SUBSTITUȚIE, substituții, s. f. Substituire, înlocuire. Dacă limbele nouă fac cît limba veche... dacă substituția lor este putincioasă. RUSSO, S. 79. ♦ (Chim.) Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus e înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la alt corp chimic (simplu sau compus). ♦ (Mat.) Înlocuire a unei cantități (dintr-o formulă sau dintr-o ecuație) cu altă cantitate, de valoare egală, dar exprimată diferit. ◊ Metoda substituției = metodă de a rezolva un sistem de ecuații, înlocuind într-una din ele o necunoscută cu valoarea ei, dedusă din cealaltă ecuație a sistemului. ♦ (Jur.) Dispoziție prin care un moștenitor este obligat să transmită, la moartea sa, bunurile moștenite unei persoane desemnate ca succesorul său obligator; dispoziție prin care e numit un al doilea moștenitor pentru cazul cînd primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra în drepturile sale. – Variantă: (învechit) substituțiune (MACEDONSKI, O. IV 114) s. f.