VĂL, văluri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucată de țesătură fină, de obicei transparentă, pe care și-o pun femeile pe cap sau cu care își învăluie corpul ori o parte a lui. ◊ Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un văl (de) pe ochi = a înceta (sau a începe) să vadă, să judece limpede, să înțeleagă ceva. 2. (Anat.; în sintagma) Vălul palatului = porțiunea musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare (dur) și care se termină cu omușorul. 3. (Bot.; în compusul) Vălul-miresei = plantă erbacee anuală, mică, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

văl sm [At: ASACHI, S. L. 119 / V: (îvr) vel / Pl: ~uri, (îvr) ~e / E: învăl(u)i după lat velum, it velo, fr voile] 1 Bucată de țesătură (fină), de obicei brodată, folosită pentru a acoperi ceva (mai ales un obiect de cult). 2 (Spc) Bucată de țesătură fină (și transparentă) folosită de femei pentru a-și acoperi capul sau a-și ascunde fața (potrivit unor obiceiuri sau ritualuri). 3 (Rar; d. femei; îe) A lua (sau a pune, a îmbrăca) ~ul A se călugări. 4 (Rar; îe) A avea un ~ pe ochi A avea o percepție greșită asupra realității. 5 (Rar; îe) A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi A înceta să mai judece clar, obiectiv. 6 (Îe) A(-i) cădea (cuiva) ~ul (de pe ochi) sau a i se lua (cuiva) un ~ de pe ochi (sau, rar, de pe frunte) A i se revela cuiva adevărul. 7 (Îe) A ridica (sau a rupe, a sfâșia) ~ul A face cunoscut ceva care era ascuns, tăinuit sau neștiut. 8 (Îe) A arunca un ~ (ori ~ul uitării) peste ... (sau asupra ...) sau a acoperi (ceva) cu ~ul uitării, a se așterne ~ul uitării peste ... A nu lăsa să se știe ceva Si: a ascunde, a tăinui. 9 (Îae) A da uitării (în mod intenționat). 10 (Bot; îc) ~ul-miresei Plantă erbacee anuală din familia cariofilaceelor, cu tulpina mică, de obicei ramificată de la bază, cu panicul ramificat și cu flori foarte mici de culoare roz sau purpurie Si: (reg) săpunel, spărgele (Gypsophila muralis). 11 (Rar) Țesătură ușoară și transparentă folosită la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte femeiești. 12 (Fig) Ceea ce acoperă ca un văl (1-2) (reducând vizibilitatea, claritatea). 13 (Fig) Ceea ce servește pentru a ascunde o situație, un fapt etc. 14 Aparență care ascunde realitatea. 15 (Atm; îs) ~ul patului, ~ul palatin Porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare (dur), și care se termină cu uvula Si: palat moale. 16 (Îvr) Velă (1).

văl s.n. 1 Bucată de țesătură foarte fină (și transparentă), cu care femeile își acoperă capul (lăsînd capetele acesteia să atîrne pe spate sau în față), își ascund chipul sau cu care își învăluie corpul ori o parte a lui; voal. ◊ Vălul mayaei v. maya. ◊ Expr. A i se pune (sau a i se lua, a-i cădea) cuiva vălul (sau un văl) (de) pe ochi = a înceta (sau a începe) să înțeleagă clar ceva, să judece limpede. A avea un văl pe ochi = a nu vedea adevărul, a nu înțelege realitatea. A ridica (sau a sfîșia) vălul = a da pe față ceva ascuns, tăinuit sau neștiut. A arunca un văl (sau vălul uitării) peste... (sau asupra...) ori a acoperi (ceva) cu vălul uitării, a se așterne vălul uitării peste... = a ascunde, a tăinui. A lua (sau a pune, a îmbrăca) vălul = (despre femei) a se călugări. ◊ Compus: (bot.) vălul -miresei = plantă erbacee anuală, din familia cariofilaceelor, cu tulpina mică, de obicei ramificată la bază și cu florile foarte mici, de culoare roz sau purpurie (Gypsophila muralis); săpunel. ◊ Fig. Acoperă cu un văl nepătruns viața mea cea trecută (MARC.). ♦ Țesătură ușoară și transparentă folosită la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte femeiești; voal. ♦ Bucată de țesătură foarte fină, adesea brodată, folosită pentru a proteja, a acoperi ceva (mai ales obiecte de cult). 2 Fig. Ceea ce acoperă ca un văl (reducînd vizibilitatea, claritatea). Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale (COȘB.). 3 Fig. Ceea ce servește pentru a ascunde, pentru a disimula o situație; aparență care ascunde realitatea. Am tras la o parte... vălul de rea credință, de fraudă și de corupțiune care acoperea afacerile (GAL.). 4 (anat.; și vălul palatului, vălul palatin) Porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare și care se termină cu omușorul • pl. -uri. /de la învăl(u)i, după lat vēlum, -i, fr. voile, it. velo, prin falsă apropiere etimologică.

VĂL, văluri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucată de țesătură fină, de obicei transparentă, pe care și-o pun femeile pe cap sau cu care își învăluie corpul ori o parte a lui. ◊ Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un văl (de) pe ochi = a înceta (sau a începe) să vadă, să judece limpede, să înțeleagă ceva. 2. (Anat.; în sintagma) Vălul palatului = porțiunea musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare (dur) și care se termină cu omușorul. 3. (Bot.; în compusul) Vălul-miresei = plantă erbacee anuală, mică, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

VĂL, văluri, s. n. 1. Țesătură ușoară cu care femeile își acoperă capul, lăsînd-o să atîrne pe spate sau pe față. Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINESCU, O. I 75. Femeile sînt învelite cu mantile albe; pe cap poartă un văl alb și pe figură un alt văl închis, des. prin care văd fără să fie văzute. BOLINTINEANU, O. 289. ◊ Fig. Un văl ușor de aburi rătăcea în văi. GALACTION, O. I 101. De sus zăpada cădea într-un văl ușor. DUNĂREANU, CH. 76. ◊ Expr. A i se pune cuiva un văl pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (sau a-i cădea) cuiva un văl de pe ochi (sau de pe frunte) = a-și pierde (sau a-și recăpăta) seninătatea, vioiciunea; a înceta (sau a începe) să vadă, să înțeleagă, să judece limpede. Cînd Tudor intră în satul strămoșilor lui, la Șoimărești, parcă i se luă un văl de pe frunte. SADOVEANU, O. VII 59. În clipa următoare îi căzu vălul de pe ochi. REBREANU, R. II 203. ♦ Țesătură ușoară care acoperă și învăluie corpul; veșmînt larg, diafan. Văzui pieptul tău tînăr bătînd de turburare, Subt vălul ce sălta. ALEXANDRESCU, M. 121. 2. Fig. Tot ceea ce se întinde, coboară, se lasă peste ceva, acoperind, ascunzînd privirilor. Mănăstirea neagră, ca-ntr-un văl de tăcere și mîhnire, își ridica în cer. turnurile chiar lîngă noi. SADOVEANU, O. VII 229. Coboară-ți, iarnă albă, vălul magic. CAZIMIR, L. U. 38. Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și cîmpie c-un luciu văl îmbracă. EMINESCU, O. I 69. 3. (Anat.; în expr.) Vălul palatului = membrană care acoperă cerul gurii, prelungindu-se spre faringe și despărțind cavitatea nazală de cea bucală. – Pl. și: (neobișnuit) văle (ODOBESCU, S. I 385).

VĂL s.n. 1. Bucată de pînză fină și transparentă cu care-și acoperă femeile capul. 2. Șal, broboadă. ◊ A(-și) lua vălul = a se călugări. 3. Vălul palatului = membrana care desparte cavitatea bucală de cea nazală, acoperind cerul gurii și prelungindu-se pînă spre faringe. [Pl. -luri. / < lat. velum, cf. fr. voile, it. velo].

VĂL s. n. 1. bucată de pânză fină și transparentă cu care-și acoperă femeile capul. 2. șal, broboadă. ♦ a(-și) lua ŭl = a se călugări. 3. ŭl palatului = membrana care desparte cavitatea bucală de cea nazală, acoperind cerul gurii. (< lat. velum)

VĂL ~uri n. 1) Bucată de țesătură transparentă folosită de femei pentru a-și acoperi fața sau capul; voal. ◊ A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (a-i cădea (cuiva) un ~ de pe ochi (sau de pe frunte) a înceta (sau a începe) să înțeleagă și să vadă lucrurile clar, limpede. 2) anat. ~ul palatului (sau ~ul palatin) porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare și se termină cu o prelungire numită uvulă. /<lat. velum

văl n. 1. bucată de pânză sau stofă ce servă a acoperi, a ascunde, a proteja; 2. bucată de stofă foarte ușoară cu care femeile își acopăr fața, capul; 3. fig. ceea ce ascunde, ce împiedecă a cunoaște: un văl des ne ascunde secretele naturei; 4. aparență, pretext: sub vălul amiciei. [Lat. VELUM].

*văl n., pl. urĭ (neol. d. lat. velum; it. velo, fr. voile. V. velă, re-velez). Bucată de pînză pusă peste ceva ca să acopere saŭ să ascundă. Un fel de țesătură foarte supțire cu care cocoanele îșĭ acopere une-orĭ fața cînd umblă pe stradă (ob. numit voal). Fig. Ceĭa ce ascunde ceva: un văl des ne ascunde secretele naturiĭ. Aparență, pretext: supt vălu amicițiiĭ. Anat. Vălu palatin, membrană care separă nasu de gură (V. velar). – Și vol (Suc.), un văl supțire al mireseĭ pus peste hóbot. V. gĭulgĭ, fludă, pocrovăț, răspetie.

vel² sn vz văl

vol² sn vz voal

vol, V. văl.

văl s. n., pl. văluri

văl s. n., pl. văluri

văl s. n., (țesături) pl. văluri

vălul-miresei (bot.) s. n.

VĂL s. 1. v. voal. 2. (ANAT.) văl palatin = palat moale, vălul palatului; vălul palatului v. văl palatin.

VĂL s. voal, (reg.) hobot, procov, sovon, tulbent, zaimf, (prin Transilv. și Bucov.) balț, (Transilv.) șlaier. (~ de mireasă.)

văl (-luri), s. n. – Bucată de țesătură fină, transparentă. Lat. vēlum (sec. XIX) sau it. velo. Cf. vela.

VĂL tulburare de vedere însoțită și de alte simptome în cursul unor evoluții cu o aeronavă care solicită organismul uman la accelerări pozitive sau negative. Vălul cenușiu, începe să se manifeste la valori de 3-4 G, câmpul vizual se restrânge prin pierderea vederii periferice, aparatura de bord fiind percepută ca prin ceață. Vălul negru apare la 4-5 G și poate persista până la 5 secunde după încetarea acțiunii forței de inerție, fiind însoțit la peste 5 G de pierderea cunoștinței până la 15 secunde, iar după revenire putând persista o dezorientare completă până la 60 secunde, prezentând un handicap major pentru pilot. Vălul roșu apare la valori de 2-3 G negativ, fiind însoțit de cefalee puternică, senzația că ochii ies din orbite, după 4 G negativ începând să apară confuzia mintală și dezorientarea. Coordonarea motorie este perturbată circa 15 minute după încetarea acțiunii accelerației negative. Fenomenul este datorat congestiei cerebrale intense, sângele părăsind membranele inferioare și abdominale este dirijat spre cap, crescând presiunea intra craniană.

a i se lua un văl de pe ochi expr. a începe să vadă / să judece limpede.

a i se pune un văl pe ochi expr. a înceta să vadă / să judece limpede.