  • sultanilor
vocativ singular
  • sultanule
  • sultane
plural
  • sultanilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sultan, sultanisubstantiv masculin

  • 1. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Sultanul Marocului. DLRLC
    • format_quote Sultanul azi se află în prietinie mare cu craiul Lehiei. SADOVEANU, O. VII 26. DLRLC
    • format_quote Și cum o privea sultanul, ea se-ntunecă... dispare. EMINESCU, O. I 142. DLRLC
    • format_quote Cînd fu la Cîmpii Rigăi, zice cronica, veni și sultan Murad cu toate oștile lui. BĂLCESCU, O. I 48. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.