SPATE, spate, s. n. 1. Partea posterioară a corpului omenesc, de la umeri până la șale; partea superioară a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulațiile membrelor; spinare. ◊ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsală a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fața în sus; b) spre ceafă. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urmă. ◊ Expr. A întoarce (cuiva) spatele = a nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haină este prea mică pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioară de frig sau de spaimă ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu ști nici cu spatele = a nu ști nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protecție. A da (un pahar cu băutură) pe spate = a bea repede și dintr-odată, pe nerăsuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Mă doare în spate = puțin îmi pasă, mă lasă indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); probă sportivă de înot care folosește acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusă feței; parte a unei așezări, formațiuni etc. opusă direcției spre care este orientată. ♦ Parte a unei haine care acoperă spatele (1). ♦ Ceea ce se află în spatele (2) unei așezări, unui obiect etc. 3. Spătarul, speteaza scaunului; rezemătoare. [Pl. și: spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).

spate sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~, (reg) ~turi / E: ml spatha] 1 (Îvp; lpl cu valoare de singular) Partea posterioară a corpului omenesc corespunzătoare regiunii dorsale a coloanei vertebrale, cuprinsă între gât și regiunea lombară Si: spinare (1), (îvp) spată¹ (3), (înv; fam) cârcă (2). 2 (Îla) Lat în ~ Cu umeri largi Si: voinic, spătos. 3 (Îlav) Din (sau de la, de după, îvr, după) ~ Din (spre) partea opusă feței cuiva Si: dindărăt, dinapoi, din urmă. 4-5 (Îlpp; îlav) În, la sau pe la ~(le) … În partea opusă feței Si: înapoi(a), îndărăt(ul). 6-7 (Îal) La o oarecare distanță în urma cuiva Si: înapoi(a), îndărătul. 8 (Îlav) În ~ În partea opusă feței Si: înapoi, îndărăt. 9 (De obicei construit cu verbe ca „a lua”, „a aduce”, „a purta”; indică modul de purtare a poverilor; îlav) În (sau la) ~ Sprijinit pe umeri sau pe toată partea dorsală a corpului Si: în spinare (2), (pop) în cârcă (3), (înv) în spete. 10 (Îlav) Pe la ~ Prin partea opusă feței. 11 (Fig; îlav; șîf în ~) Fără să fie de față. 12 (Fig; îlav; șîf în ~) Pe ascuns. 13 (Îlav) Pe ~ Spre partea dinapoi a corpului Si: înapoi, îndărăt. 14 (Îal) Către ceafă Si: înapoi, îndărăt. 15 (Îljv) Pe ~ (Întins) cu fața în sus. 16 (De obicei construit cu verbe ca „a pune”, „a ține”, „a sta”, „a se plimba” etc.; indică un mod de relaxare, o atitudine de meditație sau de încordare; îlav) (Cu) mâinile (sau cu palmele) la ~ Cu mâinile încrucișate pe porțiunea lombară a spatelui (1). 17-18 (Îlav; îlpp) În (sau pe) spate (ori în ~le cuiva) În obligativitate (a cuiva). 19-20 (Îal) În atenție (sau în atenția cuiva). 21-22 (Îal) În sarcină (sau în sarcina cuiva). 23-24 (Îal) În grijă (sau în grija cuiva). 25-26 (Îal) În socoteală (sau pe socoteala cuiva). 27 (Îlpp) Din ~le Din urma... 28 (Îe) A întoarce (sau a arăta) ~le, (îvr) a da ~le A pleca brusc de undeva Si: (îvr) a pune spete. 29 (Îae) A se îndepărta în mod ostentativ și nepoliticos de lângă cineva Si: (îvr) a pune spete. 30 (Îae) A nu mai vrea să știe (de cineva sau de ceva) Si: (îvr) a pune spete. 31 (Îvp; îe) A pune (sau a da, a așeza) la (ori după) ~ A nesocoti. 32 (Îvp; îae) A uita. 33 (Pop; îe) A fi cu frica (sau cu gheața) în ~ A fi înspăimântat de ceva. 34 (Pop; îae) A-i fi frică de ceva. 35 (Pop; îe) A nu ști (sau a nu visa) nici cu ~le A nu ști nimic. 36 (Pop; îae) A fi cu totul străin de ceva. 37 (Reg; îe) A da pe ~ A bea cu lăcomie, ținând capul adus spre spate. 38 (Îe) A se da pe ~ A se da tumba. 39 (Fam; îe) A da pe ~ (pe cineva) A impresiona foarte tare (pe cineva). 40 Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele (1) Si: spinare (36). 41 Procedeu de înot la suprafața apei, culcat cu fața în sus. 42 Probă sportivă de înot care folosește spatele (41). 43 (Și îvp; lpl; cu valoare de singular) Partea superioară (posterioară în cazul poziției verticale) a corpului unui animal vertebrat, situată de-a lungul coloanei vertebrale între gât și coadă sau între gât și anus Si: spinare (28), (reg) șale, (îvp) spată¹ (15). 44 (Și îvp; pgn; lpl; cu valoarea de singular) Partea dorsală, opusă feței ventrale a oricărui animal Si: spinare (29), (îvp) spată¹ (17), (reg) șale. 45-46 (Îljv) Din ~ (Care este) posterior. 47 (Îlav) Din ~ Din urmă. 48 (Îlav) Pe ~ Spre partea posterioră Si: înapoi. 49 (Rar; îe) A vorbi (cuiva) ca din ~le calului A vorbi (cuiva) cu aroganță. 50 (Pan) Creastă (a unui munte, a unui val de apă etc.) Si: spinare (46). 51 (Pan) Partea dinapoi a unui lucru, care se opune feței sau care se află în direcția inversă orientării lui Si: dos (16), fund (1), (înv) spinare (38). 52 (Pan) Spațiu dintr-o încăpere, dintr-un vehicul etc. corespunzător spatelui (49) Si: dos (14), fund (26), (înv) spinare (39). 53-54 (Îlav; îlpp) În (sau la, pe) ~, în (sau la ) ~le… În partea opusă orientării unui lucru Si: îndărăt(ul). 55-56 (Îlav; îlpp) Din (sau de la ~), din ~le… Din direcția opusă feței sau orientării unui lucru Si: dinapoi (sau dinapoia…), dindărăt (sau dindărătul…). 57 (Îlpp) Prin (sau pe la ) ~le … Prin partea opusă feței sau a orientării unui lucru Si: înapoia…, îndărătul… 58 Parte a unei formații militare, a unui grup de oameni etc. opusă direcției spre care sunt orientate. 59 (Îs) ~le frontului Totalitate a unităților și formațiilor care se ocupă cu asigurarea materială a armatei. 60 (Pex; îas) Întreg teritoriul care se află înapoia frontului, cu toate resursele umane și materiale. 61 (Îlpp) În (sau la, pe la) ~le… Înapoia. 62 Spătar³ (1). 63-64 (Buc) Spătar³ (6-7). 65 (Fig) Protecție.

SPATE, spate, s. n. 1. Partea posterioară a corpului omenesc, de la umeri până la șale; partea superioară a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulațiile membrelor; spinare. ◊ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsală a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fața în sus; b) spre ceafă. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urmă. ◊ Expr. A întoarce (cuiva) spatele = a nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haină este prea mică pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioară de frig sau de spaimă ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu ști nici cu spatele = a nu ști nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protecție. A da (un pahar cu băutură) pe spate = a bea repede și dintr-o dată, pe nerăsuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Mă doare în spate = puțin îmi pasă, mă lasă indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); probă sportivă de înot care folosește acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusă feței; parte a unei așezări, formații etc. opusă direcției spre care este orientată. ♦ Parte a unei haine care acoperă spatele (1). ♦ Ceea ce se află în spatele (2) unei așezări, unui obiect etc. 3. Spătarul, speteaza scaunului; rezemătoare. [Pl. și: spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).

SPATE, spate și spete, s. n. (La pl. cu valoare de sg.) 1. Partea de dindărăt a corpului omenesc, de la gît pînă la șale; partea superioară a corpului animalelor, cuprinzînd regiunea coloanei vertebrale dintre articulațiile membrelor; spinare. V. spată³. Oamenii stăteau cu spatele la zid. DUMITRIU, N. 156. Un graur s-a desprins din stol și s-a lăsat pe spatele lui Joian, care-l poartă, îngăduitor, ca pe un prieten. GÎRLEANU, L. 39. Oleoleo, ciocoi bogate! Ici de-ai trece din păcate, Să-ți arunc doi glonți în spate. ALECSANDRI, P. A. 54. ◊ Fig. Stăteam... pironit cu privirea pe spatele goale și fugătoare ale unei șăgalnice unde. HOGAȘ, M. N. 56. ◊ Loc. adv. În spate = pe umeri sau pe partea dorsală a corpului; în spinare. Ducea un sac în spate. DUMITRIU, N. 88. Și zicînd aceste... își ia ranița în spate și pușca de-a umăr. CREANGĂ, P. 307. Robinson, luînd broasca în spate, au dus-o acasă. DRĂGHICI, R. 85. (În contexte figurate) Eu... port două sute de ierne în spate. NEGRUZZI, S. I 245. Pe spate = a) culcat cu fața în sus. Stătea pe spate cu mîinile sub cap. DUMITRIU, N. 133. Cei mai mulți dintre bolnavi dormeau, unii pe-o coastă, alții pe spate. SADOVEANU, O. VI 118; b) înapoi, spre ceafă. Ea se prinde de grumazu-i cu mînuțele-amîndouă Și pe spate-și lasă capul. EMINESCU, O. I 154. Întinsese capul înainte, urechile le lăsase pe spate. NEGRUZZI, S. I 42. Din (sau la, pe la, de la, în) spate (sau din, la etc. spatele cuiva) = în (sau din) urmă (sau în, din urma cuiva), înapoia cuiva Cu această suflare rece în spate și pe subt fuga aceasta de nouri subțiri, cei doi călători au umblat în tăcere. SADOVEANU, B. 161. La spate au auzit vorbă romînească. C. PETRESCU, A. 323. Din spatele fabricii apărură soldații. SAHIA, N. 37. În spatele meu cineva își suflă zgomotos nasul. DELAVRANCEA, H. T. 263. I se părea că-l trage cineva de la spate. ISPIRESCU, L. 36. Vine, tiptil, în vîrful degetelor, pe la spatele mele. CREANGĂ, O. A. 66. Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă, Și lovind în față-n spate, ca și crivățul și gerul, Pe pămînt lor li se pare că se năruie tot cerul. EMINESCU, O. I 148. (Pe) la spate sau (pe) la spatele cuiva = pe ascuns, din umbră. Îl știu eu cît e de priitor și de darnic la spatele altora. CREANGĂ, P. 250. ◊ Expr. A întoarce (cuiva) spatele = a nu mai vrea să știi de cineva, a nu mai lua în seamă pe cineva. Comșa, ne putem întoarce spatele de pe acum. C. PETRESCU, Î. II 58. A-l strînge pe cineva în spate, se spune cînd cineva se înfioară (de frig sau de spaimă). Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele ș-o strîngea în spate de frică. CREANGĂ, P. 314. A nu ști nici cu spatele = a nu ști nimic (despre ceva), a nu avea habar. Începu și mai tare să se jure și să se dezvinuiască că nu știe nici cu spatele cum de-au venit... în buzunar la dînsul. SBIERA, P. 157. Mama, sărmana, nu știa de asta nici cu spatele. CREANGĂ, A. 55. Adus de spate v. adus. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) în spate v. frică. A avea spete = a avea sprijin, protecție. N-avea spete nicăire Nici prieteni. CONTEMPORANUL, VI_II 255. (Familiar) A face (cuiva) spatele darabană v. darabană. A da (ceva) după spate v. da³ (I 9). A da (un pahar cu băutură) pe spate = a bea repede, pe nerăsuflate. Ipate, care dă oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una. CREANGĂ, P. 150. Mă doare în spate = puțin îmi pasă, nu mă sinchisesc. Mă doare în spate... de nevricalele ei. DUMITRIU, B. F. 45. A arunca ceva pe spatele cuiva sau, rar, a lăsa ceva (cuiva) pe spate = a împovăra pe cineva cu ceva, a lăsa pe cineva să se descurce cum o ști. Au aruncat toată greutatea reconstrucției țării pe spatele clasei muncitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 2/6. Îmi strînse mîna cu căldură, mulțumindu-mi că l-am întovărășit, și-mi lăsă trăsura pe spate cu două ore de plată. GANE, N. III 161. 2. Partea de dinapoi a unor obiecte, opusă feței; parte a unei poziții sau a unei formații, contrară direcției, fațadei sau părții spre care este orientată. Nu pot cădea deci în spatele satului. CAMIL PETRESCU, U. N. 320. Ce ne facem, domnule prefect, dacă în spatele trupei se ridică din nou satele? REBREANU, R. II 228. Să încalece și să cadă în coasta și în spatele lor. DELAVRANCEA, O. II 217. ♦ Parte a unei haine care acoperă partea dorsală a corpului. 3. Spetează a unui scaun; rezemătoare. Asta n-o mai cred! spuse, lăsîndu-se pe spatele jîlțului. C. PETRESCU, Î. I 9.

spate în expr. a veni (puternic) din spate 1984 A fi în ascensiune valorică, a promite v. șuter

SPATE ~ n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spinare. * În ~ pe partea dindărăt a corpului. Pe ~ culcat cu fața în sus. Din (sau la, pe la, de la, în) ~ din (sau în) urmă; din dos. Adus de ~ încovoiat, îndoit. A-i întoarce cuiva ~le a se supăra pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fără știrea cuiva. A nu ști nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu bănui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) în ~ a fi tot timpul neliniștit. A arunca ceva pe (sau în) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lăsa în seama altuia anumite obligații. A avea ~ (tare) a fi protejat, susținut (de cineva). 2) Probă sportivă de înot (cu fața în sus). 3) Partea dindărăt a unui obiect; dos. În ~le casei. 4) Teritoriu aflat în urma frontului. În ~le dușmanului. /<lat. spatha

spate f. pl. 1. partea dindărăt a corpului dela grumaz până la rinichi: a întoarce cuiva spatele (din lipsă de atențiune sau din dispreț); 2. parte dindărăt: a apuca pe dușman pe la spate; 3. dosul unui lucru: spatele unui scaun, spatele muntelui. [Plur. din spată, azi luat ca singular (de unde dubletul spete)]. V. spete.

SPATĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene montat în vatală, prin care trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

spat³ s vz spată²

spată² sf [At: GRECESCU, FL. 568 / V: (rar) spat s / Pl: ~te / E: fr spathe, lat spatha] Bractee în formă de cornet, de obicei de culoare verde, care acoperă unele inflorescențe, în faza de boboc.

spată¹ sf [At: PSALT. 35 / Pl: spete, (îrg) ~te, speți / E: ml spatha] 1 (Îvp; mpl) Omoplat. 2 (Îvp; mpl) Regiunea corespunzătoare omoplatului a corpului omenesc. 3 (Înv; pgn) Spate (1). 4 (Înv; îla) Lat (sau larg) în spete Lat în spate. 5 (Înv; îla) Adus de spete Ghebos (3). 6 (Înv; îlav) În spete În spate. 7 (Înv; îlpp) În spetele cuiva În spatele cuiva. 8 (Îvr; îe) A pune spete A întoarce spatele. 9 (Înv; îe) A da la spete A da la spate. 10 (Prin sinecdocă) Persoană. 11 Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spata (1). 12 (Îrg; pan) Spătar³ (1). 13 (Fig; lpl) Protecție. 14 Fiecare dintre cele două oase scapulare la animalele patrupede. 15 Regiunea corpului corespunzătoare celor două oase scapulare la animalele patrupede Si: (reg) arm (1). 16 (Reg; pex) Coapsă¹ (1). 17 (Îvp; pgn; lpl) Spate (44). 18 (Trs; lpl) Greabăn (1). 19 Partea musculoasă de pe porțiunea superioară a membrelor anterioare, la unele animale patrupede, folosită în alimentație. 20 (Pan) Creastă a unui val de apă. 21 (Îvp) Spadă (1). 22 Piesă la războiul de țesut constituită dintr-un sistem de lamele paralele, fixate la ambele capete, care formează un fel de pieptene montat în vatală, cu ajutorul căruia firele de urzeală sunt menținute la distanțe fixe unul de altul. 23 (Reg) Scândură mică peste care se petrece sfoara când se împletește o plasă sau o rețea. 24 (Îrg) Lamă de metal care formează limba meliței, brăzdarul plugului etc. 25 (Rar) Cotor (de carte). 26 (Mar; Trs) Joagăr. 27 (Bot; reg; îc) ~ta-dracului Ferigă (Dryopteris felix-max). 28 (Bot; reg; îac) Ferigă (Dryopteris spinulosa). 29 (Bot; reg; îac) Ferigă (Matteucia struthiopteris). 30 (Bot; reg; îac; șîc ~-porumbului) Ferigă de câmp (Pteridium aquilinium). 31 (Bot; reg; îac) Năvalnic (Phyllitis scolopendrium). 32 (Bot; reg; îac; șîc ~-lată, ~-de-codru) Zmeoaică (Laserpitium latifolium).

SPATĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu două rădăcini printre dinții căruia trec firele de urzeală. ♦ Bețișor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. II. 1. Porțiune a scapulei care susține articulația umărului; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. ◊ Loc. adj. Lat în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. 2. (Reg.) Spătarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri. – Lat. spatha.

SPATĂ¹, spate, s. f. Piesă a războiului de țesut, formată din două stinghii între care sînt fixate o serie de spițe subțiri, paralele între ele, printre care sînt petrecute firele urzelii și cu care se bate pînza, pentru a se îndesa fiecare fir nou de bătătură. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate intr-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Suveica printre fire alunecă departe, Apoi vătala bate în pînze îndesat, Și firele de ițe în jos, în sus purtate, Cu spata prinse bine rostesc neîncetat. BELDICEANU, P. 68. Țese-o natră; rupe-o spată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 423. ♦ Bețișor rotund, peste care se petrec ochiurile cînd se împletește o rețea sau o plasă.

SPATĂ², spate, s. f. (Învechit și arhaizant) Armă de luptă, avînd o lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri; paloș. V. spadă. Kira-mpărat a pășit la jilțul de aur și nestemate, întru toată a sa strălucire. Spatarul îi ducea spata și scutierul îi ducea stema cu smalțul leului și al soarelui. SADOVEANU, D. P. 26. Cu a sa vitează spată Oboară tot cîte trii odată. BUDAI-DELEANU, Ț. 279. Spatele că apuca, La genunche le-aducea, În genunche le-ndoia Și pe toate le rupea, Num-a lui nu se frîngea. TEODORESCU, P. P. 628.

SPATĂ³, spete, s. f. 1. Os lat de formă triunghiulară, care susține articulația umărului (v. omoplat); p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului (v. spate). Cămașa îi era udă între spete. DUMITRIU, P. F. 5. La naștere l-ar fi înfierat... pe spata dreaptă c-un cerc. DELAVRANCEA, O. II 51. Mi-a plesnit rochița-n spete. MAT. FOLK. 386. Și pe Gruia că l-au dus Ca pe pașa tot pe sus... Apoi mi-l dezlegau, În fiară mi-l băgau. Tot în fere pîn-în șele, Tot în bente Fîn-în spete. ȘEZ. II 35. ◊ Expr. Lat (sau, rar, larg) în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. După mese s-așezară Cîteșitrei și largi în spete, Între umeri fiecare A cuprins cîte-un părete. IOSIF, V. 81. Lat era romanul în spete, ondulat Avea părul, puternic brațul. MACEDONSKI, O. I 13. (Cu altă construcție) Spete late, Nu mi te temi că te-or bate? ȘEZ. II 79. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede (mai ales la cele mari); p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. V. greabăn, șold. Atunci, doboară mistrețul. – Să știi că am să-l dobor! – Cunoști meșteșugul? Să-i repezi sulița drept în spata de dinainte, ca să-l îngenunchi. SADOVEANU, N. P. 78. Cînd mă gîndeam eu că vicleanul fecior al lui Laerte înghițise, în pribegia lui fatală, atîtea spete de boi grași sau de berbeci cu lîna de argint... HOGAȘ, M. N. 98. 2. (Mold.) Spetează (la scaune). Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată. EMINESCU, O. I 85. El recăzu obosit... pe spata băncei. id. N. 122.

SPATĂ s.f. Bractee care acoperă florile în faza de boboc. [< lat. spatha, cf. fr. spathe].

SPATĂ s. f. bractee mare, în formă de sac, care învelește spadicele, în faza de boboc. (< fr. spathe, lat. spatha)

SPATĂ² ~e f. Piesă la războiul de țesut prin care se trec firele de urzeală și cu care se îndeasă firele bătăturii. /<lat. spatha

SPATĂ¹ spete f. 1) (la om) Os lat triunghiular, care constituie partea posterioară a articulației umărului; omoplat. 2) Porțiune a corpului din regiunea acestui os. * Lat în spete spătos, robust. ~a-dracului varietate de ferigă cu frunze foarte dințate. 3) (la animale) Os lat care se află în partea de sus a membrelor anterioare. 4) Parte a corpului din regiunea respectivă. 5) rar Spetează a scaunului. /<lat. spatha

spată f. 1. unul din cele două oase late în josul umărului: mă doare spata PANN; 2. coapsă: spată de bou, de vițel; 3. spata dinainte a calului (se mai numește arm, cea dinapoi, but); 4. partea răsboiului de țesut prin care se trag firele de urzitură; 5. spadă: îi dete în mână spată și buzduganul domnesc OD.; 6. spătar: rezămat în jeț cu spate Em.; 7. Bot. spata dracului, ferigă. [Lat. SPATA, omoplat, pieptenele stativelor, sabie lată cu două tăișuri]. V. spate, spete.

spete f. pl. 1. spate: a bate la spete; 2. fig. proptea, sprijin: n’avea spete. [V. spate].

spátă f., pl. spate și spete (lat. spatha, lopățică, spadă lată cu doŭă tăĭușurĭ, d. vgr. spáthe; it. spada, pv. espaza, fr. épée, cat. espasa, sp. pg. espada; alb. špátă, vsl. spata: germ. spate, hîrleț. V. spadă, spatie, spătează, spangă, epolet, spalier spetesc). Omoplat. Spadă (vechĭ). La războĭu de țesut, piesa pin care se trag firele urzeliĭ (E compusă din doŭă bețe paralele unite între ele cu niște bețitoare late și dese ca dințiĭ unuĭ peptene). Pl. Spătar, acea parte a scaunuluĭ de care-țĭ rezemĭ spatele: scaun cu spate. Dos, partea din apoĭ: spatele uneĭ armate. Fig. Sprijin, proptele, protecțiune (adică: aĭ pe ce să te sprijinĭ, o rezemătoare, spate saŭ spătar): a avea spete (nu și spate!). Lat în spate (saŭ în spete), spătos, robust. A nu ști nicĭ ca spatele, a nu bănuĭ măcar, a nu ști nimic despre un fapt. A întoarce cuĭva spatele, 1. a nu-ĭ da atențiune (din întîmplare saŭ de dispreț), 2. a fugi, a părăsi lupta. A lua de spate, a da afară cu forța. A bate pe spate (saŭ pe umăr), a felicita familiar saŭ ironic punînd cuĭva mîna pe umăr. De la, din saŭ pe la spate, din apoĭ, pe din apoĭ: armata fu atacată de la, din saŭ pe la spate. Spata draculuĭ, ferigă. Se zice des și spatele meŭ, ca și brațele meŭ, prin confuziunea f. pl. în e cu m. sing. în e.

spate s. n., art. spatele

!spate s. n.

spate s. n., pl. spate

spate

spate (spinare), spatele a., spatelui gen. a., spete pl., (mă doare ’n spete).

spată² (piesă la războiul de țesut; spadă) s. f., g.-d. art. spatei; pl. spate

spată¹ (os; omoplat) s. f., g.-d. art. spetei; pl. spete

+spatele (din/în/la ~) loc. prep. (~ lui/său)

spată² (os, omoplat) s. f., g.-d. art. spetei; pl. spete

spată¹ (piesă la războiul de țesut, spadă) s. f., g.-d. art. spatei; pl. spate

spată (piesă la războiul de țesut, spadă) s. f., pl. spate

spată (os; spetează) s. f., g.-d. art. spetei; pl. spete

spată (la războiul de țesut), spata a.; spate pl.

SPATE s. 1. spinare, (pop.) spată, (reg.) șa, (înv. și fam.) cârcă. (A lua ceva în ~.) 2. rezemătoare, spătar, spetează, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.) 3. dos. (În ~le casei.) 4. dos, fund. (În ~le curții.)

SPATE s. v. cont, seamă, socoteală, spătar.

spate s. v. CONT. SEAMĂ. SOCOTEALĂ. SPĂTAR.

SPATE s. 1. spinare, (pop.) spată, (reg.) șa, (înv. și fam.) cîrcă. (A lua ceva în ~.) 2. rezemătoare, spătar, spetează, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.) 3. dos. (În ~ casei.) 4. dos, fund. (În ~ curții.)

SPATĂ s. v. gater, joagăr, paloș, rezemătoare, sabie, spadă, spate, spătar, spetează, spinare.

SPATĂ s. (ANAT.) 1. (la oameni) omoplat, scapulă, (pop.) lopățica umărului, (prin Transilv.) lopătiță, (italienism înv.) spală. 2. (la animale) (reg.) arm.

SPETE s. pl. v. greabăn.

ȘIRA SPATELOR s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

spată s. v. GATER. JOAGĂR. PALOȘ. REZEMĂTOARE. SABIE. SPADĂ. SPATE. SPĂTAR. SPETEAZĂ. SPINARE.

SPATĂ s. (ANAT.) 1. (la oameni) omoplat, scapulă, (pop.) lopățica umărului, (prin Transilv.) lopătiță, (italienism înv.) spală. 2. (la animale) (reg.) arm.

spete s. pl. v. GREABĂN.

șira spatelor s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

spată (-te), s. f. – 1. Scapulă, omoplat. – 2. Labă la patrupede. – 3. Spătarul scaunului. – 4. Pieptene la războiul de țesut. – 5. Spadă. – 6. Spinare. – 7. Partea din spate, dos, revers. – Var. spate, pl. spete. Mr., megl. spată, istr. spǫte. Lat. spatha (Diez, Gramm., I, 21; Pușcariu 1616; REW 8128), cf. alb. špathë (Philippide, II, 655), it. spada, spadola, sp. espada, espadilla, ca și lat. spatula (REW 8130). Pentru sensurile 6-7 se folosește numai sing. spate. Der. directă din gr. σπάθη (Diculescu, Elementele, 464) nu pare preferabilă. Sensul 4 apare și în gr. Der. spăcel, s. n. (bluză; vestă; corset), în Trans. și Banat, în loc de *spătcel (Tiktin); spătar, s. m. (fabricant și vînzător de spade); spătar, s. n. (spetează; curea de ham); spătos, adj. (lat în spate, robust); spetează, s. f. (rezemătoare; scîndură de legătură între părți de obiecte; tijă; obligeană, Acorus calamus; stuf, Typha angustifolia; pipirig, Juncus effusus; specie de papură, Gladiolus imbricatus; Arg., îmbrăcăminte), cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477; după Diculescu, Elementele, 465, din gr. σπαδίδιον); speti, vb. (a se deșela; a se dăula; a se obosi, a se istovi muncind); speteală, s. f. (oboseală, osteneală, epuizare). Este dubletul lui spadă, s. f., din it. spada, der. spadasin, s. m., din fr. spadassin; și al lui spatiu (var. spatie), s. m. (treflă, la cărți de joc), din ngr. σπαθί. – Cf. spătar. – Din rom. provine bg. spetează (Capidan, Raporturile, 224).

spată, spate, s.f. – Piesă la războiul de țesut, prin care se trec firele de urzeală. – Lat. spatha „spată pentru bătut firul unei pânze” (Șăineanu, Scriban; Diez, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. speteaza (Capidan, cf. DER).

spată, spate, s.f. – Piesă la războiul de țesut, prin care se trec firele de urzeală. – Lat. spatha.

Post equitem sedet atra cura (lat. „În spatele călărețului șade grija neagră”) – Versul 40 din Oda întîi, cartea a III-a de Horațiu. Se adresează acelora care-și închipuie că pot fugi de griji, de frămîntări, de ceea ce-i apasă și-i urmărește, plecînd în altă parte, în loc de a înlătura cauza. Horațiu ilustrează cu o imagine plastică zădărnicia unei asemenea evadări, spunînd că degeaba încaleci pe cal ca să fugi; o dată cu tine în șa, în spatele tău, s-au urcat și aprigele griji de care vrei să scapi. Montaigne confirmă: „Ambiția, avariția, nehotărîrea, frica… nu ne părăsesc, dacă am părăsit cutare sau cutare ținut: post equitem sedet atra cura”. LIT.

spate s. n. sg. protecție din partea unei persoane influente.

a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuit tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută

a avea spate tare expr. a avea sprijin / protecție din partea unor persoane importante

a cădea pe spate (în fața cuiva) expr. (iron.) a admira, a venera.

a da la spate expr. a fura.

a face pluta pe spate expr. (intl.) a fi înecat.

a intra prin dos / prin spate expr. (d. bărbați) a practica sexul anal.

a întoarce nasul / spatele (cuiva) expr. a ignora ostentativ (pe cineva).

a sufla (cuiva) în spate expr. a submina poziția socială sau profesională a cuiva pentru a-i lua locul.

a vorbi pe la spate (pe cineva) expr. a bârfi; a calomnia.

din spate liceu, din față muzeu expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă, expresia este folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar care are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără decât este în realitate.

din spate regină, din față ruină expr. v. din spate liceu, din față muzeu.

la spate păpușă, la față mătușă expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără.

te mănâncă spatele / spinarea? expr. vrei bătaie?