SPATĂ², spate, s. f. (Învechit și arhaizant) Armă de luptă, avînd o lamă lungă, dreaptă și lată, cu două tăișuri; paloș. V. spadă. Kira-mpărat a pășit la jilțul de aur și nestemate, întru toată a sa strălucire. Spatarul îi ducea spata și scutierul îi ducea stema cu smalțul leului și al soarelui. SADOVEANU, D. P. 26. Cu a sa vitează spată Oboară tot cîte trii odată. BUDAI-DELEANU, Ț. 279. Spatele că apuca, La genunche le-aducea, În genunche le-ndoia Și pe toate le rupea, Num-a lui nu se frîngea. TEODORESCU, P. P. 628.