SPURCĂCIUNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat, grețos, pe care ți-e scîrbă să-l atingi; scîrnăvie, murdărie. 2. Termen de dispreț pentru o ființă (animal sau om) respingătoare, scîrboasă; p. ext. ființă înfiorătoare, monstru. Ai furat cu ei odată. Iar te-au cumpărat. Spurcăciune! DEMETRIUS, C. 68. Spurcăciunea se hrănea cu carne de om. ISPIRESCU, U. 116. 3. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate.