2 intrări

  • scrânti sclinti scrinti scânti sclânti scrăti
  • scrinte scrintă scrintea scrintee scrintie scrințe

46 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

scrintea sf vz scrinte

SCLINTÍ vb. IV v. scrânti.

SCLINTÍ vb. IV v. scrânti.

SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV. 1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊ Expr. (Fam.) A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦ Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal. 2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [Var.: scrintí, (reg.) sclintí vb. IV] – Din sl. krentati „a suci, a întoarce”.

SCRÂNTÍ, scrântesc, vb. IV. 1. Tranz. A deplasa, a scoate din articulație, din poziția sa normală un os, o încheietură etc.; a luxa. ◊ Expr. (Fam.) A o scrânti = a face o prostie, o gafă; a greși. ♦ Refl. (Despre membre, articulații etc.) A se deplasa de la locul normal. 2. Refl. Fig. A-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci, a înnebuni, a se țicni. [Var.: scrintí, (reg.) sclintí vb. IV] – Din sl. krentati „a suci, a întoarce”.

SCRINTÍ vb. IV v. scrânti.

scrăti[1] v vz scrânti corectată

  1. În original, tipărit: scrăti1, deși un același cuvânt notat cu 2 nu există — LauraGellner

scrânti [At: PO 112/24 / V: (îvp) scrinti, (reg) ~răti, sclin~, sclân~, scân~, slân~ / Pzi: ~tesc / E: slv съкрѫнѫти] 1 vr (Med; d. oase sau d. extremitățile mobile ale oaselor) A se deplasa din poziția normală față de articulația din care face parte Si: a se luxa, a se departicula, a se disloca, a se răsuci, a se suci, (reg) a se proclinti. 2 vr (D. membre ale corpului) A suferi o deplasare a unui os, a unei articulații etc. din poziția normală Si: a se luxa, a se departicula, a se disloca, a se răsuci, a se suci, (reg) a se proclinti. 3 vt (Med; mai ales d. oameni, c. i. oase ori extremități mobile ale acestora sau membre ale corpului) A scoate din articulație, din poziția normală Si: a luxa, a departicula, a disloca, a răsuci, a suci, (reg) a proclinti. 4 vt (Îe) A o ~ A comite o eroare Si: a greși. 5 vt (Îae) A face o gafă, o prostie. 6 vt (Reg) A deplasa (1). 7 vr (Îvr; fig) A se abate de la convingerile sau hotărârile sale Si: a se clinti, a șovăi. 8 vr (Fig; d. oameni; adesea cu determinări ca „la minte”, „la cap” etc.) A-și pierde judecata Si: a înnebuni, a se sminti, a se țicni.

scrinte sf [At: LB / V: (reg) ~a, ~ee, ~tie (A: nct), ~tă, ~nțe / E: ns cf crintă, scânteie] (Bot) 1 (Trs) Liliac (Syringa vulgaris). 2 (Reg) Scumpie (Cotinus coggygria). 3 (Reg; îf scrintie) Lemnul-vântului (Syringa josikaea). 4 (Reg; îf scrintea) Scrântitoare (1) (Potentilla argentea). 5 (Reg; îf scrintee, scrintea) Coada-dracului (Potentilla anserina). corectată

SCRÎNTÍ, scrîntesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la oase, încheieturi, membre) A scoate din articulație, din poziția normală, a deplasa, a disloca; a luxa. Și-a scrîntit... vrun picior, dîndu-se de-a tumba pe vro căpiță de fîn. HOGAȘ, M. N. 28. Valeu!... că mi-am scrîntit piciorul. ALECSANDRI, T. I 113. Mîna pe baltac punea, Drept către zapciu pornea... Mîn-a dreaptă Că-i frîngea Și p-a stîngă I-o scrîntea. TEODORESCU, P. P. 603. ◊ Expr. A o scrînti = a face o prostie, o boroboață, a greși. Dascălul văzu că a cam scrîntit-o, și o întoarse pe foaia ailaltă. ISPIRESCU, L. 273. ♦ Fig. A deforma, a strica, a poci. Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoe, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513. 2. Refl. Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor mintale) A-și pierde dreapta judecată, a se zăpăci, a deveni dezechilibrat. Dacă i s-a scrîntit mințile, am eu pe cine mîna să i le pună la loc. CARAGIALE, O. III 90. – Variante: scrintí (EMINESCU, N. 70), sclintí (SADOVEANU, B. 41, ALECSANDRI, P. P. 17) vb. IV.

A SE SCRÂNTÍ mă ~ésc intranz. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se aliena; a se sminti; a înnebuni. /<sl. sukrononti

A SCRÂNTÍ ~ésc tranz. (mâini, picioare, degete) A scoate din încheietură; a luxa; a dezarticula; a se disloca. ◊ A o ~ a face o prostie; a greși. /<sl. sukrononti

arată toate definițiile

Intrare: scrânti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scrânti
  • scrântire
  • scrântit
  • scrântitu‑
  • scrântind
  • scrântindu‑
singular plural
  • scrântește
  • scrântiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scrântesc
(să)
  • scrântesc
  • scrânteam
  • scrântii
  • scrântisem
a II-a (tu)
  • scrântești
(să)
  • scrântești
  • scrânteai
  • scrântiși
  • scrântiseși
a III-a (el, ea)
  • scrântește
(să)
  • scrântească
  • scrântea
  • scrânti
  • scrântise
plural I (noi)
  • scrântim
(să)
  • scrântim
  • scrânteam
  • scrântirăm
  • scrântiserăm
  • scrântisem
a II-a (voi)
  • scrântiți
(să)
  • scrântiți
  • scrânteați
  • scrântirăți
  • scrântiserăți
  • scrântiseți
a III-a (ei, ele)
  • scrântesc
(să)
  • scrântească
  • scrânteau
  • scrânti
  • scrântiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sclinti
  • sclintire
  • sclintit
  • sclintitu‑
  • sclintind
  • sclintindu‑
singular plural
  • sclintește
  • sclintiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sclintesc
(să)
  • sclintesc
  • sclinteam
  • sclintii
  • sclintisem
a II-a (tu)
  • sclintești
(să)
  • sclintești
  • sclinteai
  • sclintiși
  • sclintiseși
a III-a (el, ea)
  • sclintește
(să)
  • sclintească
  • sclintea
  • sclinti
  • sclintise
plural I (noi)
  • sclintim
(să)
  • sclintim
  • sclinteam
  • sclintirăm
  • sclintiserăm
  • sclintisem
a II-a (voi)
  • sclintiți
(să)
  • sclintiți
  • sclinteați
  • sclintirăți
  • sclintiserăți
  • sclintiseți
a III-a (ei, ele)
  • sclintesc
(să)
  • sclintească
  • sclinteau
  • sclinti
  • sclintiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scrinti
  • scrintire
  • scrintit
  • scrintitu‑
  • scrintind
  • scrintindu‑
singular plural
  • scrintește
  • scrintiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scrintesc
(să)
  • scrintesc
  • scrinteam
  • scrintii
  • scrintisem
a II-a (tu)
  • scrintești
(să)
  • scrintești
  • scrinteai
  • scrintiși
  • scrintiseși
a III-a (el, ea)
  • scrintește
(să)
  • scrintească
  • scrintea
  • scrinti
  • scrintise
plural I (noi)
  • scrintim
(să)
  • scrintim
  • scrinteam
  • scrintirăm
  • scrintiserăm
  • scrintisem
a II-a (voi)
  • scrintiți
(să)
  • scrintiți
  • scrinteați
  • scrintirăți
  • scrintiserăți
  • scrintiseți
a III-a (ei, ele)
  • scrintesc
(să)
  • scrintească
  • scrinteau
  • scrinti
  • scrintiseră
scânti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sclânti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scrăti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: scrinte
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scrinte
  • scrintea
plural
  • scrinte
  • scrintele
genitiv-dativ singular
  • scrinte
  • scrintei
plural
  • scrinte
  • scrintelor
vocativ singular
plural
scrintă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scrintea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F142)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scrintee
  • scrinteea
plural
  • scrintee
  • scrinteele
genitiv-dativ singular
  • scrintee
  • scrinteei
plural
  • scrintee
  • scrinteelor
vocativ singular
plural
scrintie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scrințe
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)