3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sfichi sn vz șfichi2

ȘFICHI, (I) interj., (II) șfichiuiri, s. n. I. Interj. Cuvânt care imită șuieratul biciului. II. S. n. 1. Capătul subțire și neîmpletit al biciului; pleasnă. ♦ Lovitură dată cu vârful biciului. ♦ Fig. Vorbă răutăcioasă, răutate, împunsătură. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în șfichi = a înțepa cu vorba; a ironiza. 2. Mănunchi, grup de fire de păr. – Onomatopee.

șfichi [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 94v/35 / V: (reg) sf~ (Pl: ~che), sflți~ (Pl: și ~che) svi~, șvi~ sn / Pl: ~uri sn / E: fo cf ger Zwick, ceh švih] 1-2 sn, i (Pop) (Cuvânt care) imită șuieratul1 (11) biciului. 3 sn (Pop) Capătul subțire și neîmpletit al biciului Si: (reg) pleasnă, șugar (2). 4 sn (Reg; îe) A-i sări (cuiva) ~ul A se enerva (5). 5 sn (Pop; pex) Capăt subțire. 6 sn (Pop; pex) Vârf ascuțit. 7 sn (Pop) Lovitură dată cu șfichiul (3). 8 sn (Pop; îe) A trage (cuiva) un ~ A certa (1). 9 sn (Pop; îe) A lua (pe cineva) în ~ A ironiza. 10 sn (Pop; fig) Vorbă răutăcioasă Si: ironie, răutate, (pop) împunsătură. 11 sn (Pop; pan) Mănunchi de fire de păr1. 12 sn (Reg) Floarea papurei1. 13 sn (Buc; Mol) Lemn subțire, fară coajă, lung de 6 până la 10 m.

ȘFÍCHI, (I) interj., (II) șfichiuri, s. n. I. Interj. Cuvânt care imită șuieratul biciului. II. S. n. 1. Capătul subțire și neîmpletit al biciului; pleasnă. ♦ Lovitură dată cu vârful biciului. ♦ Fig. Vorbă răutăcioasă, răutate, împunsătură. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în sfichi = a înțepa cu vorba; a ironiza. 2. Mănunchi, grup de fire de păr. – Onomatopee.

ȘFICHI2, șfichiuri, s. n. 1. Vîrful biciului, lăsat neîmpletit; pleasna. A rîs și Dumitru, mîngîind șfichiul harapnicului. SADOVEANU, P. S. 82. Zveltul bici cu șfichiul lui sonor de mătase. vestise cetățenii pașnicului oraș că le-a sosit un nou emul al lui Hipocrat. ANGHEl, PR. 88. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cînepă, împletită de mîna lui, și cu șfichiul de mătasă, cu care pocnea de-ți lua, auzul. CREANGĂ, P, 107. ◊ (în contexte figurate) Prinse a alerga, ca mînat de un bici nevăzut, cu șfichi de foc. SADOVEANU, O. VII 363. Atinge-ți caii cu alga ta cu șfichi de spumă, O, tu crăiasa fantaziei. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 7. 2. Lovitură dată cu pleasna biciului. A dat un șfichi calului. Fig. Intra în cabina de baie, își biciuia grăsimea sub asprele șfichiuri de duș. C. PETRESCU, C. V. 142. ♦ Fig. Vorbă răutăcioasă care ustură; înțepătură. După multe șfichiuri ce-a primit moș Luca de la unii-alții... am ajuns într-un tîrziu, noaptea, în cieriul Socolei. CREANGĂ, A. 128. ◊ Expr. A lua în șfichi = a înțepa cu vorba, a ironiza. Cei cu sacii în căruțe luau uneori în șfichi pe morar. SADOVEANU, M. C. 126. 3. Mănunchi de fire de păr, (în special) vîrful mustății. Își băgă, pînă a nu intra, căciula în sîn... și-și petrecu degetele... pe sub șfichiurile albe ale musteților. MIRONESCU, S. A. 31. Gazda mea avea musteți... și, cînd zic aceasta, înțeleg două șfichiuri de păr sure și lungi. HOGAȘ, M. N. 79. ♦ Extremitate ascuțită, capăt, vîrf al unui obiect. [Pescarul] se încovoaie... ca să ajungă cu șfichiul muștei pînă în alinătura de sub malul de dincolo. SADOVEANU, V. F. 67. ◊ Fig. Ceaunele cu păcură întind șfichiuri de aur, fumegă. SADOVEANU, O. I 201. Hora zburda în cerc larg, se întindea ca un șarpe, atingea cu șfichiuri alintătoare cînd pe femeile de pe margini, cînd pe bărbații din bătătura cîrciumii. REBREANU, R. I 128.

ȘFICHI1 interj. Onomatopee care redă șuieratul biciului.

ȘFICHI ~uri n. 1) Capătul subțire, neîmpletit, al harapnicului, care produce pocnituri. 2) Lovitură dată cu vârful biciului (însoțită de o pocnitură). 3) reg. Smoc de păr care rămâne neîmpletit sau care iese de sub broboadă ori căciulă. 4) Fiecare dintre vârfurile mustăților. 5) fig. Vorbă usturătoare; împunsătură; înțepătură. ◊ A lua pe cineva în ~ a lua în râs pe cineva; a ironiza. / Onomat.

sfichiu n. vârful biciului: te stricnesc cu sfichiu de foc AL. [Mold. șvichiu = slav. ČVIH].

șfichĭ (Mold. nord) și sfichĭ (sud) n., pl. urĭ (var. din fișcă, și rudă cu ceh. švih, sfichĭ, lovitură de bicĭ. Cp. și cu turc. fiska, sfîrlă). Vîrfu bicĭuluĭ, lovitură de șfichĭ. – Și sflichĭ. În Olt. și Munt. vest fișcă, în toată Munt. sfîrc, în Suc. Btș. Dor. Bucov. pleasnă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘFICHI s. sfârc, pleasnă, (reg.) plesnitoare, șugar. (~ de bici.)

ȘFICHI s. v. ironie, persiflare, zeflemea.

ȘFICHI s. sfîrc, pleasnă, (reg.) plesnitoare, șugar. (~ de bici.)

șfichi s. v. IRONIE. PERSIFLARE. ZEFLEMEA.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sfichi s.n. (reg.) vârful biciului, pleasnă.

Intrare: sfichi
substantiv neutru (N60)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfichi
  • sfichiul
  • sfichiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • sfichi
  • sfichiului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: șfichi (interj.)
șfichi2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • șfichi
Intrare: șfichi (s.n.)
șfichi1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N60)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șfichi
  • șfichiul
  • șfichiu‑
plural
  • șfichiuri
  • șfichiurile
genitiv-dativ singular
  • șfichi
  • șfichiului
plural
  • șfichiuri
  • șfichiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șfichi (interj.)

  • 1. Cuvânt care imită șuieratul biciului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

șfichi (s.n.)

  • 1. Capătul subțire și neîmpletit al biciului.
    exemple
    • A rîs și Dumitru, mîngîind șfichiul harapnicului. SADOVEANU, P. S. 82.
      surse: DLRLC
    • Zveltul bici cu șfichiul lui sonor de mătase... vestise cetățenii pașnicului oraș că le-a sosit un nou emul al lui Hipocrat. ANGHEl, PR. 88.
      surse: DLRLC
    • Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cînepă, împletită de mîna lui, și cu șfichiul de mătasă, cu care pocnea de-ți lua auzul. CREANGĂ, P, 107.
      surse: DLRLC
    • figurat Prinse a alerga, ca mînat de un bici nevăzut, cu șfichi de foc. SADOVEANU, O. VII 363.
      surse: DLRLC
    • figurat Atinge-ți caii cu alga ta cu șfichi de spumă, O, tu crăiasa fantaziei. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 7.
      surse: DLRLC
  • 2. Mănunchi, grup de fire de păr.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Își băgă, pînă a nu intra, căciula în sîn... și-și petrecu degetele... pe sub șfichiurile albe ale musteților. MIRONESCU, S. A. 31.
      surse: DLRLC
    • Gazda mea avea musteți... și, cînd zic aceasta, înțeleg două șfichiuri de păr sure și lungi. HOGAȘ, M. N. 79.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Extremitate ascuțită, capăt, vârf al unui obiect.
      exemple
      • [Pescarul] se încovoaie... ca să ajungă cu șfichiul muștei pînă în alinătura de sub malul de dincolo. SADOVEANU, V. F. 67.
        surse: DLRLC
      • figurat Ceaunele cu păcură întind șfichiuri de aur, fumegă. SADOVEANU, O. I 201.
        surse: DLRLC
      • figurat Hora zburda în cerc larg, se întindea ca un șarpe, atingea cu șfichiuri alintătoare cînd pe femeile de pe margini, cînd pe bărbații din bătătura cîrciumii. REBREANU, R. I 128.
        surse: DLRLC

etimologie: