ȘAH, (1) șahi, s. m., (2) șahuri, s. n. 1. S. m. Titlu purtat de suveranul Iranului, corespunzător titlului de împărat; persoană care are acest titlu; șahinșah. 2. S. n. Joc de origine orientală care se dispută între doi parteneri, pe o tablă împărțită în 64 de pătrățele albe și negre, așezate alternativ cu 32 de piese, mișcate după anumite reguli, scopul final fiind câștigarea regelui adversarului; p. ext. tabla și piesele care servesc la joc; șatrange. ♦ Situație în cursul jocului mai sus definit, în care regele uneia dintre părți este atacat de o piesă a adversarului; (cu valoare de interjecție) cuvânt însoțind mișcarea care creează această situație. ◊ Expr. A da șah = a pune în pericol regele adversarului. A ține (pe cineva) în șah = a limita jocul adversarului la apărarea regelui; fig. a ține pe cineva în tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. șah. Cf. germ. Schach.

șah¹ sm [At: M. COSTIN, O. 291 / V: (îvr) shiac, (înv) șac / Pl: ~i / E: tc șah, fr schah, shah] 1 Titlu purtat de suveranul Iranului (până la revoluția islamică), corespunzător celui de împărat Si: șahinșah (1). 2 Persoană care are titlul de șah¹ (1) Si: șahinșah (2). 3 Rangul suveranului din Iran Si: șahinșah (3). 4 Funcția îndeplinită de suveranul Iranului Si: șahinșah (4). 5 (Înv) Sultan.

ȘAH, (1) șahi, s. m., (2) șahuri, s. n. 1. S. m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzător titlului de împărat; persoană care are acest titlu; șahinșah. 2. S. n. Joc de origine orientală care se dispută între două persoane, pe o tablă împărțită în 64 de pătrățele, alternativ albe și negre, cu 32 de piese, mișcate după anumite reguli, scopul final fiind câștigarea regelui adversarului; p. ext. tabla și piesele care servesc la joc; șatrange. ♦ Situație în cursul jocului mai sus definit, în care regele uneia dintre părți este atacat de o piesă a adversarului; (cu valoare de interjecție) cuvânt însoțind mișcarea care creează această situație. ◊ Expr. A da șah = a pune în pericol regele adversarului. A ține (pe cineva) în șah = a limita jocul adversarului la apărarea regelui; fig. a ține pe cineva în tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. șah. Cf. germ. Schach.

ȘAH¹, șahi, s. m. Nume dat suveranului Iranului.

ȘAH s.m. Titlu purtat de suveranul Iranului. [Pl. șahi. / < germ. Schach, fr. chah, shah].

ȘAH¹ ~i m. (în unele țări musulmane; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran. /<turc. șah, fr. schah, shah

șah m. 1. titlul regelui Persiei; 2. Sultan: voi, prin cari Șahul astăzi mă cinstește BOL.; 3. joc complicat între două persoane pe un damier cu 64 de diviziuni, cu 8 piese (rege, regină, doi spioni, doi cai, două turnuri) și 8 pioni pentru fiecare jucător; 4. termen al acestui joc spre a indica că o piesă importantă (rege sau regină) e atacată și în pericol de a fi luată: șah (și) mat, dătătură hotărîtoare prin care se iea regele.

1) șah m. (turc. pers. šah. V. padișah, eșec), Regele Persiiĭ. S.n., pl. urĭ (germ. schach, rus. šah). Un joc complicat care se joacă între doĭ pe un damier (eșichier) cu 64 despărțiturĭ pe care fie-care jucător mută câte¹ 16 pĭese (un rege, o regină, doĭ spionĭ, doĭ caĭ, doŭă turnurĭ și 8 pionĭ). Șah și mat orĭ șah mat, lovitura decizivă care termină jocu pin luarea regeluĭ. A ținea în șah, a împedeca să înainteze. – Jocu șahuluĭ pare a fi imaginea războĭuluĭ. Se zice că a fost inventat de Grecu Palamede în timpu războĭuluĭ Troiĭ ca să-ĭ distreze pe luptătorĭ în zilele de inacțiune. Dar e maĭ probabil că ne vine de la Perșĭ orĭ Chinejĭ, de unde a trecut la Arabĭ, de la care a trecut la Europenĭ în timpu cruciatelor. Se zice că inventatoru acestuĭ joc, oferindu-l suveranuluĭ luĭ, suveranu încîntat, ĭ-a spus să ceară orĭ-ce recompensă. El ceru un grăunte de grîŭ pentru prima despărțitură, doŭă pentru a doŭa, patru pentru a treĭa și așa în ainte tot îndoind număru pînă la a 64-a. Suveranu porunci ministruluĭ luĭ să satisfacă această cerere, așa de modestă în aparență. Dar cînd făcu socoteală, constată că toate hambarele vastuluĭ imperiŭ nu ajungeaŭ pentru asta.^[1]

șac sm vz șah¹

șah² (persoană) s. m., pl. șahi

șah¹ (persoană) s. m., pl. șahi

șah (persoană) s. m., pl. șahi

șah, -hi (suveranul Persiei) și -huri (jocul).

ȘAH s. I. (POL.) șahinșah. (~ul Iranului.) II. (înv.) șatrange, (franțuzism înv.) eșec. (Jocul de ~.)

ȘAH s. v. padișah, sultan.

ȘAH s. I. (POLITICĂ) șahinșah. (~ Iranului.) II. (înv.) șatrange, (franțuzism înv.) eșec. (Jocul de ~.)

șah s. v. SULTAN.

șah (șahi), s. m. – Suveran al Iranului. Tc. șah, cf. ngr. σάχης, sp. jaque. Este dubletul lui șah, s. n. (joc oriental), din germ. Schach, cf. rus. šah. – Der. șahist, s. m. (jucător de șah). – Comp. sacnasiu, s. n. (verandă, geamlîc, balcon acoperit), din tc. (per.) șahnișin „tron” (Șeineanu, II, 305), cf. ngr. σαχνισίνι; safterea, s. f. (fumăriță, Fumaria officinalis), var. sefterea, din tc. (per.) șahtere „sudoarea regelui”, cf. ngr. σαφτερές; șahmara(nd), s. n. (brocart), din tc. șah meram „miracol regesc”; șahzadea, s. m. (principe, fiu de șah), din tc. șahzade.

NADIR ȘAH (1688-1747), comandant militar, șah al Persiei (1736-1747). S-a remarcat în campaniile șahului Tahmasp II împotriva afganilor care au invadat Persia (1722) și a turcilor. În 1736 a uzurpat domnia lui Abbas III și și-a luat titlul de șah creând un imperiu efemer. A stăpânit vaste teritorii. În 1737-1738 a început campania împotriva Indiei de N cucerind, în 1739, orașul Delhi, capitala Marilor Moguli. Asasinat.