silește sf vz siliște

SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.

saliște sf vz siliște

sălește sf vz siliște

săli v vz sili

săliște sf vz siliște

seliște sf vz siliște

sili [At: CORESI, EV. 190 / V: (îvt) sâli / Pzi: ~lesc / E: vsl силити] 1 vt (C. i. ființe) A determina prin forță să acționeze într-un anumit fel, care este împotriva voinței subiectului acțiunii Si: a constrânge, a forța, a nevoi, a obliga, a osândi, a presa, (liv) a violenta, (pop) a silnici (1), (îvr) a strânge, (înv) a asupri, a necesita, (reg) a serti. 2 vt (C. i. fapte, fenomene, acțiuni etc.) A orienta către o anumită desfășurare. 3 vt (Înv; c. i. femei) A silui (3). 4-5 vr și (îvp) vi A depune eforturi deosebite (fizice, intelectuale etc.) pentru a realiza ceva Si: (îvp) a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frământa, a se munci, a se necăji, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, a se osteni, (pop) a se sârgui, (pfm) a se sforța (1), (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdui, a se silui (2), a se volnici, (reg) a se sârmului, a se strădănui, a se verpeli. 6-7 vri (Înv; îe) A (se) ~ la drum A merge repede. 8 vi (Reg) A munci. 9 vr (Reg) A se screme. 10-11 vri (Pop) A se grăbi. 12 vi (Reg; îf sâli) A sărbători ziua de lăsatul secului (prin strigături și diferite ritualuri). 13 vr (Îvr; d. băuturi) A-și grăbi procesul de alcoolizare. 14 vi (Reg; d. cereale) A se coace mai mult decât trebuie. 15 vt (Reg; c. i. cereale) A face să se coacă mai devreme decât trebuie.

siliște sf [At: (a. 1537) BUL. COM. IST. V, 179 / V: (îvp) săl~ (A și: săliște), sel~, (înv) sileș, (reg) saliș~, (îvr) săleș~ / Pl: ~ti, (reg) / E: vsl сєлиштє] 1 (Îvp) Vatră (a satului). 2 (Pex) Sat (4). 3 (Reg; îe) A fi mâncat (cineva) de ~ti pustii A fi sătul de necazuri și nevoi. 4 (Reg; îe) A lăsa ~ (pe cineva) A sărăci (pe cineva). 5 (Îrg) Loc de casă. 6 (Olt;Mol) Loc îngrădit lângă o casă țărănească. 7 (Îrg) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor. 8 (Reg) Miriște. 9 (Îvr) Pășune. 10 (Reg) Loc plan expus vânturilor. 11 (Reg) Porțiune de pământ plantată cu pomi (în vatra satului).

SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. Denumire dată în evul mediu, în țările române, locului pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sắliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.

SĂLÍȘTE s. f. v. siliște.

SELÍȘTE s. f. v. siliște.

SILÍ, silesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oameni sau animale) A obliga să facă ceva; a constrînge, a forța. Această din urmă împrejurare m-a silit să-mi părăsesc neamurile și locul de naștere mai curînd decît aș fi gîndit. GALACTION, O. I 76. Cînd însă o sili... ca să se cunune cu el, ea îi zise:... eu nu mă pot mărita pînă nu mi s-o aduce herghelia de iepe, cu armăsarul ei cu tot. ISPIRESCU, L. 26. Ca să nu-mi prăpădească toată împărăția, am fost silit să stau la-nvoială. EMINESCU, N. 7. ◊ (Cu privire la propria persoană) Își sileau trupul să înainteze mereu, să-și croiască drum prin stratul gros și alb de zăpadă. DUMITRIU, N. 212. N-avea destulă voință ca să-și silească picioarele înnebunite să se oprească. id. ib. 218. Oricît aș voi să fiu de nepărtinitor, suvenirea... ar sili imaginația mea să galopeze fără voie. NEGRUZZI, S. I 38. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. Le siliră cu vorbe blînde să vie spre casă. DUMITRIU, N. 155. 2. Intranz. și refl. A da zor, a se zori, a se grăbi. Încă pe cale fiind și silind să ajungă, calul zise fetei... Eu sînt bătrîn... Ia pe fratele meu Galben-de-Soare și fă călătoria mai departe cu el. ISPIRESCU, L. 21. Murgul... din gură-i zicea: Stăpîne, stăpîne... Scoală și silește de mă potcovește, De mă-mpodobește. TEODORESCU, P. P. 686. Copiliță cu părinți, Nu sili să te măriți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. Voi, meșteri mari, Calfe și zidari, Curînd vă siliți Lucrul de-l porniți. ALECSANDRI, P. P. 187. ◊ (Urmat de determinarea «la drum») Siliră la drum și în sfîrșit ajunseră... la un loc anume Iascea. BĂLCESCU, O. II 281. ♦ Tranz. A îndemna, a îmboldi (la o sforțare deosebită). Cîrjă se sui în car, pe ceglău, și începu să silească vitele. DAN, U. 277. Boul cu încetul departe merge; de-l silești, să poticnește. La TDRG. 3. Refl. și (rar) intranz. A-și da toată osteneala, a se strădui (muncind din greu). Taie niște claponi, și niște gîște... și vezi de te silește, arată-te meșter, că uite, avem oaspeți. SADOVEANU, O. I 44. Bine ați venit, boieri! zise... silindu-se a zîmbi. NEGRUZZI, S. I 138. Fost-a taica băutor Ș-a rămas la birt dator; Eu, silind să mă plătesc, Mai tare mă-ndatoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460.

SILÍȘTE, siliști, s. f. (Învechit) Loc pe care este sau a fost așezat un sat; vatra satului. În a treia și ultimă parte vor fi descrise... și unele vechi siliști sau așezăminte de sate și tîrguri părăsite. ODOBESCU, S. II 165. ♦ Loc necultivat (sau plantat cu pomi). Eram singur și urcam în pasul calului printre siliști și printre brădet tînăr, sădit anume ca să arate drumul și hotarele vecinătăților. GALACTION, O. I 333. Și ei îmi călcară, Prin văi și vîlcele... Porumbiști, miriști Și prin vechi siliști. PĂSCULESCU, L. P. 11. 7 pogoane loc siliște mai mult îmbrăcat cu pomi roditori. I. IONESCU, P. 503. – Accentuat și: síliște. - Variante: sălíște (TEODORESCU, P. P. 281), selíște s. f.

SÉLIȘTE ~i f. Vatra satului. /<sl. selište

A SE SILÍ mă ~ésc intranz. 1) pop. A acționa într-un tempo mai rapid; a se grăbi. 2) A depune un efort maxim; a acționa din răsputeri; a se forța. /<sl. siliti

A SILÍ ~ésc tranz. (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a forța; a constrânge; a obliga; a impune. /<sl. siliti