12 definiții pentru spurcăciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat2 (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat2 (1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦ Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate. 2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -ăciune.

SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat, grețos, pe care ți-e scîrbă să-l atingi; scîrnăvie, murdărie. 2. Termen de dispreț pentru o ființă (animal sau om) respingătoare, scîrboasă; p. ext. ființă înfiorătoare, monstru. Ai furat cu ei odată. Iar te-au cumpărat. Spurcăciune! DEMETRIUS, C. 68. Spurcăciunea se hrănea cu carne de om. ISPIRESCU, U. 116. 3. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate.

SPURCĂCIÚNE ~i f. 1) Ființă sau lucru respingător. 2) fig. Vorbă sau faptă spurcată, murdară. /a spurca + suf. ~ăciune

spurcăciune f. 1. necurățenie; 2. ceva spurcat: hoit, mortăciune.

spurcăcĭúne f. (lat. spurcatio, -ónis). Acțiunea de a spurca. Lucru spurcat (carne în post ș. a.), lucrurĭ grețoase: ce-aĭ adus aicĭ spurcăcĭunile astea? Ofipt, bube dulcĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni

spurcăciúne s. f., g.-d. art. spurcăciúnii; pl. spurcăciúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPURCĂCIÚNE s. v. abjecție, cisticercoză, excrement, fărădelege, fecale, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, trichinoză.

SPURCĂCIÚNE s. scârboșenie, scârnăvie. (Ce e ~ asta?)

SPURCĂCIUNE s. scîrboșenie, scîrnăvie. (Ce e ~ asta?)

spurcăciune s. v. ABJECȚIE. CISTICERCOZĂ. EXCREMENT. FĂRĂDELEGE. FECALE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE. TRICHINOZĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

spurcăciúne, spurcăciuni, (spurcășag), s.f. – 1. Murdărie, mizerie 2. Nume generic pentru boli de piele. 3. Ființă respingătoare: „Atunci scoate el cuțâtu și țipurește una: Uhaa! Spurcăciuni!” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 264). 4. Animal sălbatic dezgustător; monstru. 5. Duh rău. – Din spurca + suf. -ăciune (DEX, MDA).

Intrare: spurcăciune
spurcăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spurcăciune
  • spurcăciunea
plural
  • spurcăciuni
  • spurcăciunile
genitiv-dativ singular
  • spurcăciuni
  • spurcăciunii
plural
  • spurcăciuni
  • spurcăciunilor
vocativ singular
plural