SOVÂRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, folosită la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovârv, șovârf s. m.] – Din sb. suhovrh.

ȘOVAR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvar s. m.] – Din ucr. šuvar, sb. ševar.

slotovâr sm vz sovârf

solovaerv sm vz sovârf

solovâc sm vz sovârf

solovâr sm vz sovârf

solovârc sm vz sovârf

solovârv sm vz sovârf

solover sm vz sovârf

solovero sm vz sovârf

soloverv sm vz sovârf

solovor sm vz sovârf

sovabârv sm vz sovârf

sovavaerv sm vz sovârf

sovavârf sm vz sovârf

sovâr sm vz sovârf

sovârc sm vz sovârf

sovârf sm [At: ANON. CAR. / V: ~rv, (îrg) solovârc, solov~, solovârv, (înv) sovabârv, sovavaerv, sovurc, solovaerv, solover, solovero, soloverv, solovor, (reg) sovâr, sovârc, sovav~, sovov~, sovovârv, solovârc, solovâr, slotovâr, sufulf, sufulg, sufulv, suveivârv, suvalf, șolov~, șo~, șovârv, șovov~, țo~ / Pl: ~i / E: scr suhoverh] (Bot) 1 (Șîc ~roșu) Plantă erbacee aromatică, meliferă din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă și păroasă, cu frunze ovale, cu flori mirositoare roșii-purpurii folosită drept colorant în industria casnică țărănească sau în medicina populară, datorită proprietăților ei diuretice și sudorifice Si: (reg) broască, budeană, busuioc-de-pădure, busuiocul-feciorilor, dost, forostău, maghiran, milot, rigan, stropan, trifoiște, vârf (Origanum vulgare). 2 (Trs; Buc) Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 3 (Reg) Pliscul-cocoșului (Geranium lucidum). 4 (Reg) Năprasnică (Geranium robertianum). 5 (Reg) Priboi¹ (Geranium rotundifolium). 6 (Reg) Fratele-priboiului (Geranium silvaticum). 7 (Reg; îf solovârv) Drobușor (Isatis tinctoria). 8 (Trs; îf sovavârf) Gălbenele (Lysimachia punctata). 9 (Reg; îf solovâr) Izmă-creață (Mentha verticillata). 10 (Reg; îf șovârf) Rogoz (Carex). 11 (Reg) Sulfină (Melilotus officinalis). 12 (Reg) Sulfină-albă (Melilotus albus). 12 (Înv; îf solover, soloverv) Roibă¹ (Rubia tinctorum). 13 (Trs; îf șovovârf) Volovatic (Swertia perennis). 14 (Reg; îf țovârf) Garoafă (Dianthus caryophyllus). 15 (Reg; îc) Sufulf- (sau suvulv-, suvulf-) vânăt Sulcină-albastră (Trigonella caerulea). 16 (Reg; îc) ~-galben Pojarniță (Hypericum perforatum).

sovârv sm vz sovârf

sovovârf sm vz sovârf

sovovârv sm vz sovârf

sovurc sm vz sovârf

sufulf sm vz sovârf

sufulg sm vz sovârf

sufulv sm vz sovârf

suvaivârv sm vz sovârv

suvulf sm vz sovârf

șovar [At: GCR I, 355/29 / V: (reg) ~văr, șuv~ sn, ~văr, șuhar s, șuvăr s, șuvară sf / Pl: ~uri sn / E: ucr шувар, srb sevar] 1 sm (Bot; pop) Papură¹ (Typha angustifolia). 2 sm (Bot; pop) Papură¹ (Typha latifolia). 3 sm (Bot; pop) Trestie (Phragmites communis). 4 sm (Bot; pop) Pipirig (Scirpus palustris). 5 sm (Bot; pop) Rogoz (Carex silvatica). 6 sm (Bot; pop) Rogoz (Carex pilosa). 7 sm (Pop) Plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe țepoase, în formă de măciucă (Sparganium ramosum). 8 sm (Pop; șîc -de-munte) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina subțire și dreaptă, cu frunze înguste și flori mici, verzi sau nuanțate cu violet, care crește prin fânețe și locuri umede (Poa trivialis). 9 sm (Bot; pop) Trestie-de-câmp (Calamagrostis epigeios). 10 sm (Bot; pop) Capul-șarpelui Echium rubrum). 11 sm (Bot; Trs) Varga-ciobanului (Dipsacus silvester). 12 sm (Bot; Trs; îf șuvar) Stânjenel (Iris germanica). 13 sm (Bot; reg) Iarbă-albastră (Molima coerulea). 14 sm (Pop; șîc ~-mare sau tăios) Plantă erbacee de pe marginea lacurilor și a mlaștinilor, de culoare verde-cenușie, cu tulpina înaltă până la 2 m, cu frunze lungi și flori roșcate în formă de spic Si: (reg) șovăreață (Cladium mariscus). 15 sm (Bot; reg; îc) ~var-sălbatic Crin-galben (Hemerocallis fulva). 16 sn (Ban; Trs) Fân cu mult rogoz Si: (reg) șovarcă (1). 17 sn (Trs) Loc unde crește șovar (1-15). 18 sn (Mol) Loc unde a ars o pădure și pe care crește șovar (1-15).

șovăr sn vz șovar

șovâr s vz șovar

șovârf sm vz sovârf

șovârv sm vz sovârf

șuhar¹ s vz șovar

șuvar sn vz șovar

șuvară sf vz șovar

șuvăr s vz șovar

țovârf sm vz sovârf

SOVÂRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, întrebuințată la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovârv, șovârf s. m.] – Din scr. suhovrh.

ȘOVAR s. m. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructe în formă de măciucă (Sparganium ramosum); b) plantă erbacee din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru, cu flori mici, verzi (Poa trivialis); c) papură; d) rogoz. 2. Fân cu mult rogoz. [Var.: șuvar s. m.] – Din ucr. šuvar, scr. ševar.

SOVÎRF, sovîrfi, s. m. (Și în forma sovîrv) Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori mirositoare roșii-purpurii, întrebuințată în industria casnică la vopsit; crește prin locuri însorite și prin tufișuri; pînă în regiunea alpină (Origanum vulgare). Se întrebuințează... la fierberea văpselelor de negru, adecă la zeama ce se face din sovîrf. La HEM. Frunză verde de sovîrf, Geaba merg joia la tîrg, Că ce cumpăr nu mănînc. Cumpăr pîne cu masline Și cu-amar le bag în mine. ȘEZ. XVIII 31. – Variante: sovîrv, șovîrf (ODOBESCU, S. II 292) s. m.

SOVÎRV s. m. v. sovîrf.

ȘOVAR s. n. 1. Nume dat mai multor plante: a) plantă acvatică cu frunze plutitoare și cu fructele ca o măciucă (Sparganium ramosum); capul-ariciului; b) papură; c) rogoz. În mijlocul cîmpiilar, se ridicau cîteva stîni de șovar, pustii în lumina moartă. SADOVEANU, O. I 151. Popa bătu apoi patru stîlpi la capătul casei, doi meu înalți, doi mai scurți, alcătui trei pereți de nuiele, făcu acoperiș de șovar și grajdul fu gata. SLAVICI, O. I 65. Trestia și șovarul sînt scumpe în Bărăgan. ODOBESCU, S. III 18. 2. Fin cu mult rogoz. Cînd [fînul] are mult rogoz... se numește țîf, șovar. PAMFILE, A. R. 149.

ȘOVÎRF s. n. v. sovîrf.

ȘUVAR, șuvari, s. m. (În compusul șuvar-de-munte) Plantă erbacee din familia g’ramineelor, cu tulpina dreaptă și cu flori mici, verzi-violete; crește prin finețe și este folosită ca nutreț (Poa trivialis).

SOVÂRF ~i m. Plantă erbacee aromatică, cu tulpina erectă, cu frunze opuse și cu flori roz (uneori albe), folosită în scopuri medicinale și în industria casnică (la vopsit). /<sb. suhovrh

ȘOVAR m. 1) Plantă acvatică, cu frunze înguste plutitoare și cu fructe în formă de măciucă. 2) Plantă erbacee acvatică, cu tulpină erectă și cu frunze liniare, din care se confecționează diferite obiecte (rogojini, coșuri etc.); papură. 3) Plantă erbacee, cu tulpină înaltă, cu frunze liniare, lungi, care crește prin locuri umede; rogoz. /<ucr. šuvar

solovârf n. Bot. V. sovârv.

sovârv n. plantă cu miros plăcut și cu florile roșii-purpurii, mult întrebuințată la colorat (Origanum): sovârv de umplut flori CR. [Tr. solovârf, sovovârf, de origină necunoscută].

sovovârf m. n. Tr. V. sovârv.

șovar n. 1. un fel de trestie subțire cu care se acopere casele la țară; 2. Tr. papură. [Rut. ȘUVAR].

solovîrf, V. sovîrf.

sovîrf m. ca plantă și n. ca văpsea (vsl. suhovrŭhŭ, „vîrf uscat”; sîrb. -vrh, rut. -verh, sovîrf). Est. Sud. O plantă labiată înaltă de vre-o 50 c. m. cu frunze dințate și florĭ roșiĭ saŭ alt-fel din care se scoate o văpsea galbenă, roșie orĭ neagră (origanum). – Și șo-, solovîrf și sovovîrf (Trans.).

sovovîrf, V. sovîrf.

șovár m. ca plantă și n. ca material (rut. šúvar, pol. szuwar, sîrb. ševar, trestie, stuf; [ung. savar, o plantă chenopodiacee]). Vest. Papură cu frunza maĭ îngustă: casă învelită cu șovar. – Pe aĭurea = „buzdugan” (altă plantă).

șovîrf, V. sovîrf.

!sovârv s. m., pl. sovârvi

șovar s. m.

sovârf s. m., pl. sovârfi

șovar s. m.

sovârf s. m., pl. sovârfi

șovar s. m.

șovar (-ri), s. m. – Rogoz (Typha angustifolia). – Var. șuvar. Sl., cf. sb., cr. ševar, rut. šuvar, pol. szuvara (Cihac, II, 392; Conev 45), mag. savar.

șovîrf (-fi), s. m. – Savur (Origanum vulgare). – Var. solovîrf, so(lo)vîrv. Sl. suchovrŭchŭ „vîrf uscat” (Candrea; Scriban), sb. suhovrh, cf. vîrf. – Der. sovîrvariță, s. f. (plante, Hypericum quadrangulum, Inula britannica, Betonica officinalis).

SOVÂRV (SOVÂRF) (< scr.) s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, meliferă, din familia labiatelor, înaltă de 30-50 cm, cu tulpina păroasă și cu flori roșii-purpurii, rar albe (Origanum vulgare). Florile și frunzele au proprietăți diuretice și sudorifice.

SOVÂRF s. (BOT.; Origanum vulgare) (reg.) broască, budeană, dost, ferăstău, majoran, milot, stropan, trifoiște, busuioc-de-pădure, busuiocul-feciorilor, măghiran-sălbatic, poala-Sfintei-Mării.

SOVÂRF s. v. pălăria-cucului.

ȘOVAR s. v. buzdugan, papură.

ȘOVAR s. (BOT.) 1. (Carex silvatica și pilosa) rogoz. 2. șovar-de-munte (Poa trivialis) = (reg.) firuță, fân.

sovîrf s. v. PĂLĂRIA-CUCULUI.

SOVÎRF s. (BOT.; Origanum vulgare) (reg.) broască, budeană, dost, ferăstău, majoran, milot, stropan, trifoiște, busuioc-de-pădure, busuiocul-feciorilor, măghiran-sălbatic, poala-Sfintei-Mării.

șovar s. v. BUZDUGAN. PAPURĂ.

ȘOVAR s. (BOT.) 1. (Carex silvatica și pilosa) rogoz. 2. șovar-de-munte (Poa trivialis) = (reg.) firuță, fîn.

șovár, s.m. v. șuvar („specie de măr”).

solovârv, (sovârv, sovârf), s.n. – (bot.) Plantă erbacee perenă aromatică, cu flori roșii-purpurii (Isatia tinctoria L). Iarbă-văpsătoare, boitoriu, drobușor: „Solovârv s-o scuturat / Fetele s-o măritat” (Bilțiu, 1990: 190). ♦ (med. pop.) Se folosește contra gălbezei la oi (Borza, 1968: 89). Plantă din fierberea căreia se extrage culoarea roșie, întrebuințată la coloritul țesăturilor (Papahagi, 1925). – Din vsl. suhovrǔhǔ „vârf uscat” (Scriban); din srb. suhoverh (MDA).

sovârv, s.n. – v. solovârv („plantă erbacee”).

șovar, s.m. – v. șuvar („specie de măr”).

șuvar, (șovar), s.m. – (bot.) 1. Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru (Poa trivialis); „iarbă rea, iarbă ca ovăzu” (Papahagi, 1925); „iarbă slabă, fără suc” (Bud, 1908): „În grădina cu șugar / Să-mi petrec lumea cu-amar” (Papahagi, 1925: 208). 2. Loc șuvar = locus arundinosus (Bud, 1908). 3. Specie de măr pietros, fără suc, care se coace toamna târziu; mere de iarnă, mere bătrânești. – Cf. șovar (< ucr. šuvar, Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

solovârv, (sovârv), s.n. – (bot.) Plantă erbacee perenă aromatică, cu flori roșii-purpurii (Isatia tinctoria L). Iarbă văpsătoare, boitoriu, drobușor: „Solovârv s-o scuturat / Fetele s-o măritat” (Bilțiu 1990: 190). Se folosește contra gălbezei la oi (Borza 1968: 89). Plantă din fierberea căreia se extrage culoarea roșie, întrebuințată la coloritul țesăturilor (Papahagi 1925). – Din srb. suhoverh (MDA).

sovârv, s.n. – v. solovârv.

șovar, -i, s.m. – v. șuvar.

șuvar, (șovar), s.m. – (bot.) 1. Plantă erbacee, din familia gramineelor, cu paiul subțire și aspru (Poa trivialis); „iarbă rea, iarbă ca ovăzu” (Papahagi 1925); „iarbă slabă, fără suc” (Bud 1908): „În grădina cu șugar / Să-mi petrec lumea cu-amar” (Papahagi 1925: 208). 2. Loc șuvar „locus arundinosus” (Bud 1908). 3. Specie de măr pietros, fără suc, care se coace toamna târziu; mere de iarnă, mere bătrânești. – Din ucr. suvar (DEX).