SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați, ridați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

scofâlcit, ~ă a [At: CARAGIALE, M. 43 / V: (îvr) ~ovâlțit / Pl: ~iți, ~e / E: scofâlci] 1 (Pop; d. ființe, mai ales d. oameni, d. obraz) Care s-a încrețit în urma unui proces de slăbire exagerată a organismului Si: (reg) sfarogit (2), scovărdat (4). 2-3 (Pex) Care este (sau pare) bătrân. 4 (Fam; pex; d. lucruri) Care s-a deformat căpătând (la suprafață) adâncituri și ridicături, crăpături, îndoituri etc.

SCOFÂLCÍT, -Ă, scofâlciți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Foarte slab, cu obrajii uscați; p. ext. bătrân sau îmbătrânit. 2. Fig. (Despre lucruri) Deformat, încovoiat, turtit; coșcovit, scorojit. – V. scofâlci.

SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, ridați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofâlcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

scofâlci [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) ~lți, ~ovâ~, ~ovâlți / Pzi: ~lcesc / E: ns cf falcă] 1 vr (Pop; d. ființe, mai ales d. oameni, d. obraz) A se încreți în urma unui proces de slăbire exagerată a organismului Si: (reg) a se sfarogi (3), a se scovârda (6). 2-3 vr (Pex) A îmbătrâni (sau a părea bătrân). 4 vr (Fam; d. lucruri, mai ales d. corpuri cu suprafețe netede) A se deforma căpătând (la suprafață) adâncituri și ridicături, crăpături, îndoituri etc. 5 vt (Îdt; c. i. metale sau obiecte de metal) A ornamenta în relief.

scofâlți v vz scofâlci

scovâlci v vz scofâlci

scovâlți v vz scofâlci

scovâlțit, ~ă a vz scofâlcit

SCOFÂLCÍ, scofâlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi foarte mult, a avea obrajii descărnați, a ajunge să i se vadă oasele; p. ext. a îmbătrâni sau a părea bătrân. ◊ Tranz. Boala l-a scofâlcit. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strâmba, a se deforma, a se încovoia, a se turti; a se coșcovi, a se scoroji. – Et. nec.

SCOFÎLCÍ, scofîlcesc, vb. IV. Refl. 1. A slăbi, a avea obrajii descărnați (ceea ce lasă să se străvadă forma oaselor); a îmbătrîni sau a părea bătrîn. Era uscat, i se scofîlciseră obrajii și i se lungise nasul. CAMIL PETRESCU, O. I 233. ◊ Tranz. Prăpastia în care se prăvălește pe rînd tot ce este... îi scofîlcea obrajii și-l schimba la față pe fiece clipă mai mult. MACEDONSKI, O. III 96. 2. Fig. (Despre obiecte) A se strîmba, a se încovoia; a se scoroji.

SCOFÎLCÍT, -Ă, scofîlciți, -te, adj. 1. Foarte slab, cu obrajii uscați, lăsînd să se străvadă forma oaselor; bătrîn, îmbătrînit. Lihniți de foame, scofîlciți la față, cavaleriștii mărșăluiau fără încetare, de zile și nopți. CAMILAR, N. I 212. S-a ivit un cap scofîlcit, cu fire rare și sure de barbă, cu o scamă albă de păr pe-un craniu aproape chel. C. PETRESCU, A. 330. Merse și merse, cale lungă neumblată, pînă ce dete de o altă colibă, de unde de asemenea ieși o mătușă sihastră, și mai bătrînă, și mai scofîlcită. ISPIRESCU, L. 358. 2. Fig. (Despre obiecte) Deformat, îndoit, turtit; coșcovit. Ploaia cădea ca dintr-un jgheab și lampioanele de hîrtie, udate și scofîlcite, picurau apa galbenă, roșie și albastră. ARDELEANU, D. 174. Și-n jocul slabei noastre lumini, pe păreții umezi și scofîlciți ai hrubei se-nșiră tot felul de vedenii urîte. VLAHUȚĂ, la TDRG. Pleacă, lăsînd în loc pe cele vechi, sparte și scofîlcite de lovituri de dagă și de buzdugan. GHICA, S. 535.

A SE SCOFÂLCÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A se trage la față prin slăbire excesivă. 2) (despre obiecte din lemn, carton, piele etc.) A-și pierde forma inițială (din cauza căldurii sau/și a vechimii); a se deforma prin încovoiere; a se scorogi. /Orig. nec.

A SCOFÂLCÍ ~ésc tranz. A face să se scofâlcească. /Orig. nec.

scofălcit a. afundat: obrajii scofălciți. [Origină necunoscută].

scofîlcésc și (nord) covîlcésc (mă) v. refl. (cp. cu rus. kovylĕatĭ, a șchĭopăta, dial. „a încovoĭa”). Iron. Slăbesc foarte mult, mi se trag obrajiĭ (de boală, de mizerie).

scofâlci (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă scofâlcesc, 3 sg. se scofâlcește, imperf. 1 sg. mă scofâlceam; conj. prez. 1 sg. să mă scofâlcesc, 3 să se scofâlcească; imper. 2 sg. afirm. scofâlcește-te; ger. scofâlcindu-mă

!scofâlci (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scofâlcește, imperf. 3 sg. se scofâlcea; conj. prez. 3 să se scofâlcească

scofâlcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scofâlcésc, imperf. 3 sg. scofâlceá; conj. prez. 3 sg. și pl. scofâlceáscă

scofâlcesc, -ceam 1 imp.

SCOFÂLCÍT adj. v. burdușit, cojit, coșcovit, deformat, scorojit, strâmb.

SCOFÂLCÍT adj. descărnat. (Un obraz ~.)

SCOFÂLCÍ vb. v. burduși, coji, coșcovi, deforma, scoroji, strâmba.

SCOFÂLCÍ vb. a se descărna. (Obrazul i s-a ~.)

scofîlci vb. v. BURDUȘI. COJI. COȘCOVI. DEFORMA. SCOROJI. STRÎMBA.

SCOFÎLCI vb. a se descărna. (Obrazul i s-a ~.)

SCOFÎLCIT adj. descărnat. (Un obraz ~.)

scofîlcit adj. v. BURDUȘIT. COJIT. COȘCOVIT. DEFORMAT. SCOROJIT. STRÎMB.