15 definiții pentru stâlci


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti.

STÂLCÍ, stâlcesc, vb. IV. Tranz. 1. A deforma, a strivi, a zdrobi, a schilodi pe cineva sau ceva prin lovire; p. ext. a bate tare pe cineva. ♦ Refl. A se lovi tare (izbindu-se de ceva, căzând etc.). 2. Fig. A pronunța prost un cuvânt, deformându-i sunetele; a vorbi prost o limbă; a executa deformat o melodie; a poci. – Din sl. sŭtlačiti.

A SE STÂLCÍ mă ~ésc intranz. A se lovi de ceva cu putere, strivindu-și un membru sau o parte a organismului. /<sl. sutlațiti

A STÂLCÍ ~ésc tranz. 1) A strivi prin lovire. A-și ~ piciorul. 2) A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a făcălui; a tăbăci; a stropși; a toropi. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a schingiui. /<sl. sutlațiti

stâlcì v. 1. a sdrobi, a fărâma: eram stâlciti și uciși în fundul prăpastiei AL.; 2. a bate rău: să stâlcească un biet om de surugiu AL.; 3. fig. a vorbi stricat o limbă: stâlcește franțuzeasca. [Slav. SUTLAČÕ, a sdrobi].

stâlcí, stâlcesc, vb. tranz. – 1. A strivi, a zdrobi: „De bună seamă ne-om bate tare cu ei și i-om stâlci pe toți oșenii” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 294). 2. A măcina, a mărunți: Cartofii fierți în coajă „îi stâlcem pân mășâna de lemn de stâlcit picioici” (Memoria, 2001: 39; Desești). – Din sl. sŭtlačiti (Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

STÎLCÍ, stîlcesc, vb. IV. Tranz. 1. (Adesea determinat prin «în bătăi», «în pumni» etc.) A bate rău, crunt. La întoarcerea de la tîrg, de necaz că nu i s-a dat slobod divorțul, Florea Pancu și-a stîlcit femeia în bătăi. STANCU, D. 83. [Tata și mama] i-ar dăula-n bătăi... dacă ar afla că m-au stîlcit în pumni, în picioare. id. ib. 354. Frații sindicaliști au fost stîlciți la București, după ce și ei au zdrelit destui polițiști. CARAGIALE, O. VII 148. Cică-i voinicie boierească să stîlcească un biet om de surugiu, ostenit ca vai de el. ALECSANDRI, T. 49. 2. A deforma, a zdrobi prin lovituri; a schilodi, a schimonosi, a sluți (prin bătaie); a cotonogi. Păcat de juncă să-și stîlcească piciorul. Rămîne șoldită. DAVIDOGLU, O. 63. Mi-am acoperit obrajii cu mîinile. Mi-am spus: să nu-mi stîlcească fața. STANCU, D. 342. ♦ Refl. A se lovi tare, a se zdrobi (prin lovire sau cădere); a se schilodi. Eu cad și mă stîlcesc Și șchiopez și mă ciuntesc. CONTEMPORANUL, III 731. [Bursuflescu, căzînd:] Valeu! M-am stîlcit! ALECSANDRI, T. 274. 3. Fig. A pronunța prost un cuvînt, a vorbi prost o limbă; a poci, a stropși.

stîlcésc v. tr. (bg. stŭlčam, stîlcesc, d. vsl. sŭ-tlačitĭ, id. V. tolocesc, clacă). Deformez pin loviturĭ, coșesc, stropșesc, bat grozav: l-a stîlcit în bătaĭe, s’a stîlcit căzînd. Fig.4 Vorbesc prost o limbă, o stropșesc: a stîlci franceza. V. snopesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stâlcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 să stâlceáscă

stâlcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stâlcésc, imperf. 3 sg. stâlceá; conj. prez. 3 sg. și pl. stâlceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STÂLCÍ vb. 1. v. strivi. 2. v. snopi. 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a scâlcia, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele unei limbi, când vorbește.)

STÎLCI vb. 1. a strivi, a turti, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. a snopi, (pop.) a stropși, (înv. și reg.) a tărbăci, (reg.) a otînji, a toropi, (Transilv.) a melestui, (fam.) a burduși, a cotonogi, (fig.) a bumbăci, a strivi, a tăbăci, a zdrobi, a zvînta. (L-a ~ în bătaie.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a scîlcia, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele cînd vorbește.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

stîlcí (-césc, -ít), vb.1. A strivi, a zdrobi. – 2. A deforma, a poci. – 3. A deșela, a lovi. Sl. sŭtlačiti, sŭtlačą sau sŭtlĕšti, sutlĕką, sau sŭtlŭšti, sŭtlŭką „a lovi” (Cihac, II, 359), sau poate din sl. istlačiti „a lovi”, cf. bg. tlăča „a strica” (› megl. tălțǫs „a ucide”). – Der. stîlceală, s. f. (ciomăgeală, bătaie).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

stâlcí, stâlcesc, vb. tranz. – A măcina, a strivi, a zdrobi, a mărunți: Cartofii fierți în coajă „îi stâlcem pân mășâna de lemn de stâlcit picioici” (Memoria 2001: 39; Desești). – Din sl. sŭtlačiti (DEX).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a stâlci în bătaie expr. a bate tare de tot.

Intrare: stâlci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stâlci
  • stâlcire
  • stâlcit
  • stâlcitu‑
  • stâlcind
  • stâlcindu‑
singular plural
  • stâlcește
  • stâlciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stâlcesc
(să)
  • stâlcesc
  • stâlceam
  • stâlcii
  • stâlcisem
a II-a (tu)
  • stâlcești
(să)
  • stâlcești
  • stâlceai
  • stâlciși
  • stâlciseși
a III-a (el, ea)
  • stâlcește
(să)
  • stâlcească
  • stâlcea
  • stâlci
  • stâlcise
plural I (noi)
  • stâlcim
(să)
  • stâlcim
  • stâlceam
  • stâlcirăm
  • stâlciserăm
  • stâlcisem
a II-a (voi)
  • stâlciți
(să)
  • stâlciți
  • stâlceați
  • stâlcirăți
  • stâlciserăți
  • stâlciseți
a III-a (ei, ele)
  • stâlcesc
(să)
  • stâlcească
  • stâlceau
  • stâlci
  • stâlciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)