3 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCOBÍT2, -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

SCOBÍT2, -Ă, scobiți, -te, adj. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă. – V. scobi.

SCOBÍT1 s. n. Faptul de a (se) scobi.V. scobi.

SCOBÍT1 s. n. Faptul de a (se) scobi.V. scobi.

scobit1 sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX / Pl: ? / E: scobi1] 1-6 Scobire (1-6). 7 (Înv; spc) Sculptat1 (1). 8 (Îs) Mașină de ~ Mașină-unealtă folosită pentru efectuarea de scobituri cu secțiune dreptunghiulară, în piese de lemn, prin intermediul unei dălți cu mișcare principală rectilinie, alternativă.

scobit3, ~ă a, sm vz scopit3

scobit2, ~ă a [At: CADE / Pl: ~iți, ~e / E: scobi1] 1 Care prezintă o scobitură (1). 2 Cu aspect de scobitură (1). 3 De formă concavă.

SCOBÍT2, -Ă, scobiți, -te, adj. 1. Care are o scobitură, care a fost adîncit. Ieși satul... cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147. ♦ Fig. (Despre ochi) Adîncit în orbite. Erau cu burțile umflate și cu ochii scobiți. DUMITRIU, N. 27. 2. Sculptat, gravat, cizelat. Dincolo de tindă se deschidea o largă sală, al cărui tavan de grinzi înnegrite se sprijinea pe două șiruri de stîlpi scobiți cu glafuri și cu flori. ODOBESCU, S. I 127.

SCOBÍT1 s. n. Faptul de a scobi; scobire. Școală pentru scobitul în piatră și într-alte metaluri. GOLESCU, Î. 175.

SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă ); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

scobi1[1] [At: PO 271 / Pzi: ~besc / E: scoabă2] 1 vt (Fșa; c. i. suprafața unor materiale dure) A executa (mici) adâncituri, șanțuri, crestături etc. cu ajutorul unor instrumente cu vârful ascuțit, prin batere, prin mijloace chimice etc., pentru a da materialului un anumit aspect (finit, utilitar, artistic) Vz săpa. 2 vt (Rar; spc) A scrijeli (1). 3 vt (Asr; spc) A sculpta (1). 4 vt (Spc; c. i. materiale dure) A scoate porțiuni de pe una dintre suprafețele de prelucrat pătrunzând (cât mai) adânc în interior, pentru a da materialului o formă concavă. 5 vt (Pex c. i. materiale dure) A realiza prin tăiere, prin așchiere etc., în formă concavă. 6 vr (Fig; rar; d. obraz) A lua o formă concavă, suptă. 7 vt (C. i. materiale de obicei dure) A face o gaură, o scobitură. 8 vt (Pex) A face să fie gol pe dinăuntru prin executare de scobituri (repetate) Si: a găuri. 9 vt (D. agenții fizici) A distruge printr-o acțiune lentă și îndelungată de adâncire, de săpare. 10 vt (Reg; d. păsări, c. i. fructe) A ciuguli (1). 11 vt (Îrg; pex; c. i. elemente componente ale unui ansamblu) A scoate, a desprinde, a disloca din locul unde se află fixat, cu ajutorul a ceva ascuțit. 12 vt (Trs; Mol; cu complementul „alune”) A dezghioca (2) (cu ajutorul cuțitului). 13 vt (C. i. gropi, șanțuri, excavații etc. sau, pex, construcții care implică săpături) A executa prin dislocarea și scoaterea unui volum de pământ, de roci etc. 14 vr (Rar; fig) A se adânci (2). 15 vi (D. ființe) A introduce în ceva un obiect, un dispozitiv, un organ etc. ascuțit pentru a găsi, pentru a constata, pentru a scoate. 16 vr (Fam; d. oameni) A se scotoci (1) (în buzunar, în portofel etc.) 17 vt (Rar) A râcâi1 sau a răzui (1) pentru a curăța, pentru a desfunda. 18-19 vrt A-și introduce degetele sau un obiect (ascuțit, subțire) în nas, în gură în urechi (pentru a curăța, pentru a înlătura senzația de mâncărime etc.). 20-21 vti (Îlav) Cât te-ai ~ în măsea ori cât te ~bești sau până ~bești în(tr-un) dinte (Foarte) repede. 22 vt (Îe) A-și ~ dinții cu cineva A vorbi pe cineva de rău. corectată

  1. În original, fără numerotare, deși există o definiție pentru scobi2 LauraGellner

SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă); a găuri, a săpa; a scormoni, a scociorî. ♦ Spec. A grava, a cizela. ♦ Spec. A ciopli, a sculpta. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc. 3. Tranz. și refl. A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța. – Din scoabă.

SCOBÍ, scobesc, vb. IV. 1. Tranz. A face o gaură, o adîncitură în ceva (tăind sau desprinzînd materialul cu o unealtă). Pe urmă se băgau iar în șopronul lor și scobeau lemne și le încondeiau cu un cui înroșit în foc. PAS, Z. I 159. Puse de scobi, într-un munte de cremene ce era acolo, un sălaș, numai bun pentru astfel de pîrdalnică de fiară sălbatică. ISPIRESCU, U. 116. Harap-Alb... găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș. CREANGĂ, P. 238. ◊ (Subiectul este o forță a naturii) Eu vă sărut, păreți străbuni, Pe varul vost’ scobit de ploaie. GOGA, P. 22. Înaintăm prin strîmtoarea aceasta întunecoasă, pe fundul căreia Jiul curge ca pe un jgheab scobit în stînci. VLAHUȚĂ, O. A. II 136. Satul stă în fundul unei văi scobite de apa Șușița. RUSSO, O. 155. ◊ Refl. pas. Pe cît jos se scobește stînca, Pe-atît se-mpodobește sus. CARAGIALE, O. III 123. ♦ A sculpta, a grava. Citim, scobit în litere mari, numele lui Grigore Cornescu. ODOBESCU, S. II 511. 2. Intranz. A săpa, a scormoni, a scociorî (cu scopul de a scoate ceva). Constantin lăsă tîrnăcopul și scobi cu cuțitul. Dar deziluziune sfîșietoare! în loc de oală, scoase din pămînt un craniu de o incalculabilă vechime. GALACTION, O. I 149. Nouă zile a trebuit să scobească zmeul pe lîngă buzdugan, pînă și l-a putut scoate din munte, și-a venit apoi cu el pă umăr năcăjit. RETEGANUL, P. V 29. 3. Refl. Fig. A scotoci, a cotrobăi. Tot se scobea în sîn și scotea galbeni. SADOVEANU, D. P. 154. ♦ A curăța o gaură, o cavitate. Un copil cu ochii negri... umbla scobindu-se în nas pe străzi, sub soarele apăsător și în aerul prăfos. DUMITRIU, N. 265. Țuțu se scobi într-o măsea și răspunse: Așa-i, Pamfilie. DUNĂREANU, CH. 166. Tu ești Duțu al lui Ene? întrebă el scobindu-se cam obosit în nas. SLAVICI, N. II 330. ◊ (Ironic) Credeți c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri. Ș-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți. CREANGĂ, P. 294. ◊ Tranz. Lina, după ce deșertă paharul, începu să-și scobească dinții. DUNĂREANU, CH. 15.

A SE SCOBÍ mă ~ésc intranz. A căuta insistent; a scotoci. ~ în buzunare.~ în nas (sau în dinți) a-și curăța nasul (sau dinții). /Din scoabă

A SCOBÍ ~ésc tranz. (obiecte de lemn sau de alt material) A lăsa vid în interior, scoțând o parte din materiale; a exciza; a evida. ~ un trunchi. /Din scoabă

scobì v. 1. a găuri cu scoaba: a scobi în lemn sau piatră; 2. a găuri în genere; 3. a-și curăța dinții; 4. a tăia în formă de arc: a scobi linguri. [V. scoabă].

scobésc v. tr. (vsl. *skobiti saŭ *skobliti, ceh. skobliti, rus. skoblitĭ, a cĭoplĭ, a răzuĭ, rudă cu germ. schaben, lat. scabere, vgr. skapto. V. și scoabă). Adîncesc săpînd cu ceva ascuțit în lemn, peatră saŭ alt-ceva: a scobi o bucată de lemn ca să facĭ o lingură. A-țĭ scobi dințiĭ, a te scobi în dințĭ, a-țĭ curăța dințiĭ cu scobitoarea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scobí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 să scobeáscă

scobí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scobésc, imperf. 3 sg. scobeá; conj. prez. 3 sg. și pl. scobeáscă

arată toate definițiile

Intrare: scobit (adj.)
scobit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scobit
  • scobitul
  • scobitu‑
  • scobi
  • scobita
plural
  • scobiți
  • scobiții
  • scobite
  • scobitele
genitiv-dativ singular
  • scobit
  • scobitului
  • scobite
  • scobitei
plural
  • scobiți
  • scobiților
  • scobite
  • scobitelor
vocativ singular
plural
Intrare: scobit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scobit
  • scobitul
  • scobitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • scobit
  • scobitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: scobi (vb.)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scobi
  • scobire
  • scobit
  • scobitu‑
  • scobind
  • scobindu‑
singular plural
  • scobește
  • scobiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scobesc
(să)
  • scobesc
  • scobeam
  • scobii
  • scobisem
a II-a (tu)
  • scobești
(să)
  • scobești
  • scobeai
  • scobiși
  • scobiseși
a III-a (el, ea)
  • scobește
(să)
  • scobească
  • scobea
  • scobi
  • scobise
plural I (noi)
  • scobim
(să)
  • scobim
  • scobeam
  • scobirăm
  • scobiserăm
  • scobisem
a II-a (voi)
  • scobiți
(să)
  • scobiți
  • scobeați
  • scobirăți
  • scobiserăți
  • scobiseți
a III-a (ei, ele)
  • scobesc
(să)
  • scobească
  • scobeau
  • scobi
  • scobiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scobit (adj.)

  • 1. Care are o adâncitură, o scobitură; care are formă concavă.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Ieși satul... cu lumini în tătărci scobite. SADOVEANU, O. VII 147.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat (Despre ochi) Adâncit în orbite.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Erau cu burțile umflate și cu ochii scobiți. DUMITRIU, N. 27.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Dincolo de tindă se deschidea o largă sală, al cărui tavan de grinzi înnegrite se sprijinea pe două șiruri de stîlpi scobiți cu glafuri și cu flori. ODOBESCU, S. I 127.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi scobi
    surse: DEX '09 DEX '98

scobit (s.n.)

  • 1. Faptul de a (se) scobi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: găurire scobire un exemplu
    exemple
    • Școală pentru scobitul în piatră și într-alte metaluri. GOLESCU, Î. 175.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi scobi
    surse: DEX '09 DEX '98

scobi (vb.)

  • 1. tranzitiv intranzitiv A face o gaură, o adâncitură în ceva (tăind, desprinzând, scoțând materialul din interior cu o unealtă).
    exemple
    • Pe urmă se băgau iar în șopronul lor și scobeau lemne și le încondeiau cu un cui înroșit în foc. PAS, Z. I 159.
      surse: DLRLC
    • Puse de scobi, într-un munte de cremene ce era acolo, un sălaș, numai bun pentru astfel de pîrdalnică de fiară sălbatică. ISPIRESCU, U. 116.
      surse: DLRLC
    • Harap-Alb... găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș. CREANGĂ, P. 238.
      surse: DLRLC
    • Eu vă sărut, păreți străbuni, Pe varul vost’ scobit de ploaie. GOGA, P. 22.
      surse: DLRLC
    • Înaintăm prin strîmtoarea aceasta întunecoasă, pe fundul căreia Jiul curge ca pe un jgheab scobit în stînci. VLAHUȚĂ, O. A. II 136.
      surse: DLRLC
    • Satul stă în fundul unei văi scobite de apa Șușița. RUSSO, O. 155.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Pe cît jos se scobește stînca, Pe-atît se-mpodobește sus. CARAGIALE, O. III 123.
      surse: DLRLC
    • Constantin lăsă tîrnăcopul și scobi cu cuțitul. Dar deziluziune sfîșietoare! în loc de oală, scoase din pămînt un craniu de o incalculabilă vechime. GALACTION, O. I 149.
      surse: DLRLC
    • Nouă zile a trebuit să scobească zmeul pe lîngă buzdugan, pînă și l-a putut scoate din munte, și-a venit apoi cu el pă umăr năcăjit. RETEGANUL, P. V 29.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv figurat familiar A se căuta, a se scotoci în buzunare, în portofel etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cotrobăi scotoci un exemplu
    exemple
    • Tot se scobea în sîn și scotea galbeni. SADOVEANU, D. P. 154.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv A(-și) vârî degetele în nas, între dinți etc. pentru a (se) curăța.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Un copil cu ochii negri... umbla scobindu-se în nas pe străzi, sub soarele apăsător și în aerul prăfos. DUMITRIU, N. 265.
      surse: DLRLC
    • Țuțu se scobi într-o măsea și răspunse: Așa-i, Pamfilie. DUNĂREANU, CH. 166.
      surse: DLRLC
    • Tu ești Duțu al lui Ene? întrebă el scobindu-se cam obosit în nas. SLAVICI, N. II 330.
      surse: DLRLC
    • ironic Credeți c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri. Ș-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți. CREANGĂ, P. 294.
      surse: DLRLC
    • Lina, după ce deșertă paharul, începu să-și scobească dinții. DUNĂREANU, CH. 15.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • scoabă
    surse: DEX '98 DEX '09