sovon sn [At: ROSETTI, B. 53 / V: (îrg) sav~, (reg) sobon, sodon, saon, săv~, suv~, zăv~, zov~, zvon / Pl: ~oane, (îvr) ~e, (reg) ~uri / E: sl савань cf gr σάβανον] 1 (Îrg) Văl de podoabă pentru femei. 2 (Spc) Voal de mireasă. 3 Bucată de pânză albă, subțire, care se pune pe capul mirilor la cununie sau cu care se acoperă fața miresei când este legată la cap de nașă. 4 Un fel de glugă din pânză pe care o pune mireasa pe cap înainte de cununie sau după masa de cununie. 5 (Mun) Rochie pe care o dăruiește nașa miresei. 6 (Îrg) Giulgiu cu care se acoperă trupul mortului. 7 (Trs; lpl) Veștminte, podoabe etc. de prisos Si: zorzoane.

SOVON, sovoane, s. n. 1. Văl de podoabă pentru femei, (în special) văl de mireasă. V. hobot, maramă. Îi înfig fire de busuioc în cozi; peste cap îi pun sovonul cumpărat de la tîrg, alb-străveziu. STANCU, D. 179. Sovonul de cununie Să-l fi pus pe față mie. HODOȘ, P. P. 140. Numai mie-mi dați Sovon unguresc, Să mă podobesc, Rar, la zile mari. TEODORESCU, P. P. 85. ♦ Pînză albă care se pune mirilor pe cap la cununie. Se pune pe capul mirilor un sovon lung din pînză albă. MARIAN, NU. 440. 2. Pînză cu care se acoperă trupul mortului; giulgiu, lințoliu. Se mai pune peste întreg corpul mortului încă și o pînză albă și curată... care se numește giulgiu, sovon. MARIAN, Î. 85. 3. (La pl.) Veșminte de prisos, zorzoane, găteli. – Variantă: zovon (ISPIRESCU, U. 91, ODOBESCU, S. I 77) s. n.

sovon n. (Banat): V. zovon.

sovón n., pl oáne (indirect d. ngr. sávanon, gĭulgĭ; alb. bg. rus. sávan). Munt. est. Rochia pe care nuna o dăruĭește mireseĭ. Munt. vest. Basmaŭa care se pune pe fața mireseĭ cînd o leagă la cap (ChN. CL. 1910, 396). Ban. Serbia. Pînza pe care nuna o dăruĭește mireseĭ. Trans. Haĭne de prisos. – Și zovon (Od. Munt. vest) și zăvon. În Mold. zovon, gĭulgĭ. V. însovonesc.

ZOVON s. n. v. sovon.^[1] modificată

săvon sn vz sovon

sobon sn vz sovon

sodon sn vz sovon

suvon sn vz sovon

zăvon sn vz sovon

zovon sn vz sovon

zvon³ sn vz sovon

zvon¹ s.n. 1 Știre, veste (care circulă de la om la om). Începuseră să umble zvonuri de război (REBR.). ♦ Ext. Informație neîntemeiată, care nu a fost verificată (și uneori tendențioasă). Se silea să nu dea crezare zvonurilor necontrolate (COCEA). ◊ Expr. (pop.) A da zvon = a înștiința. 2 Gălăgie, rumoare produsă de glasuri, de activitatea sau de mișcarea unei mulțimi etc. Auzi zvon de glasuri multe la poartă (STĂN.). 3 Zgomot confuz, ușor, nedefinit din natură (produs de ape, frunze, vînt, păsări etc.); foșnet, murmur. Se stinge zvonul din dumbravă (GOGA). ◊ Fig. Zvon legendar se ridica din brazi (BLA.). 4 Sunet (depărtat) produs de clopote sau de instrumente muzicale. În cer e zvon de clopot și glas de ciocîrlie (IOSIF). • pl. -uri. și (înv., reg.) zvoană s.f. /<sl. veche звонъ.

zvon² s.n. (reg.) Clopot. • pl. -uri. /<srb. zvono.

ZĂVON 👉 SOVON.

ZOVON 👉 SOVON.

zovon n. 1. broboadă: zovon de filaliu OD.; 2. (Banat, Dobrogea) hobotul miresei; 3. (Dobrogea) giulgiu. [Lat. medieval SAVANUM, cearșaf (gr. medieval SÁVANON, giulgiu)].

zăvón, V. sovon.

zovón, V. sovon.

sovon (înv., reg.) s. n., pl. sovoane

sovon (înv., reg.) s. n., pl. sovoane

sovon s. n., pl. sovoane

zvon s. n., pl. zvonuri

sovon (-oane), s. n. – 1. Văl. – 2. (Trans., Bucov.) Giulgiu. – Var. săvon, zovon, zăvon. Origine îndoielnică. Din ngr. σάβανον „giulgiu” (Cihac, II, 713), cf. alb., bg., rus. sávan pare dificilă fonetic. Ar putea fi contaminat cu zăbun, mai ales că Scriban dă diferite sensuri cu înțelesul de „îmbrăcăminte”. – Der. (în)sovoni, vb. (a se voala, a se acoperi cu un văl).

SOVON s. v. giulgiu, lințoliu, văl, voal.

sovon s. v. GIULGIU. LINȚOLIU. VĂL. VOAL.

sovoane s. pl. v. ZORZOANE,