3 intrări

44 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sorți v vz sorti1

sorțì v. a trage la sorți. [Lat. SORTIRI].

SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SORȚ, sorți, s. m. (Pop.; de obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților; zar sau bilet folosit la această operație. ◊ Expr. A trage la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situație. Sorți de izbândă = posibilități de reușită; șansă. – Refăcut din sorți (pl. lui soartă).

soartă sf [At: PSALT. 272 / V: sorț sm, (îvp) ~te, (înv) sort sm, sorte sf, (reg) șo~ / G-D: sorții, ~tei / Pl: sorți / E: ml sors, -tis] 1 Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și implacabil tot ce se petrece în viața omului Si: destin (1), fatalitate (1), menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (rar) predestinație, (îvp) striște, (pop) dat2 (7), făcut, noroceală, norocire, orândă1, parte, rânduială, scrisă2 (8), soroc, stea, (îrg) sorocire, (înv) preursire, preursită, ursitoare, (grî) proorizmos, (reg) ursă, urseală, (îvr) prodată. 2 Împrejurare în care se află sau se va afla o persoană, o comunitate la un moment dat. 3 Curs al evenimentelor importante din viața (sau dintr-o parte a vieții) unei persoane Si: destin (4), sortire (1). 4 (Rar; îe) A se împăca (sau a fi împăcat) cu ~ta (sa) A se resemna. 5 (Rar) Desfășurare a unei acțiuni. 6 (Rar) Deznodământ (2). 7 (Mpl; de obicei îf sorț) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție etc. prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unui bilet etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților. 8 (Mpl; îf sorț) Zar, bilet etc. folosit la sorți (7). 9 (Îe) A trage la sorți, (înv) a trage la ~ , a trage sorți, (îvp) a sau a-și arunca sorți ori sorții A hotărî prin procedeul sorților (7) o alegere, o împărțire, o desemnare etc. 10 (Îae) A participa ca parte interesată la operația sorților (7). 11 (Pop; îe) A trage la sorți, a cădea (sau a ieși) cineva la sorți, (rar) a trage sorții sau sorțul ori sorț, (înv) a ieși sorțul pentru cineva A recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților (7). 12 (Pop; îe) A trage cu sorții A prezice prin sorți (7). 13 (Pop; îe) A cădea (sau a ieși) cineva la sorți, a cădea ~ta pe cineva, (pop) a pica sorțul pe cineva, (înv) a ieși sorțul cuiva, a-i cădea cuiva sorții sau ~ta, a-i ieși cuiva sorțul A fi ales, desemnat etc. prin sistemul sorților (7). 14 (Îe) A se alege sorții A se ajunge la un deznodământ. 15 (Pop; construit cu pp „la”, îf sorț) Recrutare prin sistemul sorților (7). 16 (Reg; îf sorț) Citație la recrutare. 17 (Îvp; îf sorț) Porțiune de pământ care se repatizează prin tragere la sorți. 18 (Reg) Porțiune dintr-un parchet de pădure repartizată cuiva. 19 (Reg; îf ~te) Loc în pădure de unde se dau lemnele la vale. 20 (Reg; îf ~te) Loc în arătură lung și îngust. 21 (Reg; lpl; îf sorț) Cuvinte, fraze fără înțeles folosite în formulele de eliminare la jocurile de copii. 22 (Mpl; udp „de”; îf sorț) Șansă. 23 (Lpl; îf sorț; îs) Sorți de izbândă Posibilități de reușită. 24 (Pop) Placentă. 25 (Pop; îe) A fi plin (sau a se face ori a se umple) ~ A se uda foarte tare, până la piele.

SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În concepțiile mistice) Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște irevocabil, fatal, toate acțiunile și întâmplările din viața oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viața (sau o parte a vieții) unei ființe (umane); condiție de viață. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SORȚ, sorți, s. m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților; zar sau bilet folosit la această operație. ◊ Expr. A trage la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situație. Sorți de izbândă = posibilități de reușită; șansă. – Refăcut din sorți (pl. lui soartă).

SOÁRTĂ, sorți, s. f. (Și în forma soarte) 1. (La origine, în concepțiile mistice) Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; ceea ce se crede că îi este hărăzit cuiva în viață, independent de voința lui; destin, fatalitate, noroc; (popular) dată, scrisă, ursită. O soartă vitregă face ca pulberea multor oameni mari să fie risipită în vînturi! SADOVEANU, E. 104. Ea lupte-se cum biet o ști, C-așa ne dete soartea, Că și noi ne-am luptat pe-aci Cu greul și cu moartea. COȘBUC, P. II 59. Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpînește raza ta și geniul morții. EMINESCU, O. I 130. Fugi de aceste locuri și mă părăsește soartei mele nenorocite. ALECSANDRI, T. I 436. 2. Condiție de viață, stare, împrejurare, situație (bună sau rea) în care se află cineva. V. viitor. Eu n-am uitat, fiindcă era soarta mea în joc. C. PETRESCU, C. V. 105. Fii bărbat în orice soartă; și-n cădere și-n izbîndă, Privind cu sîngele rece la răsplată sau osîndă. HASDEU, R. V. 156. Ascultă: fii blîndă și-nțeleaptă. O soartă strălucită la mine te așteaptă. ALECSANDRI, T. II 263. Nu știu dacă ideea cea dintîi... ar fi fost aceea de a îmbunătăți soarta locuitorilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 150. Soarta părinților noștri a pregătit pe a noastră; instituțiile lor sînt baza instituțiilor noastre. BĂLCESCU, O. I 7. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodămînt. La Stalingrad... s-a hotărît soarta ultimului război mondial. STANCU, U.R.S.S. 215. 3. (Învechit și regional, numai în expr.) A trage sorțile = a trage la sorți, v. sorț. – Variantă: soárte s. f.

SOÁRTE s. f. v. soartă.

SORȚ, sorți, s. m. (Mai ales la pl.) Alegere, desemnare, repartiție, prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întîmplarea, dînd însă șanse egale tuturor participanților; zaruri sau bilete folosite la această operație. ◊ Expr. (A trage) la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un cîștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți. Cine să fie purcar? – La sorți! DELAVRANCEA, O. II 289; b) (și în expr. a trage sorți (sau sorț) a recruta prin sistemul sorților. Eram abia de douăzeci și unu de ani cînd îmi veni rîndul să trag la sorți. GANE, N. II 90. Constantin trăsese sorț de cu primăvară și-l luase dorobanț. GALACTION, O. I 126. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la rezultat (în favoarea uneia dintre părți). Sorții trebuiau să se aleagă în scurt. SADOVEANU, O. I 4. Sorți de izbîndă = posibilități de reușită; șansă. Nu face niciodată încercări fără rost, fapte care n-au de fel sorți de izbîndă. CAMIL PETRESCU, O. II 441. Ochii tuturora se îndreptau curioși spre cei doi luptători, măsurîndu-le, după înfățișare, sorții de izbîndă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 36.

SOÁRTĂ sorți f. 1) (în concepții mistice) Forță supranaturală despre care se crede că determina desfășurarea evenimentelor; ursită; fatalitate; destin. ~ vitregă. ~ crudă. 2) Concurs de împrejurări inevitabile. ◊ În voia ~ei la întâmplare. 3) Rezultat final al unei acțiuni; deznodământ. [G.-D. sorții] /<lat. sors,~tis

SORȚ ~i m. mai ales la pl. Mod de alegere, realizat prin aruncarea zarurilor, prin tragerea unor bilete etc. astfel, încât rolul decisiv revine întâmplării. * A trage la ~i a hotărî ceva prin sorți. (A avea) ~i de izbândă (a avea) posibilități de reușită. /Din sorți pl. de la soartă

soartă f. 1. destin, considerat drept cauza diferitelor evenimente ale vieții: a-și plânge soarta; 2. efectul destinului, stare bună sau rea: a-și îmbunătăți soarta; 3. hazard care decide ceva: a trage la sorți; 4. pl. parte: de om avea sorți cu noroc AL.; 5. locul sau casa în care stă fătul în pântecele mă-sei: soarta vacei se îngroapă la izvor spre a avea lapte cu îmbelșugare. [Lat. SORTEM].

soártă f., pl. e și sorțĭ (din maĭ vechĭu, azĭ Trans., soarte, pl. sorțĭ, d. lat. sŏrs, sŏrtis, it. pg. sorte, pv. fr. cat. sort, sp. suerte. V. sorț). Vechĭ. Sorț: după soarte împărți D-zeŭ limbi(lor) pămîntul, în mînile tale sorțile mele (Cor. Ps. 77,54 și 30,16). Lucru obținut pin sorț. În soarte, la sorțĭ, pin sorțĭ. Azĭ. Destin, ursită: o soartă amară, grea, fericită. Pop. Rar. Placentă, membrana care acopere fătu. Soarta armelor, hotărîrea lucrurilor pin războĭ: așa a fost soarta armelor. V. noroc, menire, fatalitate.

sortésc v. tr. (d. soartă). Destinez, ursesc, hotărăsc soarta: cum țĭ-a fost sortit, așa aĭ să trăieștĭ! – Și sorțésc (după sorț).

sorț m. (d. sorțĭ [pl. luĭ soartă] considerat ca m.). Lucru care, dacă ĭese în aintea altuĭa, hotărăște soarta (De ex. într’o urnă puĭ doŭă saŭ maĭ multe numere. Dacă tragĭ orĭ scoțĭ cutare număr, va fi bine saŭ răŭ de acela de care e vorba): mulțĭ magistrațĭ la Atena se alegeaŭ pin sortĭ. Fig. Soartă, parte: așa ĭ-a fost sorțu. A trage sorțiĭ, a te prezenta la recrutare (unde în ainte ceĭ care trebuiaŭ să intre în oaste trăgeaŭ un sorț dintró urnă. Dacă ieșea un sorț pe care era un număr maĭ mare de cît contingentu necesar, trăgătoru era amînat pe anu viitor. Dacă se întîmpla așa de treĭ orĭ, scăpa de oaste). A trage la sorți, a hotărî pin sorțĭ orĭ pin zarurĭ: să tragem la sorțĭ cine să plece. – Și sort (Biblia 1688, Lev. 16, 8 și urm.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

soartă s. f., g.-d. art. sorții (în expr. și: soartei); pl. sorți

sorț (zar) (pop.) s. m., pl. sorți

soártă s. f., g.-d. art. sórții; pl. sorți

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SORȚI s. pl. posibilitate, șansă. (~ de reușită.)

SOÁRTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (livr.) fatum, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.) 2. situație, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 3. deznodământ, sfârșit. (~ bătăliei s-a decis.)

SOARTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.) 2. situație, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 3. deznodămînt, sfîrșit. (~ bătăliei s-a decis.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

soárte (-órți), s. f.1. Destin, ursită. – 2. Ipostază, circumstanță, stare, condiție. – 3. Parte rezervată de destin fiecăruia. – 4. Operație magică pentru a ghici viitorul. – 5. Sistem de recrutare pentru serviciul militar. – 6. Probabilitate favorabilă. – 7. Placentă. – Var. soartă. Mr. soarte „placentă”, megl. sorți. Lat. sǒrtem (Pușcariu 1603; REW 8107), cf. it., port. sorte, prov., fr., cat. sort, sp. suerte. Cu sensurile 4-6 se folosește mai ales la pl. Der. din lat. *exorta, de la exorῑri (Giuglea, Cercetări, 23; Pascu, I, 158) este improbabilă. Cf. alb. šort (Philippide, II, 556). Der. sorti, vb. (a destina, a predestina; refl., Munt., despre un copil – a face pe el); sorți (var. însorți), vb. (a arunca sorții; a face vrăji); sorțar, s. m. (persoană care a tras la sorți pentru serviciul militar); sorțaș, s. m. (persoană ursită). – Din rom. provine bg. soarta „placentă” (Capidan, Raporturile, 228).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sorțí vb. IV (înv.) a trage la sorți.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AUDACES FORTUNA IUVAT (lat.) norocul (soarta) îi ajută pe cei îndrăzneți – Vergiliu, „Eneida”, X, 284: „Audentes fortuna iuvat”.

FORTES[1] FORTUNA ADIUVAT (lat.) norocul (soarta)[2] ajută pe cei tari – Terențiu, „Phornio”, act. I, scena 4, 25. V. și Audaces fortuna iuvat.

  1. Sunt corecte ambele forme (acuzativ plural): fortīs (după Terențiu) și fortēs (după Pliniu cel Tânăr) — Octavian Mocanu
  2. îi — Octavian Mocanu

FORTUNA MULTIS DAT NIMIS, SATIS NULLI (lat.) multora soarta le dă prea mult, nimănui destul (cât i-ar trebui) – Martial, „Epigrammata”, 12, 10, 2.

HABENT SUA FATA LIBELLI (lat.) cărțile își au soarta lor – Terentianus Maurus, „De littersi, syllabis, pedibus et metris”, 258: „Procaptu lectoris, habent sua fata libelli” („Încăpute pe mâna cititorului, cărțile își au soarta lor”). Autorul acestui vers a avut el însuși o soartă tristă, întrucât cartea sa de prozodie a fost dată uitării, iar aforismul acesta atribuit altor scriitori latini.

UT FATA TRAHUNT (lat.) cum le-o târî soarta – A te lăsa în voia soartei, a lăsa ceva la voia întâmplării.

Audaces fortuna iuvat (lat. „Pe cei îndrăzneți îi ajută norocul”) – variantă populară, după un hemistih din Eneida lui Vergiliu (cartea X, versul 284). Textul original este Audentes fortuna iuvat, avînd același înțeles. Vergiliu aduce un elogiu temerității, eroii lui secotind că zeii îi iubesc și îi ocrotesc pe cutezători. De aceea fortuna îi însoțește pretutindeni și-i ajută în isprăvile lor. Se știe că Fortuna, la romani, era zeița norocului. La rîndul său, versul lui Vergiliu, pornind cu tot curajul să călătorească pe foarte diferite meridiane, a avut norocul să placă și să fie încetățenit pretutindeni. Ceva mai mult: a găsit și „părinți adoptivi”. Poetul german Schiller, în drama Wilhelm Tell (act. I, sc. 2), a confirmat că Dem Mutigen hilft Gott (celui îndrăzneț îi ajută Dumnezeu), iar scriitorul francez Crébillon, în piesa Xerxes (act. I, sc. 1) a parafrazat: Laudace a fait les rois (Îndrăzneala a făcut regi). Cei ce evită folosirea expresiei, socotind că ar fi greșit să ne bizuim pe colaborarea norocului, săvîrșesc ei înșiși o greșeală, deoarece aici cuvîntul noroc are înțeles de succes, de izbîndă a celor îndrăzneți. Așadar, cînd se ivește un prilej potrivit pentru audaces fortuna iuvat,… îndrăzniți! LIT.

Intrare: sorți
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sorți
  • sorțire
  • sorțit
  • sorțitu‑
  • sorțind
  • sorțindu‑
singular plural
  • sorțește
  • sorțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sorțesc
(să)
  • sorțesc
  • sorțeam
  • sorții
  • sorțisem
a II-a (tu)
  • sorțești
(să)
  • sorțești
  • sorțeai
  • sorțiși
  • sorțiseși
a III-a (el, ea)
  • sorțește
(să)
  • sorțească
  • sorțea
  • sorți
  • sorțise
plural I (noi)
  • sorțim
(să)
  • sorțim
  • sorțeam
  • sorțirăm
  • sorțiserăm
  • sorțisem
a II-a (voi)
  • sorțiți
(să)
  • sorțiți
  • sorțeați
  • sorțirăți
  • sorțiserăți
  • sorțiseți
a III-a (ei, ele)
  • sorțesc
(să)
  • sorțească
  • sorțeau
  • sorți
  • sorțiseră
Intrare: soartă
soartă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soartă
  • soarta
plural
  • sorți
  • sorțile
genitiv-dativ singular
  • sorți
  • sorții
plural
  • sorți
  • sorților
vocativ singular
plural
soartă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR, DOOM 2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soartă
  • soarta
plural
  • soarte
  • soartele
genitiv-dativ singular
  • soarte
  • soartei
plural
  • soarte
  • soartelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F118)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soarte
  • soartea
plural
  • sorți
  • sorțile
genitiv-dativ singular
  • sorți
  • sorții
plural
  • sorți
  • sorților
vocativ singular
plural
Intrare: sorț
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • so
  • sorțul
  • sorțu‑
plural
  • sorți
  • sorții
genitiv-dativ singular
  • so
  • sorțului
plural
  • sorți
  • sorților
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

soartă, sorțisubstantiv feminin

  • 1. în superstiții Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață. DEX '09 DLRLC
    • format_quote O soartă vitregă face ca pulberea multor oameni mari să fie risipită în vînturi! SADOVEANU, E. 104. DLRLC
    • format_quote Ea lupte-se cum biet o ști, C-așa ne dete soartea, Că și noi ne-am luptat pe-aci Cu greul și cu moartea. COȘBUC, P. II 59. DLRLC
    • format_quote Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpînește raza ta și geniul morții. EMINESCU, O. I 130. DLRLC
    • format_quote Fugi de aceste locuri și mă părăsește soartei mele nenorocite. ALECSANDRI, T. I 436. DLRLC
  • 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Eu n-am uitat, fiindcă era soarta mea în joc. C. PETRESCU, C. V. 105. DLRLC
    • format_quote Fii bărbat în orice soartă; și-n cădere și-n izbîndă, Privind cu sîngele rece la răsplată sau osîndă. HASDEU, R. V. 156. DLRLC
    • format_quote Ascultă: fii blîndă și-nțeleaptă. O soartă strălucită la mine te așteaptă. ALECSANDRI, T. II 263. DLRLC
    • format_quote Nu știu dacă ideea cea dintîi... ar fi fost aceea de a îmbunătăți soarta locuitorilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 150. DLRLC
    • format_quote Soarta părinților noștri a pregătit pe a noastră; instituțiile lor sînt baza instituțiilor noastre. BĂLCESCU, O. I 7. DLRLC
    • 2.1. Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote La Stalingrad... s-a hotărît soarta ultimului război mondial. STANCU, U.R.S.S. 215. DLRLC
    • chat_bubble În voia soartei = la întâmplare. NODEX
  • chat_bubble învechit regional A trage sorțile = a trage la sorți, DLRLC
etimologie:

so, sorțisubstantiv masculin

  • 1. popular de obicei (la) plural Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților; zar sau bilet folosit la această operație. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A trage la sorți = a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cine să fie purcar? – La sorți! DELAVRANCEA, O. II 289. DLRLC
    • chat_bubble A trage la sorți = (în vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Eram abia de douăzeci și unu de ani cînd îmi veni rîndul să trag la sorți. GANE, N. II 90. DLRLC
      • format_quote Constantin trăsese sorț de cu primăvară și-l luase dorobanț. GALACTION, O. I 126. DLRLC
    • chat_bubble A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A se alege sorții = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Sorții trebuiau să se aleagă în scurt. SADOVEANU, O. I 4. DLRLC
    • chat_bubble Sorți de izbândă = posibilități de reușită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: șansă
      • format_quote Nu face niciodată încercări fără rost, fapte care n-au de fel sorți de izbîndă. CAMIL PETRESCU, O. II 441. DLRLC
      • format_quote Ochii tuturora se îndreptau curioși spre cei doi luptători, măsurîndu-le, după înfățișare, sorții de izbîndă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 36. DLRLC
etimologie:
  • Refăcut din sorți (pluralul lui soartă). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.