4 intrări

38 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

SORB1, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria).Lat. sorbus.

SORB2, sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

SORB2, sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv).

SORB1, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria).Lat. sorbus.

SORB1, sorbi, s. m. Arbore cu frunze lobate, cu flori albe și fructe roșietice cărnoase; crește prin pădurile de cîmpie și de deal (Pirus torminalis). Vulturi lacomi, bufne, corbi, Veniți iute la mîncare, Lăsați cuibul de prin sorbi. NEGRUZZI, S. II 80. Sorbul face fructe roșii, cu care se hrănesc paserile. ȘEZ. XV 126.

SORB2, sorburi, s. n. 1. Vîrtej de apă cu un ochi adînc la mijloc. Era gușat olarul, parc-avea două cimpoaie sub bărbie. Vorbea, cimpoaiele... se umflau, se dezumflau, gîlgîiau ca apa în sorb cuvintele. STANCU, D. 43. ◊ Fig. M-au urcat pe culmea slavei, într-un rai de strălucire, Și m-au prăbușit în sorburi de-ntuneric și-amăgire. DAVILA, V. V. 101. ◊ (În mitologia populară) Sorbul mărilor = vîrtej mare în miijlocul mări, în care se strîng apele de pe pămînt și care înghite corăbiile. Și l-a aruncat in sorbu mărilor, În bătaia vînturilor. MAT. FOLK. 1564. Sorbul pămîntului = marea care desparte lumea noastră de presupusa lume de dincolo de mormînt. 2. Piesă metalică cu mantaua perforată sau prevăzută cu o sită, care se montează la capătul introdus în lichid al unei țevi aspiratoare, pentru a împiedica aspirarea corpurilor străine; p. ext. țeavă, conductă aspiratoare. Patru țevi negre se afundă în apele Dunării și sug necontenit lichidul necesar fabricării cimentului. Țevile se numesc sorburi. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 180, 2/2. În mlaștină se scobise cu mare greutate... o fîntînă pentru sorbul pompei. SADOVEANU, P. M. 223.

sorb1 (arbore) s. m., pl. sorbi

sorb2 (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sórburi

sorb (arbore) s. m., pl. sorbi

sorb (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sórburi

SORB s. (BOT.; Sorbus aria) (reg.) mărăcine, păducel, scoruș.

SORB s. (TEHN.) crepină.

sorb (-bi), s. m. – Nume de arbore (Sorbus torminalis). Lat. sorbus (Cihac, I, 257; Tiktin; REW 8095), cf. it. sorbo, prov. sorba, fr. sorbe, sp. serba, port. sorva. Caracterul popular al cuvîntului nu pare stabilit cu siguranță.

SORB2 ~i m. Arbore sau arbust cu frunze eliptice, cu flori albe și cu fructe globuloase, roșii, al cărui lemn are întrebuințare industrială. /<lat. sorbus

SORB1 ~uri n. 1) Vârtej puternic (de vânt sau de apă). 2) Piesă prevăzută cu o sită, care se fixează la capătul unei țevi aspiratoare pentru a împiedica pătrunderea în interior a corpurilor străine. /v. a sorbi

sorb n. 1. vârtej de apă ce formează o adâncătură în mijloc; 2. în basme: marea ce formează hotarul între cele două lumi sau tărâmuri. [Tras din sorbì].

sorb m. Bot. arbust din familia rozaceelor al cărui lemn e prețios pentru strungărie (Sorbus terminalis).

2) sorb n., pl. urĭ (d. sorb 3). Sorbitură, pic: dă-mĭ un sorb de apă (Prah.). Vîrtej de apă, anafor. Vîrtej de vînt care ridică colbu, frunzele, paĭele și chiar și apa, și atuncĭ formează o trombă: un sorb sorbea sorbea apa Dunăriĭ. (CL. 1910, 985). Țeavă groasă cu care se trage apa’n pompă. Un aparat ca un jgheab făcut din împletiturĭ de nuĭele care se adaptează la îngrăditurile bălților și care, pin scoborîre și ridicare, lasă să circule luntrea, dar nu și să ĭasă peștele (Ant. P.).

1) sorb m. (lat. sorbus. D. rom. vine ngr. súrvon. V. soarbă). Un pom rozaceŭ pădureț care seamană cu scorușu și are un lemn tot așa de bun de strug (pirus [saŭ sorbus] torminalis). Scoruș sălbatic.

Intrare: Sorb
Sorb
nume propriu (I3)
Intrare: sorb (arbore)
sorb (arbore) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sorb sorbul
plural sorbi sorbii
genitiv-dativ singular sorb sorbului
plural sorbi sorbilor
vocativ singular
plural
Intrare: sorb (vârtej, piesă)
sorb (vârtej, piesă) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sorb sorbul
plural sorburi sorburile
genitiv-dativ singular sorb sorbului
plural sorburi sorburilor
vocativ singular
plural
Intrare: sorbi
verb (VT303)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) sorbi sorbire sorbit sorbind singular plural
soarbe sorbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) sorb (să) sorb sorbeam sorbii sorbisem
a II-a (tu) sorbi (să) sorbi sorbeai sorbiși sorbiseși
a III-a (el, ea) soarbe (să) soarbă sorbea sorbi sorbise
plural I (noi) sorbim (să) sorbim sorbeam sorbirăm sorbiserăm, sorbisem*
a II-a (voi) sorbiți (să) sorbiți sorbeați sorbirăți sorbiserăți, sorbiseți*
a III-a (ei, ele) sorb (să) soarbă sorbeau sorbi sorbiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)