STOMATOLOG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue.

STOMATOLOGIE s. f. Ramură a medicinei care studiază anatomia, fiziologia și patologia cavității bucale și a dinților. – Din fr. stomatologie.

stomatolog, ~ă smf, a [At: G. BARBU, A. V. 232 / Pl: ~ogi, ~oge / E: fr stomatologue] 1-2 (Med; rar la f) Medic specialist în stomatologie.

stomatologie sf [At: CĂLINESCU, C. O. 335 / Pl: ? / E: fr stomatologie] 1 Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei și patologiei cavității bucale și anexele ei, mai ales ale dinților. 2 (Spc) Parte a medicinei curative care se ocupă cu tratarea bolilor cavității bucale și a dinților. 3 (Ccr; șîs serviciu de ~, secție de ~) Parte a unei policlinici sau secție într-un spital, într-o clinică unde sunt tratate (ambulatoriu) persoanele cu afecțiuni dentare.

STOMATOLOG, -Ă, stomatologi, -ge, s. m. și f. Medic specialist în stomatologie. ◊ (Adjectival) Medic stomatolog. – Din fr. stomatologue.

STOMATOLOGIE s. f. Parte a medicinii care studiază anatomia, fiziologia și bolile cavității bucale și ale anexelor ei, mai ales ale dinților. – Din fr. stomatologie.

STOMATOLOG, stomatologi, s. m. Medic specialist în bolile gurii. V. dentist.

STOMATOLOGIE s. f. Parte a medicinii care studiază bolile cavității bucale.

STOMATOLOG, -Ă s.m. și f. Medic specialist în stomatologie; dentist. [< fr. stomatologue].

STOMATOLOGIE s.f. Parte a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor cavității bucale. [Gen. -iei. / < fr. stomatologie, cf. gr. stoma – gură, logos – studiu].

STOMATOLOG, -Ă s. m. f. medic specialist în stomatologie; odontoiatru. (< fr. stomatologue)

STOMATOLOGIE s. f. disciplină care studiază anatomia, fiziologia și patologia cavității bucale și a dinților; odontoiatrie. (< fr. stomatologie)

STOMATOLOG ~gi m. Specialist în stomatologie; dentist. /<fr. stomatologue

STOMATOLOGIE ~i f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea bolilor cavității bucale (mai ales ale dinților), precum și cu metodele de tratare și de profilaxie a acestora; dentistică. [G.-D. stomatologiei] /<fr. stomatologie

stomatolog s. m., pl. stomatologi

stomatologie s. f., art. stomatologia, g.-d. stomatologii, art. stomatologiei

stomatolog s. m., pl. stomatologi

stomatologie s. f., art. stomatologia, g.-d. stomatologii, art. stomatologiei

stomatolog s. m., pl. stomatologi

stomatologie s. f., art. stomatologia, g.-d. stomatologii, art. stomatologiei

STOMATO- „gură, orificiu, deschizătură”. ◊ gr. stoma, atos „gură, deschizătură, gaură” > fr. stomato-, engl. id., germ. id. > rom. stomato-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct monocarpic care se deschide printr-o crăpătură oblică; ~lalie (v. -lalie), s. f., defect de vorbire caracterizat prin faptul că bolnavul nu poate pronunța vocalele nazale; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în stomatologie; sin. odontoiatru; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care studiază anatomia, fiziologia și patologia cavității bucale și a dinților; sin. odontoiatrie; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală, prin autoplastie, a cavității bucale; ~podiu (v. -podiu), s. n., ramură care pătrunde prin stomate în mezofil, unde formează numeroși haustori; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie bucală; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea cavității bucale; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de investigație a mucoasei cavității bucale cu ajutorul stomatoscopului.

STOMATOLOG s. (MED.) dentist.

STOMATOLOGIE s. (MED.) dentistică.

STOMATOLOG s. (MED.) dentist.

STOMATOLOGIE s. (MED.) dentistică.