silește sf vz siliște

SILIȘTE, siliști, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: siliște. – Var.: (reg.) sâliște (acc. și: săliște), seliște s. f.] – Din sl. selište.

saliște sf vz siliște

sălește sf vz siliște

săli v vz sili

săliște sf vz siliște

seliște sf vz siliște

sili [At: CORESI, EV. 190 / V: (îvt) sâli / Pzi: ~lesc / E: vsl силити] 1 vt (C. i. ființe) A determina prin forță să acționeze într-un anumit fel, care este împotriva voinței subiectului acțiunii Si: a constrânge, a forța, a nevoi, a obliga, a osândi, a presa, (liv) a violenta, (pop) a silnici (1), (îvr) a strânge, (înv) a asupri, a necesita, (reg) a serti. 2 vt (C. i. fapte, fenomene, acțiuni etc.) A orienta către o anumită desfășurare. 3 vt (Înv; c. i. femei) A silui (3). 4-5 vr și (îvp) vi A depune eforturi deosebite (fizice, intelectuale etc.) pentru a realiza ceva Si: (îvp) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, a se osteni, (pop) a se sârgui, (pfm) a se sforța (1), (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdui, a se silui (2), a se volnici, (reg) a se sârmului, a se strădănui, a se verpeli. 6-7 vri (Înv; îe) A (se) ~ la drum A merge repede. 8 vi (Reg) A munci. 9 vr (Reg) A se screme. 10-11 vri (Pop) A se grăbi. 12 vi (Reg; îf sâli) A sărbători ziua de lăsatul secului (prin strigături și diferite ritualuri). 13 vr (Îvr; d. băuturi) A-și grăbi procesul de alcoolizare. 14 vi (Reg; d. cereale) A se coace mai mult decât trebuie. 15 vt (Reg; c. i. cereale) A face să se coacă mai devreme decât trebuie.

siliște sf [At: (a. 1537) BUL. COM. IST. V, 179 / V: (îvp) săl~ (A și: săliște), sel~, (înv) sileș, (reg) saliș~, (îvr) săleș~ / Pl: ~ti, (reg) / E: vsl сєлиштє] 1 (Îvp) Vatră (a satului). 2 (Pex) Sat (4). 3 (Reg; îe) A fi mâncat (cineva) de ~ti pustii A fi sătul de necazuri și nevoi. 4 (Reg; îe) A lăsa ~ (pe cineva) A sărăci (pe cineva). 5 (Îrg) Loc de casă. 6 (Olt;Mol) Loc îngrădit lângă o casă țărănească. 7 (Îrg) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor. 8 (Reg) Miriște. 9 (Îvr) Pășune. 10 (Reg) Loc plan expus vânturilor. 11 (Reg) Porțiune de pământ plantată cu pomi (în vatra satului).

SILIȘTE, siliști, s. f. 1. Denumire dată în evul mediu, în țările române, locului pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: siliște. – Var.: (reg.) săliște (acc. și: săliște), seliște s. f.] – Din sl. selište.

SĂLIȘTE s. f. v. siliște.

SELIȘTE s. f. v. siliște.

SILI, silesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oameni sau animale) A obliga să facă ceva; a constrînge, a forța. Această din urmă împrejurare m-a silit să-mi părăsesc neamurile și locul de naștere mai curînd decît aș fi gîndit. GALACTION, O. I 76. Cînd însă o sili... ca să se cunune cu el, ea îi zise:... eu nu mă pot mărita pînă nu mi s-o aduce herghelia de iepe, cu armăsarul ei cu tot. ISPIRESCU, L. 26. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit să stau la-nvoială. EMINESCU, N. 7. ◊ (Cu privire la propria persoană) Își sileau trupul să înainteze mereu, să-și croiască drum prin stratul gros și alb de zăpadă. DUMITRIU, N. 212. N-avea destulă voință ca să-și silească picioarele înnebunite să se oprească. id. ib. 218. Oricît aș voi să fiu de nepărtinitor, suvenirea... ar sili imaginația mea să galopeze fără voie. NEGRUZZI, S. I 38. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. Le siliră cu vorbe blînde să vie spre casă. DUMITRIU, N. 155. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se zori, a se grăbi. Încă pe cale fiind și silind să ajungă, calul zise fetei... Eu sînt bătrîn... Ia pe fratele meu Galben-de-Soare și fă călătoria mai departe cu el. ISPIRESCU, L. 21. Murgul... din gură-i zicea: Stăpîne, stăpîne... Scoală și silește de mă potcovește, De mă-mpodobește. TEODORESCU, P. P. 686. Copiliță cu părinți, Nu sili să te măriți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. Voi, meșteri mari, Calfe și zidari, Curînd vă siliți Lucrul de-l porniți. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ (Urmat de determinarea «la drum») Siliră la drum și în sfîrșit ajunseră... la un loc anume Iascea. BĂLCESCU, O. II 281. ♦ Tranz. A îndemna, a îmboldi (la o sforțare deosebită). Cîrjă se sui în car, pe ceglău, și începu să silească vitele. DAN, U. 277. Boul cu încetul departe merge; de-l silești, să poticnește. La TDRG. 3. Refl. și (rar) intranz. A-și da toată osteneala, a se strădui (muncind din greu). Taie niște claponi, și niște gîște... și vezi de te silește, arată-te meșter, că uite, avem oaspeți. SADOVEANU, O. I 44. Bine ați venit, boieri! zise... silindu-se a zîmbi. NEGRUZZI, S. I 138. Fost-a taica băutor Ș-a rămas la birt dator; Eu, silind să mă plătesc, Mai tare mă-ndatoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460.

SILIȘTE, siliști, s. f. (Învechit) Loc pe care este sau a fost așezat un sat; vatra satului. În a treia și ultimă parte vor fi descrise... și unele vechi siliști sau așezăminte de sate și tîrguri părăsite. ODOBESCU, S. II 165. ♦ Loc necultivat (sau plantat cu pomi). Eram singur și urcam în pasul calului printre siliști și printre brădet tînăr, sădit anume ca să arate drumul și hotarele vecinătăților. GALACTION, O. I 333. Și ei îmi călcară, Prin văi și vîlcele... Porumbiști, miriști Și prin vechi siliști. PĂSCULESCU, L. P. 11. 7 pogoane loc siliște mai mult îmbrăcat cu pomi roditori. I. IONESCU, P. 503. – Accentuat și: siliște. - Variante: săliște (TEODORESCU, P. P. 281), seliște s. f.

SELIȘTE ~i f. Vatra satului. /<sl. selište

A SE SILI mă ~esc intranz. 1) pop. A acționa într-un tempo mai rapid; a se grăbi. 2) A depune un efort maxim; a acționa din răsputeri; a se forța. /<sl. siliti

A SILI ~esc tranz. (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a forța; a constrânge; a obliga; a impune. /<sl. siliti

seliște f. V. siliște.

silì v. 1. a forța: silește-l să plece; 2. a căuta din răsputeri: sa silit să ajungă acolo; 3. a fi silitor: școlarilor, siliți-vă! [V. silă].

siliște f. od. vatra satului: drumul să-l lăsăm la siliștea ’naltă. [Slav. SELĬȘTE, locuință (serb.: loc unde a fost un sat)].

săliște V. siliște.

seliște V. siliște.

silésc v. tr. (vsl. siliti, a sili, d. sila, putere. V. silă, silnic, siluĭesc). Costrîng, forțez, fac să execute cu sila: l-a silit să plece. Grăbesc: nu silițĭ copiiĭ. V. intr. Mă silesc: silea să ajungă acasă. V. refl. Mă sforțez, tind din toate puterile: s’a silit să ajungă acasă maĭ curînd Îs silitor, Îs harnic: elevu se silește să învețe, se silește la carte.

síliște (est), selíște și sălíște (vest) și séliște (vechĭ) f. (vsl. selište, cort, locuință, curte, d. selo, moșie, ogor, d. sĭedeti, a ședea; bș. sîrb. selište, loc unde a fost sat; rut. sélište, colonie, confundat de Românĭ cu silište, loc de luptă; pol. siedliszcze, locuință. V. sedelcă). Locu (vatra) satuluĭ și (maĭ des) locu unde a fost un sat. Olt. Locu semănat din juru satuluĭ orĭ caseĭ.

sili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silesc, 3 sg. silește, imperf. 1 sileam; conj. prez. 1 sg. să silesc, 3 să silească

siliște (înv., reg.) s. f., g.-d. art. siliștii; pl. siliști

sili (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silesc, imperf. 3 sg. silea; conj. prez. 3 să silească

siliște s. f., g.-d. art. siliștii; pl. siliști

sili vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silesc, imperf. 3 sg. silea; conj. prez. 3 sg. și pl. silească

siliște s. f., g.-d. art. siliștii; pl. siliști

silesc, -leam 1 imp.

siliște, -ști.

Oprea din Săliște (sec. 18), sfânt martir, țăran luminat din Săliște, jud. Sibiu. Zelos și neînfricat luptător pentru apărarea ortodoxiei împotriva prigoanei dezlănțuite contra credincioșilor transilvăneni care nu voiau unirea cu Roma. Nicolae Oprea împreună cu alții au făcut mai multe drumuri la Cancelaria din Viena, dar a fost aruncat în închisoarea Kufstein din Tirol, unde a suferit martiriul și unde a murit. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române la 10 octombrie 1955. Este sărbătorit la 21 octombrie.

SĂLIȘTE 1. Depr. tectono-erozivă, parte componentă a Mărginimii Sibiului, situată în zona de contact a m-ților Cindrel cu pod. Secașelor, drenată de pâraiele Sibiel și Pârâul Negru. Depr. S. este separată de depr. Sibiu prin Măgura Beleunța (630 m alt.). Relief de lunci și terase pe care se extind mai multe localități. 2. Oraș în jud. Sibiu, situat în depr. omonimă, la poalele NNE ale m-ților Cindrel, pe Pârâul Negru, în zona Mărginimii Sibiului; 5.793 loc. (2005). Stație de c. f., inaugurată în 1879. Produse textile (țesături din lână) și de marochinărie. Centru pomicol (meri, pruni, peri). Creșterea ovinelor (vestită localitate pentru păstoritul transhumant). Iaz piscicol. Muzeu cu secții de icoane pe sticlă (în satul Sibiel). Orașul S. este renumit prin frumusețea portului popular, a cusăturilor, a sculpturilor și pirogravurilor în lemn (porți, cerdacuri, blidare, furci pentru tors lâna, fluiere, troițe etc.), precum și prin arta folclorului muzical. În sec. 19 și prima jumătate a sec. 20, com. S. a fost vestită pentru producerea vaselor ceramice smălțuite (oale, urcioare, căni, blide etc.), a cojoacelor și pieptarelor cu broderie fină, precum și un important centru de pictură populară, de fierărie și de rotărit – activități mult diminuate sau unele dispărute treptat în a doua jumătate a sec. 20. Declarat oraș la 20 dec. 2003. În S., atestat documentar în 1354, se află bisericile Înălțarea Domnului (1785, cu picturi murale interioare executate în anii 1790-1791 și fresce exterioare din 1791-1810) și Sf. Ioan Botezătorul (sec. 17), iar în satul Sibiel,menționat documentar în 1366, există ruinele cetății Salgo (sec. 12-13) și biserica Sf. Treime (1765-1776, pictată în 1782-1785). Bisericile Sf. Treime (1620, cu unele transformări din 1843 și 1896), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (începutul sec. 18) și Sf. Nicolae-Cacova (1771-1774), în satele Vale, Galeș și Fântânele.

SĂLIȘTEA, com. în jud. Alba, situată în culoarul Orăștiei, la poalele NV ale m-ților Șureanu, pe stg. văii Mureșului; 2.299 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul Tărtăria). Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Cioara. În arealul satului Tărtăria au fost descoperite vestigiile unei așezări neolitice, aparținând Culturii Turdaș (milen. 4 î. Hr.), iar în perimetrul satului S., un tezaur dacic (sec. 1 î. Hr.-1 d. Hr.) compus dintr-o placă de argint decorată (prin ciocănire) cu figuri de războinici, un lanț ornamental și două coliere. În satul S., atestat documentar în 1458, se află mănăstirea Afteia (de călugări), înființată la mijlocul sec. 16 și cunoscută inițial sub numele de de Sihăstria Plăișor, iar din sec. 17 cu denumirea actuală (sau Mănăstirea de la Cioara). De aici a pornit mișcarea în frunte cu călugărul ortodox Sofronie (1759-1761) împotriva Unirii cu Biserica Romei a unei părți din populația românească a Transilvaniei. În 1788, mănăstirea a fost desființată și demolată, din materialul recuperat construindu-se (în 1798) biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (pictată în 1830). Mănăstirea a fost reînființată în 1975.

SĂLIȘTEA DE SUS, oraș în jud. Maramureș, situat în SE depr. Maramureș, la poalele NE ale munților Țibleș, pe cursul superior al râului Iza; 5.185 loc. (2005). Centru de pielărie, cojocărie, de arhitectură și de port popular. În satul S. de S., atestat documentar în 1365, se află două biserici de lemn cu același hram – Sf. Nicolae, una numită biserica Nistoreștilor sau Biserica din Deal (1650, incendiată de tătari în 1717 și refăcută ulterior) și alta biserica Buruienilor sau Biserica din Vale (1722, cu picturi originare). Popas turistic.

SILIȘTEA 1. Com. în jud. Brăila, situată în zona de contact a C. Brăilei cu C. Siretului inferior, pe dr. văii Siretului; 1.855 loc. (2005). Satul S. apare menționat documentar în 1756. Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Nazâru. 2. Com. în jud. Constanța, situată în V pod. Carasu, pe râul Tibrind; 1.437 loc. (2005). Nod rutier. 3. Com. în jud. Teleorman, pe cursurile superioare ale râurilor Glavacioc și Sericu; 2.701 loc. (2005). Nod rutier. Expl. de petrol și gaze. Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Grosu. Bisericile de lemn Sf. Dumitru (1799) și Sfinții Împărați Constantin și Elena (1800-1810), în satele Butești și Puranii de Sus. 4. V. Siliștea-Gumești.

SILIȘTEA CRUCII, com. în jud. Dolj, situată în C. Desnățuiului, pe râul Baboia; 1.821 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul S.C.). Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (1850-1852, reparată în 1904), în satul S.C.

SILIȘTEA SEACĂ v. Seaca de Pădure.

SILIȘTEA-GUMEȘTI, com. în jud. Teleorman, situată în C. Găvanu-Burdea, pe cursul superior al văii Râu Câinelui; 2.761 loc. (2005). Moară de cereale (1926). În perioada 1 ian. 1965-17 febr. 1968 satul și com. S.-G. s-au numit Siliștea, iar între 17 febr. 1968 și 20 mai 1996 au purtat numele Siliștea Nouă.

SILIȘTEA-STĂNILEȘTI v. Stănilești.

SILI vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a forța, a obliga, a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. forța. 7. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sârgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osârdnici, a (se) osârdui, a se volnici, (fig.) a se sfărâma. (Se ~ să rezolve problema.) 8. a (se) lupta, a se sforța, a se strădui. (Se ~ să împiedice răul.) 9. a căuta, a încerca, a se strădui, (pop.) a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi. (~-te să fii amabil.) 10. a se forța, a încerca, a se sforța, a se strădui. (Se ~ să-i câștige bunăvoința.)

SILI vb. v. asupri, batjocori, exploata, grăbi, iuți, împila, împovăra, năpăstui, necinsti, oprima, oropsi, persecuta, prigoni, silui, tiraniza, urgisi, viola, zori.

SILIȘTE s. v. arie, arman, imaș, izlaz, pășune, vatră.

sili vb. v. ASUPRI. BATJOCORI. EXPLOATA. GRĂBI. IUȚI. ÎMPILA. ÎMPOVĂRA. NĂPĂSTUI. NECINSTI. OPRIMA. OROPSI. PERSECUTA. PRIGONI. SILUI. TIRANIZA. URGISI. VIOLA. ZORI.

SILI vb. 1. a constrînge, a face, a forța, a obliga, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) a silnici, (înv. și reg.) a strînge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strîmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. a constrînge, a forța, a nevoi, a obliga. (Este ~ să...) 3. a constrînge, a forța, a obliga, a supune. (A fost ~ ani întregi la un regim alimentar sever.) 4. a condamna, a constrînge, a forța, a obliga, a osîndi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. a constrînge, a obliga, a reduce. (L-a ~ la tăcere.) 6. a forța. (Nu ~ piciorul.) 7. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ ca să rezolve problema.) 8. a (se) lupta, a se sforța, a se strădui. (Se ~ să împiedice răul.) 9. a căuta, a încerca, a se strădui, (pop.) a cerca, a se munci, a se osteni, a se trudi. (~-te să fii amabil.) 10. a încerca, a se sforța, a se strădui. (Se ~ să-i cîștige bunăvoința.)

siliște s. v. ARIE. ARMAN. IMAȘ. IZLAZ. PĂȘUNE. VATRĂ.

Compelle intrare (lat. „Silește-i să intre”) – Cuvintele provin din Evanghelie (Luca, XIV, 23), dar sînt citate în latinește, deoarece își datoresc trista lor celebritate bisericii catolice care le-a folosit în limba latină. De-a lungul vremilor, pe aceste două cuvinte dintr-o para bolă s-au întemeiat multe persecuții religioase ca și multe încercări de a-i constringe pe cei de altă credință să treacă la catolicism. Laicii însă întrebuințează expresia atunci cînd consideră că trebuie folosite și forța, constringerea, violența, pentru a sili pe cineva să facă un lucru care este socotit spre binele lui. De pildă, un ministru belgian a susținut pe vremuri că părinții ar trebui amendați și pedepsiți cu închisoare, dacă nu-și trimit copiii la școală, la care un deputat i-a răspuns că într-adevăr e nevoie de acest compelle intrare. BIB.

silίște, s.f. v. săliște („sat pustiit”).

săliște, săliști, (seliște, siliște), s.f. – (reg.) 1. Pradă: „Apoi tătarii o prădat tot șî o făcut sălișt’e” (Papahagi, 1925: 313; Șieu). 2. Sat pustiit. 3. Locul pe care a fost așezat un sat; vatra satului. 4. Loc necultivat (în apropiere de vatra satului). ♦ (top.) Săliște, sat aparținător de com. Băsești (Codru); Săliștea de Sus, loc. pe Valea Izei (din anul 2004 are statut de oraș); Săliștea de Jos (a.d. 1485) localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940). ♦ Atestat sec. XIV (Mihăilă, 1974). – Din sl. selište „cort, locuință, curte” < selo „moșie, ogor” (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Conev, Iordan, cf. DER; DEX, MDA).

săliște, săliști, s.f. – (înv.) 1. Pradă: „Apoi tătarii o prădat tot șî o făcut sălișt’e- pradă” (Papahagi 1925: 313; Șieu). 2. Sat pustiit. 3. Locul pe care a fost așezat un sat; vatra satului. 4. Loc necultivat (în apropiere de vatra satului). – Din sl. selište (Tiktin, Conev, Iordan cf. DER, DEX).