SUBSTITUȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ (Mat.) Înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiune s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis.

substituție sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr substitution, lat substitutio, -onis] 1 Substituire (1) Vz înlocuire. 2-3 (Spc) (Metodă de rezolvare a unor expresii matematice care constă în) înlocuirea unui element dintr-o expresie cu un alt element de aceeași valoare, dar exprimată diferit. 4 (Jur; spc) Dispoziție cuprinsă într-o donație sau într-un testament prin care se desemnează persoana care urmează să primească liberalitatea în cazul absenței, incapacității sau al decesului beneficiarului. 5 (Spc) Reacție chimică prin care un atom sau un radical dintr-un produs organic este înlocuit de alt atom sau de alt radical. 6 (Spc) Înlocuire a unor cuvinte, a unor segmente, a unor sunete etc. prin altele, folosită în lingvistică ca metodă de analiză pentru stabilirea unor fapte de limbă sau pentru realizarea unor efecte stilistice.

SUBSTITUȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. ♦ Spec. Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ Spec. (Mat.) înlocuire, într-o expresie matematică, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ◊ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații, care constă în a înlocui într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului, și în a repeta aceeași operație până rămâne o singură ecuație cu o singură necunoscută. ♦ Spec. Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu; dispoziție prin care este numit un al doilea moștenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta să intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substituțiune s. f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis.

SUBSTITUȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. Dacă limbele nouă fac cît limba veche... dacă substituția lor este putincioasă. RUSSO, S. 79. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus e înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la alt corp chimic (simplu sau compus). ♦ (Mat.) Înlocuire a unei cantități (dintr-o formulă sau dintr-o ecuație) cu altă cantitate, de valoare egală, dar exprimată diferit. ◊ Metoda substituției = metodă de a rezolva un sistem de ecuații, înlocuind într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligator; dispoziție prin care e numit un al doilea moștenitor pentru cazul cînd primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra în drepturile sale. – Variantă: (învechit) substituțiune (MACEDONSKI, O. IV 114) s. f.

SUBSTITUȚIE s.f. Substituire, înlocuire. ♦ Metoda substituției = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații algebrice, care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuații cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație. ♦ (Chim.) Înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical. ♦ (Lingv.) Înlocuire a unui sunet prin altul. ♦ Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu. [Gen. -iei, var. substituțiune s.f. / cf. fr. substitution, lat. substitutio].

SUBSTITUȚIE s. f. substituire. ♦ metoda ~i = metodă de rezolvare a unui sistem de ecuații algebrice care constă în înlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuații cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație. ◊ (chim.) înlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o moleculă printr-un alt atom sau prin alt radical. ◊ (lingv.) înlocuire a unui sunet prin altul. ◊ dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită la moartea sa bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligatoriu. (< fr. substitution, lat. substitutio)

substituțiune sf vz substituție

SUBSTITUȚIUNE s.f. v. substituție.

substituți(un)e f. punerea unei persoane sau a unui lucru în locul altuia.

*substituțiúne f. (lat. sub-stitútio, -ónis. V. con-stituțiune). Acțiunea de a substitui. – Și -úție și -uíre.

substituție (desp. -ți-e) s. f., art. substituția (desp. -ți-a), g.-d. art. substituției; pl. substituții, art. substituțiile (desp. -ți-i-)

substituție (-ți-e) s. f., art. substituția (-ți-a), g.-d. art. substituției; pl. substituții, art. substituțiile (-ți-i-)

substituție s. f. (sil. -ți-e), art. substituția (sil. -ți-a), g.-d. art. substituției; pl. substituții, art. substituțiile (sil. -ți-i-)

substituție

SUBSTITUȚIE s. f. (cf. fr. substitution, lat. substitutio, -onis): v. substituire și exercițiu.

SUBSTITUȚIE s. înlocuire, substituire. (Proba ~ unor termeni prin alții.)

SUBSTITUȚIE s. înlocuire, substituire. (Proba ~ unor termeni prin alții.)