Din totalul de 26 sunt afișate 20 definiții pentru statua, statuă (pl. -e), statuă (pl. --), statuă (pl. -i)   conjugări / declinări

STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer.

STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer.

STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Rar) A hotărî, a decide; a stabili. Te așteptăm, Montecchio, spre-a ști ce-am statuat Asupra întîmplării. MACEDONSKI, O. II 88.

statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)

statuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. statuéz, 3 sg. și pl. statueáză, 1 pl. statuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. statuéze (sil. -tu-e-); ger. statuând (sil. -tu-ând)

STATUÁ vb. (rar) a statuta. (A ~ îndatoririle lor.)

STATUÁ vb. I. tr. (Liv.) A hotărî, a decide (printr-un statut). [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. statuer].

STATUÁ vb. tr. a hotărî, a decide (printr-un statut). (< fr. statuer, lat. statuare)

A STATUÁ ~éz tranz. livr. (litigii, neînțelegeri etc.) A rezolva printr-un statut sau prin autoritatea unei legi. [Sil. -tu-a] /<fr. statuer

STÁTUĂ s. f. v. statuie.

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie.Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua.

STÁTUĂ s. f. v. statuie.

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie.Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua.

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea unor ființe sau a unor figuri alegorice în piatră, marmură, lemn, bronz etc. Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc... Noblețea, orice titluri și orice vanitate, Inscripții pe plăci de-aur, statui în bronz turnate... MACEDONSKI, O. I 168. În mișcarea brațelor lor, în toată voiniceasca și puternica încordare a picioarelor ș-a trupului lor vînjos, au ceva din măreția statuilor antice ale gladiatorilor romani. VLAHUȚĂ, O. A. II 165. Ar fi zis cineva că [Olga] este o statuie de marmură, ieșită din mînile lui Canava. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. (Familiar) Merită (o) statuie, se zice despre o persoană care merită o recompensă mare sau laude neprecupețite. (Ironic) A ridica (cuiva) o statuie = a-și arăta recunoștința față de cineva (aducîndu-i laude exagerate). – Variantă: (învechit) státuă, statue (HOGAȘ, M. N. 55, ODOBESCU, S. III 71, NEGRUZZI, S. I 160), s. f.

statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)

statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (sil. -tu-i-)

STÁTUĂ s.f. v. statuie. [< it., lat. statua].

STATÚIE s.f. Sculptură care reprezintă în întregime și în plin relief o ființă, figuri alegorice etc. [Pl. statui, gen. -iei, var. statuă s.f. / < fr. statue, it., lat. statua].