2 intrări

statuie

  • 1. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc... Noblețea, orice titluri și orice vanitate, Inscripții pe plăci de-aur, statui în bronz turnate... MACEDONSKI, O. I 168.
      surse: DLRLC
    • În mișcarea brațelor lor, în toată voiniceasca și puternica încordare a picioarelor ș-a trupului lor vînjos, au ceva din măreția statuilor antice ale gladiatorilor romani. VLAHUȚĂ, O. A. II 165.
      surse: DLRLC
    • Ar fi zis cineva că [Olga] este o statuie de marmură, ieșită din mînile lui Canava. NEGRUZZI, S. I 50.
      surse: DLRLC

etimologie:

15 definiții

STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer.

STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [Pr.: -tu-a] – Din fr. statuer.

STATUÁ, statuez, vb. I. Tranz. (Rar) A hotărî, a decide; a stabili. Te așteptăm, Montecchio, spre-a ști ce-am statuat Asupra întîmplării. MACEDONSKI, O. II 88.

statuá (a ~) (livr.) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 statueáză, 1 pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)

statuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. statuéz, 3 sg. și pl. statueáză, 1 pl. statuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. statuéze (sil. -tu-e-); ger. statuând (sil. -tu-ând)

STATUÁ vb. (rar) a statuta. (A ~ îndatoririle lor.)

STATUÁ vb. I. tr. (Liv.) A hotărî, a decide (printr-un statut). [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. statuer].

STATUÁ vb. tr. a hotărî, a decide (printr-un statut). (< fr. statuer, lat. statuare)

A STATUÁ ~éz tranz. livr. (litigii, neînțelegeri etc.) A rezolva printr-un statut sau prin autoritatea unei legi. [Sil. -tu-a] /<fr. statuer

statuă f. 1. figură de plin relief ce reprezentă o ființă vie pe de-a întregul; 2. fig. om lipsit de acțiune și mișcare.

*státuă f., pl. e și ĭ (lat. státua d. statúere, a așeza). Figură de om saŭ de animal cĭoplită în marmură saŭ turnată din bronz (saŭ alt metal): státua călare a luĭ Ștefan cel Mare la Iașĭ. Fig. Persoană rece saŭ fără energie: acest om e o statuă. – Ob. statúĭe (după fr. statue), pl. uĭ.

*statuéz v. tr. (fr. statuer, d. lat. statúere, a hotărî). Hotărăsc (cu autoritate), poruncesc, decid.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

STATUÁ vb. (rar) a statuta. (A ~ îndatoririle lor.)

STATUIA LIBERTĂȚII, monument situat la întrarea în G. New York, pe ins. Liberty (Bedloe), reprezentând o femeie care ține în mână o torță, simbol al S.U.A. și orașului New York, realizată în 1886 de sculptorul francez Frédéric-Auguste Bartholdi (1834-1904) și dăruită de Franța guvernului american. Înălțime 40 m. Declarată monument național (23,5 ha) și inclusă (în 1984) în Patrimoniul cultural universal.

Intrare: statua
verb (VT214)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) statua statuare statuat statuând singular plural
statuea statuați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) statuez (să) statuez statuam statuai statuasem
a II-a (tu) statuezi (să) statuezi statuai statuași statuaseși
a III-a (el, ea) statuea (să) statueze statua statuă statuase
plural I (noi) statuăm (să) statuăm statuam statuarăm statuaserăm, statuasem*
a II-a (voi) statuați (să) statuați statuați statuarăți statuaserăți, statuaseți*
a III-a (ei, ele) statuea (să) statueze statuau statua statuaseră
Intrare: statuie
substantiv feminin (F130)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular statuie statuia
plural statui statuile
genitiv-dativ singular statui statuii
plural statui statuilor
vocativ singular
plural
statuă (pl. --) substantiv feminin învechit
substantiv feminin (F100)
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular statuă statua
plural
genitiv-dativ singular statuei
plural
vocativ singular
plural
statuă (pl. -e) substantiv feminin învechit
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DLRLC, Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular statuă statua
plural statue statuele
genitiv-dativ singular statue statuei
plural statue statuelor
vocativ singular
plural
statuă (pl. -i) substantiv feminin învechit
substantiv feminin (F43)
Învechit, nerecomandat.
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular statuă statua
plural statui statuile
genitiv-dativ singular statui statuii
plural statui statuilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

12 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

STÁTUĂ s. f. v. statuie.

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie.Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua.

STÁTUĂ s. f. v. statuie.

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis. ◊ Expr. (Ir. sau prin exagerare) A ridica (cuiva) o statuie = a) a-și arăta recunoștința (față de cineva); b) a aduce (cuiva) laude superlative. [Pr.: -tu-ie.Var.: (înv.) státuă s. f.] – Din fr. statue. Cf. lat. statua.

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea unor ființe sau a unor figuri alegorice în piatră, marmură, lemn, bronz etc. Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc... Noblețea, orice titluri și orice vanitate, Inscripții pe plăci de-aur, statui în bronz turnate... MACEDONSKI, O. I 168. În mișcarea brațelor lor, în toată voiniceasca și puternica încordare a picioarelor ș-a trupului lor vînjos, au ceva din măreția statuilor antice ale gladiatorilor romani. VLAHUȚĂ, O. A. II 165. Ar fi zis cineva că [Olga] este o statuie de marmură, ieșită din mînile lui Canava. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. (Familiar) Merită (o) statuie, se zice despre o persoană care merită o recompensă mare sau laude neprecupețite. (Ironic) A ridica (cuiva) o statuie = a-și arăta recunoștința față de cineva (aducîndu-i laude exagerate). – Variantă: (învechit) státuă, statue (HOGAȘ, M. N. 55, ODOBESCU, S. III 71, NEGRUZZI, S. I 160), s. f.

statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (-tu-i-)

statúie s. f., art. statúia, g.-d. art. statúii; pl. statúi, art. statúile (sil. -tu-i-)

STÁTUĂ s.f. v. statuie. [< it., lat. statua].

STATÚIE s.f. Sculptură care reprezintă în întregime și în plin relief o ființă, figuri alegorice etc. [Pl. statui, gen. -iei, var. statuă s.f. / < fr. statue, it., lat. statua].

STATÚIE s. f. sculptură care reprezintă în întregime și în plin relief o ființă, figuri alegorice etc. (< fr. statue, lat. statua)

STATÚIE statúi f. Sculptură care reprezintă în întregime un om sau o altă ființă (reală sau imaginară). ~ de bronz. ~ ecvestră.Ca o ~ a) neclintit; înmărmurit; b) rece; impasibil. A ridica cuiva o ~ a) a fi cuiva profund recunoscător; b) a preamări pe cineva în mod exagerat. [G.-D. statuii; Sil. -tu-ie] /<lat. statua, fr. statue