30 de definiții pentru înghiți

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNGHIȚI, înghit, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

ÎNGHIȚI, înghit, vb. IV. Tranz. I. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora. ◊ Expr. A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. (Fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. ◊ Expr. L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. 3. A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. – Lat. ingluttire.

înghiți vt [At: COD. VOR. 163/14 / V: (cscj) a / Pzi: înghit, (rar) înghiț, ~țesc / E: ml inglutire] 1 A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac, prin faringe și esofag. 2 (Pex) A mânca. 3 A devora. 4 (Îe) ~ghite câlți! E un escroc. 5 (Îe) A ~ hapul (gălușca, gutuia) sau a o ~ A suporta sau a face să suporte o neplăcere fără să crâcnească. 6 (Îae) A fi păcălit de cineva. 7 (Îe) A ~ în sec (sau în gol sau uscat) A înghiți fără să existe în gură mâncare sau băutură. 8 (Fig; îae) A nu se putea împărtăși din ceva. 9 (Îe) A ~ cu noduri A mânca cu greutate, de supărare. 10 (Îe) A ~ rău (sau strâmb ori pe stearpa) A se îneca. 11 (Pop; îe) A-i veni cuiva să ~ghită pe cineva de bucurie A-și manifesta o mare bucurie, afecțiune etc. 12 (Fam; îe) A ~ pe cineva din ochi sau cu ochii A nu se mai sătura privind pe cineva. 13 (D. persoane; îe) A nu ~ (pe cineva) A nu putea suferi pe cineva. 14 (Îae) A avea păreri proaste despre cineva. 15 (Îae) A nu adopta principiile cuiva. 16 (Îae) A nu admite să i se impună ceva. 17 (Fig) A risipi averea cuiva. 18 A citi repede și cu pasiune o carte, un text scris. 19 (Îe) L-a ~t pământul (sau mormântul) A murit. 20 (Îae) A dispărut. 21 (Fig: d. pământ, apă etc.) A face să dispară ceva cuprinzând în sine. 22 (Rar) A învălui din toate părțile. 23 (C. i. cuvintele) A nu putea vorbi din cauza emoției. 24 A omite cuvinte sau silabe, din cauza unui defect de vorbire. 25 A nu spune ceea ce ar fi vrut să spună. 26 (Îe) A-și ~ lacrimile (sau plânsul) A-și stăpâni plânsul. 27 (Îae) A reprima izbucnirea unui sentiment. 28 A răbda fără ripostă o necuviință, o insultă. 29 (Îe) A ~ noduri A suporta cu necaz o durere, o umilință etc. 30 (Îe) A-și ~ necazul sau amarul A îndura un necaz, o durere. 31 (Îe) ~ghite Agachi! A face un lucru silit. 32 (Îae) A fi nevoit să rabzi ironiile altuia. 33 (Îe) A o ~ A rămâne păcălit. 34 (Pan) A inhala adânc aer, fum etc. 35 A se îmbiba de un lichid Si: a absorbi.

ÎNGHIȚI, înghit, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Despre ființe) A face să pătrundă mîncarea, băutura etc. din gură în stomac prin contracția succesivă a unor anumiți mușchi ai limbii, faringelui și esofagului. Bedros înghițea mîncarea pe nerăsuflate. DUMITRIU, N. 262. Începe a înghiți la apă: și-nghite, și-nghite, pînă ce înghite el toată apa din fîntînă. CREANGĂ, P. 65. ◊ (Glumeț) Ho!... că parc-ai să ne-nghiți... Face-o gură cît o șură. ALECSANDRI, T. I 172. ◊ Expr. A înghiți gălușca sau a o înghiți = a suporta o neplăcere fără să cîrtească, a îndura o neplăcere. Boierul, luîndu-i înainte cu gluma, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. A înghiți strîmb (sau rău) = a scăpa mîncarea sau băutura pe laringe; a se îneca. Lui Ionuț i se părea că înghite strîmb. SADOVEANU, F. J. 509. A înghiți în sec v. sec. A înghiți cu noduri v. nod. A înghiți noduri v. nod. A-și înghiți lacrimile (sau plînsul) = a-și stăpîni plînsul, a-și opri lacrimile; a reprima izbucnirea unui sentiment. Plîngea înăbușit, înghițindu-și lacrimile. DUMITRIU, N. 198. Mitrea și-a înghițit lacrimile și-a tăcut. SADOVEANU, M. C. 6. Își înghiți plînsul cu greutate... id. O. VII 341. A-i veni (cuiva) să înghită pe altul (de bucurie), se zice pentru a arăta că cineva e foarte mulțumit de altul. Mamei îi venea să mă înghită de bucurie. CREANGĂ, A. 33. A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. Arald nebun se uită, cu ochii o-nghițea. EMINESCU, O. I 95. (Familiar) A nu înghiți (pe cineva) = a nu putea suferi (pe cineva). ♦ Fig. (Cu privire la aer, miresme) A trage în plămîni, a inhala, a respira adînc. Privi cerul albastru și înghiți mireasma pădurii. SADOVEANU, B. 222. Pe rînd îi scoteau [pe deportați] afară pe punte ca să înghită aerul curat, de care erau mai doriți decît de hrană. BART, E. 274. 2. Fig. A face să dispară (cuprmzînd în sine), a absorbi; a acoperi. Drumul de fier... pătrunde chiar inăuntrul muntelui, prin gura neagră a tunelului care îl înghite. BOGZA, C. O. 347. Îndată ce i-au agiuns valul, i-au acoperit pe toți, înghițindu-i sălbatica mare. DRĂGHICI, R. 34. ◊ Expr. L-a înghițit pămîntul = a murit. Am avut un fecior și ne-a lăsat, l-a înghițit pămîntul! SADOVEANU, O. I 353. Parcă l-a înghițit pămîntul, se spune despre cineva (sau ceva) care a dispărut fără urmă, care nu mai poate fi găsit. Feciorul împăratului nu mai venea nici cu pasăre, nici fără pasăre, parcă l-a înghițit pămîntul. BOTA, P. 16. 3. Fig. (Cu privire la texte scrise) A citi repede, cu lăcomie. 4. Fig. A suporta cu resemnare o insultă, o necuviință; a răbda fără a crîcni. Totdeauna îi înghițise vorbele ei, neîndrăznind, de rușine, să-i răspundă. PREDA, Î. 178. Sînt oameni care au înghițit tot felul de umilințe. VLAHUȚĂ, O. A. 205. Vasile răbda, tăcea, înghițea totul. CONTEMPORANUL, VII 200. 5. Fig. (Cu privire la cuvinte sau părți de cuvinte) A nu rosti, a omite (din cauza unui defect de vorbire); a nu spune ce ar fi vrut sau ar fi trebuit să spună, a se reține de a vorbi. Nu era vorbitor bun; înghițea silabe. GALAN, Z. R. 85. Neculăieș Mînecuță își înghiți iar vorbele. SADOVEANU, P. M. 30. De aceea moșneguțul își înghiți răspunsul și tăcu. C. PETRESCU, C. V. 101. Soldatul... bolborosi, înghițind resturi de cuvinte, fără rost. SAHIA, N. 78.

A ÎNGHIȚI înghit tranz. 1) (mâncăruri, băuturi, medicamente etc.) A face să treacă din gură în stomac. ◊ A nu ~ pe cineva a nu putea suferi pe cineva. ~ noduri a suporta ceva neplăcut fără a putea riposta. A-și ~ lacrimile (sau plânsul) a-și stăpâni plânsul. 2) rar A mânca în grabă; a îmbuca. 3) (aer, miresme etc.) A trage în piept; a inhala; a inspira. 4) (despre corpuri poroase) A trage în sine; a suge; a absorbi. 5) (despre ape, desișuri, întuneric etc.) A face să nu se mai vadă, captând în sine. 6) (cărți, scrieri etc.) A citi foarte repede și cu mare interes. 7) (vorbe jignitoare) A suporta fără ripostă. ◊ ~ gălușca a suporta o neplăcere fără a crâcni. 8) (cuvinte, părți de vorbire, sunete) A omite la pronunțare (din cauza unui defect de vorbire). /<lat. ingluttire

înghițì v. 1. a introduce în stomac; 2. fig. a suporta o insultă (neputând face altfel): a înghiți noduri; 3. a absorbi: buretele înghite apă; 4. a face să piară într’o prăpastie: înghiți-l’ar pământul! 5. a risipi: a înghiți toată averea; 6. a nimici, a devora: vrea să mă înghiță, nu altceva. [Lat. INGLUTTIRE].

înghite-Agachi! int. invitațiune comică de a bea (după numele unui personaj chefliu dintró piesă de Alexandri, Agachi Flutur): găl, găl, găl... înghite Agachi... duscă, băiete! AL.

înghít (est) și înghíț (vest), a -țí v. tr. (lat. in-glûtire și -glŭttire, a înghiți, din răd. glu-, -gul, de unde vine și gŭla, gură, vsl. glŭtiti a înghiți, rom. gîlgîĭ ș. a.; it. inghiottire, pv. englotir, fr. engloutir, cat. vsp. englutir.Să înghită (est), să înghiță (vest). V. sughiț, deglutițiune, gît, gălătuc, hîltîc). Daŭ drumu pe gît, bag în stomah: înghit ceĭa ce am mestecat, un hap. Absorb, sug: buretele, pămîntu înghite apa. Dispar în: prăpastia, marea l-a înghițit. Consum, întrebuințez: această mașină înghite mult spirt. Fig. Sufer în tăcere o ofensă, o insultă: a înghiți o ofensă. Risipesc: acest tînăr a înghițit averea părinților. V. mănînc și beaŭ). Nimicesc, devorez, consum: această operă a înghițit mulțĭ oamenĭ. Înghit nodurĭ, sufer ceva neplăcut: înghițea nodurĭ auzind ce se zicea contra luĭ. Înghite-o! sufere și ocara asta! A înghiți în sec, a înghiți fără să aĭ nimica în gură de poftă că-l vezĭ pe altu mîncînd orĭ auzĭ cum se vorbește de niște bucate pe care le doreștĭ. A înghiți un hap, o pilulă, 1. a înghiți o vorbă neplăcută, 2. a înghiți o păcăleală, a crede o mincĭună. Înghite, Agache (măĭ Agapie)! invitațiune glumeață și familiară la mîncare și băutură (Mold.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înghiți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghit, 3 sg. înghite, imperf. 1 înghițeam; conj. prez. 1 sg. să înghit, 3 să înghi; imper. 2 sg. afirm. înghite

înghiți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghit, imperf. 3 sg. înghițea; conj. prez. 3 înghi

înghiți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghit, imperf. 3 sg. înghițea; conj. prez. 3 sg. și pl. înghi

înghiți (ind. prez. 1 sg. înghit, conj. înghită)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNGHIȚI vb. v. accepta, admite, arunca, azvârli, cheltui, concepe, consuma, irosi, împrăștia, îndura, îngădui, opri, pătimi, păți, permite, prăpădi, răbda, reține, risipi, stăpâni, suferi, suporta, tolera, trage, zvârli.

ÎNGHIȚI vb. 1. v. ingera. 2. v. absorbi.

ÎNGHIȚI vb. 1. (livr.) a ingurgita. (A ~ un aliment.) 2. a absorbi, a aspira, a încorpora, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. (Pămîntul ~ apa de precipitații.)

înghiți vb. v. ACCEPTA. ADMITE. ARUNCA. AZVÎRLI. CHELTUI. CONCEPE. CONSUMA. IROSI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNDURA. ÎNGĂDUI. OPRI. PĂTIMI. PĂȚI. PERMITE. PRĂPĂDI. RĂBDA. REȚINE. RISIPI. STĂPÎNI. SUFERI. SUPORTA. TOLERA. TRAGE. ZVÎRLI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înghiți (înghițit, it), vb.1. A face să treacă mîncarea, băutura etc. prin faringe și esofag în stomac. – 2. A mînca, a înfuleca. – 3. A absorbi, a face să dispară. – 4. A suporta, a se abține, a se înfrîna. – 5. A răbda, a îndura, a încuviința. – Mr. (î)ngl’it, megl. (a)ngl’it. Lat. ingluttῑre (Pușcariu 853; Candrea-Dens., 860; REW 4423; DAR), cf. it. inghiottire, prov. (en)glotir, fr. engloutir, cat., v. sp. englutir. Cuvînt comun (ALR, I, 83). Pentru reducerea de la *înghiuți, la înghiți, cf. ghimpe. Der. înghițitor, adj. (care înghite); înghițitoare, s. f. (laringe, gîtlej); înghițitură, s. f. (îmbucătură, sorbitură).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Tempus edax rerum (lat. „Timpul înghite totul”) – Ovidiu, Metamorfozele (c. XV, v. 234). Natura întreagă – spune poetul – suferă schimbări, dar în esență rămîne aceeași (succesiunea zilelor, a nopților, a anotimpurilor) „O, lacom timp, bătrînețe pizmașă, orice nimiciți voi. Tot ce e prins sub al vîrstei greu dinte, pe nesimțite e măcinat încetul cu încetul prin moartea ce-o trimiteți” (v. 234-236). Shakespeare, inspirat de versul lui Ovidiu, a creat expresia Tooth of time „dintele vremii” (vezi nr. 1100). LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a înghiți calomel expr. a fi mahmur / indispus.

a înghiți corcodușa expr. a se lăsa păcălit.

a înghiți cu noduri expr. 1. a suporta cu necaz / cu amărăciune o durere / o umilință (fără a putea riposta). 2. a mânca în silă / cu mare greutate.

a înghiți gălușca / hapul expr. a fi pus în fața unui fapt împlinit; a suporta un afront fără a putea da riposta.

a înghiți în sec expr. a dori / a pofti ceva ce are altcineva sau ce nu poate fi obținut ușor.

a înghiți pastila expr. a mușca momeala; a se lăsa păcălit.

a înghiți un dedițel expr. a se otrăvi, a se sinucide prin otrăvire.

a înghiți vrăjeala expr. (deț.) a schimba părerea despre un deținut, lăsându-se influențat de părerile altora.

a-și înghiți lacrimile expr. a-și stăpâni plânsul.

a-și înghiți limba expr. a refuza să vorbească, a se abține să spună ceva.

greu de înghițit expr. care poate fi tolerat / suportat cu greu.

Intrare: înghiți
verb (VT306)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înghiți
  • ‑nghiți
  • înghițire
  • ‑nghițire
  • înghițit
  • ‑nghițit
  • înghițitu‑
  • ‑nghițitu‑
  • înghițind
  • ‑nghițind
  • înghițindu‑
  • ‑nghițindu‑
singular plural
  • înghite
  • ‑nghite
  • înghițiți
  • ‑nghițiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înghit
  • ‑nghit
(să)
  • înghit
  • ‑nghit
  • înghițeam
  • ‑nghițeam
  • înghiții
  • ‑nghiții
  • înghițisem
  • ‑nghițisem
a II-a (tu)
  • înghiți
  • ‑nghiți
(să)
  • înghiți
  • ‑nghiți
  • înghițeai
  • ‑nghițeai
  • înghițiși
  • ‑nghițiși
  • înghițiseși
  • ‑nghițiseși
a III-a (el, ea)
  • înghite
  • ‑nghite
(să)
  • înghi
  • ‑nghi
  • înghițea
  • ‑nghițea
  • înghiți
  • ‑nghiți
  • înghițise
  • ‑nghițise
plural I (noi)
  • înghițim
  • ‑nghițim
(să)
  • înghițim
  • ‑nghițim
  • înghițeam
  • ‑nghițeam
  • înghițirăm
  • ‑nghițirăm
  • înghițiserăm
  • ‑nghițiserăm
  • înghițisem
  • ‑nghițisem
a II-a (voi)
  • înghițiți
  • ‑nghițiți
(să)
  • înghițiți
  • ‑nghițiți
  • înghițeați
  • ‑nghițeați
  • înghițirăți
  • ‑nghițirăți
  • înghițiserăți
  • ‑nghițiserăți
  • înghițiseți
  • ‑nghițiseți
a III-a (ei, ele)
  • înghit
  • ‑nghit
(să)
  • înghi
  • ‑nghi
  • înghițeau
  • ‑nghițeau
  • înghiți
  • ‑nghiți
  • înghițiseră
  • ‑nghițiseră
înghița
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înghiți, înghitverb

  • 1. A face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ingera
    • format_quote Bedros înghițea mîncarea pe nerăsuflate. DUMITRIU, N. 262. DLRLC
    • format_quote Începe a înghiți la apă: și-nghite, și-nghite, pînă ce înghite el toată apa din fîntînă. CREANGĂ, P. 65. DLRLC
    • format_quote glumeț Ho!... că parc-ai să ne-nghiți... Face-o gură cît o șură. ALECSANDRI, T. I 172. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Devora, mânca, îmbuca. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. prin analogie A trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Privi cerul albastru și înghiți mireasma pădurii. SADOVEANU, B. 222. DLRLC
      • format_quote Pe rînd îi scoteau [pe deportați] afară pe punte ca să înghită aerul curat, de care erau mai doriți decît de hrană. BART, E. 274. DLRLC
    • chat_bubble A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: suporta
      • format_quote Boierul, luîndu-i înainte cu gluma, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. DLRLC
    • chat_bubble A înghiți strâmb (sau rău) = a scăpa mâncarea sau băutura pe laringe; a se îneca. DLRLC
      sinonime: îneca
      • format_quote Lui Ionuț i se părea că înghite strîmb. SADOVEANU, F. J. 509. DLRLC
    • chat_bubble A înghiți în sec (?). DLRLC
    • chat_bubble A înghiți în sec (?). DLRLC
    • chat_bubble A înghiți cu noduri (?). DLRLC
    • chat_bubble A înghiți noduri (?). DLRLC
    • chat_bubble A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Plîngea înăbușit, înghițindu-și lacrimile. DUMITRIU, N. 198. DLRLC
      • format_quote Mitrea și-a înghițit lacrimile și-a tăcut. SADOVEANU, M. C. 6. DLRLC
      • format_quote Își înghiți plînsul cu greutate... SADOVEANU, O. VII 341. DLRLC
    • chat_bubble popular A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mamei îi venea să mă înghită de bucurie. CREANGĂ, A. 33. DLRLC
    • chat_bubble familiar A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Arald nebun se uită, cu ochii o-nghițea. EMINESCU, O. I 95. DLRLC
    • chat_bubble A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. figurat (Despre pământ, apă etc.) A face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Drumul de fier... pătrunde chiar inăuntrul muntelui, prin gura neagră a tunelului care îl înghite. BOGZA, C. O. 347. DLRLC
    • format_quote Îndată ce i-au agiuns valul, i-au acoperit pe toți, înghițindu-i sălbatica mare. DRĂGHICI, R. 34. DLRLC
    • chat_bubble L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Am avut un fecior și ne-a lăsat, l-a înghițit pămîntul! SADOVEANU, O. I 353. DLRLC
    • chat_bubble Parcă l-a înghițit pământul, se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Feciorul împăratului nu mai venea nici cu pasăre, nici fără pasăre, parcă l-a înghițit pămîntul. BOTA, P. 16. DLRLC
  • 3. figurat A citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 4. figurat A răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Totdeauna îi înghițise vorbele ei, neîndrăznind, de rușine, să-i răspundă. PREDA, Î. 178. DLRLC
    • format_quote Sînt oameni care au înghițit tot felul de umilințe. VLAHUȚĂ, O. A. 205. DLRLC
    • format_quote Vasile răbda, tăcea, înghițea totul. CONTEMPORANUL, VII 200. DLRLC
  • 5. figurat A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu era vorbitor bun; înghițea silabe. GALAN, Z. R. 85. DLRLC
    • format_quote Soldatul... bolborosi, înghițind resturi de cuvinte, fără rost. SAHIA, N. 78. DLRLC
    • 5.1. A nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Neculăieș Mînecuță își înghiți iar vorbele. SADOVEANU, P. M. 30. DLRLC
      • format_quote De aceea moșneguțul își înghiți răspunsul și tăcu. C. PETRESCU, C. V. 101. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.