3 intrări

40 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

scârțăit sn vz scârțâit1

SCÂRȚĂÍ vb. IV v. scârțâi.

SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -âi.

SCÂRȚÂÍT1 s. n. Faptul de a scârțâi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist netalentat care cântă la un instrument cu coarde. – V. scârțâi.

SCÂRȚIÍ vb. IV v. scârțâi.

scârțâi [At: ANON. CAR. / V: (îvr) ~ții, scorțăi, (reg) scărțăi, scărțâi, scărții, ~țăi, ~țoi / Pzi: scârțâi, (îvr) ~esc / E: scârț + -âi] 1 vi (D. obiecte, materiale, corpuri, substanțe etc.) A produce (prin frecare, prin apăsare, prin deplasare, sub acțiunea unei greutăți etc.) un zgomot specific ascuțit, strident, neplăcut Si: (rar) a scrâșni, (înv) a prâsni2. 2 vi (Îe) A unge osia ca să nu ~e (carul) A câștiga bunăvoința, favoarea etc. cuiva cu daruri sau cu bani Si: a mitui. 3 vt (Rar; fam; îe) A ~ ușa cuiva A stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. 4 (Rar; spc; d. încălțăminte) A produce un zgomot ascuțit, caracteristic, în timpul mersului. 5 vi (Rar; d. vehicule încărcate cu greutăți) A înainta cu greu, producând un zgomot strident. 6 vi (D. insecte) A scoate sunete specifice ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul1 (1) produs de unele obiecte prin frecare. 7 vi (Fam; d. oameni; adesea dep) A cânta (prost) la un instrument muzical cu coarde (scoțând sunete stridente). 8 vi (D. instrumente muzicale cu coarde) A emite sunete nearmonioase, stridente, false. 9 vi (Fam) A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsând, zgâriind cu) penița pe hârtie (și producând un zgomot specific). 10 vi (Pgn; dep) A scrie. 11 vi (Fam; fig; d. mecanisme, instalații) A funcționa prost, cu greutate, cu randament scăzut. 12 vi (D. acțiuni, activități) A evolua în mod nesatisfăcător, anevoie. 13 vi (D. oameni) A o duce relativ rău cu sănătatea.

scârțâit1 sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~țăit, ~țiit / Pl: ~uri / E: scârțâi] 1 Zgomot specific ascuțit, strident produs de unele obiecte, corpuri, substanțe etc. (sau de părți ale lor) prin frecare, prin apăsare, prin deplasare etc. Si: scârțâială, scârțâitură (1), (rar) scrâșneală, scrâșnet, scrâșnire, scrâșnit1, (reg) scârțiaș, (nob) scrijelire. 2 (Rar) Sunet specific ascuțit produs de unele insecte. 3 (Fam) Sunet (nearmonios, strident) sau serie de sunete (nearmonioase, stridente) emise de un instrument muzical cu coarde Si: scârțâitură (2).

scorțăi[1] v vz scârțâi

  1. Trimiterea de față lipsește în original, deși varianta scorțăi este consemnată în definiția principală; definiția de față este venită din lista de cuvinte OCR; posibil să existe totuși undeva ordonată incorect alfabetic? — LauraGellner

SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ◊ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb.IV] – Scârț + suf. -âi.

SCÂRȚÂÍT1 s. n. Faptul de a scârțâi, zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc.; scârțâială, scârțâitură. ♦ Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist fără talent care cântă la un instrument cu coarde. – V. scârțâi.

SCÎRȚÎÍ, scî́rțîi, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) 1. A produce, prin frecare (involuntară), un zgomot ascuțit, strident. Zăpada îi scîrțîia sub opinci, iar el cînta. DUMITRIU, N. 200. Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. Ar fi ieșit în uliță, dar îi era frică să nu scîrțîie portița. REBREANU, I. 41. Pînă a geme boii, scîrțîie carul, se spune cînd, în loc să se plîngă cei care trudesc, se plîng cei care profită de pe urma trudei acestora. (Fig.) Taci, frate... că-ți scîrțîie gîtul ca o roată de car. ALECSANDRI, T. I 290. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scîrțîie (carul) = a plăti cu vorbe de măgulire, sau, mai ales, cu plocoane, bunăvoința aceluia de care depinzi sau care s-ar putea împotrivi în mod samavolnic dorințelor tale. (Tranz.) A scîrțîi ușa cuiva = a stărui (pe lîngă cineva) cu insistențe repetate și plictisitoare. (Atestat în forma scîrții) Mie nu mi-o scîrțiit nime ușa pînă-n ziua de astăzi, cum o scîrții tu la altele, berbantule! HOGAȘ, DR. II 93. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri mari) A merge, a înainta cu greu. Care cu grîne... scîrțîiau toamna spre șlepurile de pe Dunăre. DUMITRIU, B. F. 72. Carele cu pîine scîrțîiau spre satele munților. C. PETRESCU, S. 197. ◊ (În contexte figurate) Greu să duci munca... cu car, care scîrțîie din toate încheieturile și stă să se rupă sub încărcătură. STANCU, D. 229. ♦ (Despre încălțăminte) A produce un zgomot ascuțit, caracteristic. Păși îndesat pe trotuar, cu ghetele de piele de bizon, care scîrțîiau în noaptea sonoră. C. PETRESCU, Î. I 20. Cu papucii scîrțîind, Cu poalele-n vînt bătînd... Ea la apă să ducea. BIBICESCU, P. P. 263. 2. (Despre animale, mai ales despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scîrțîitul produs prin frecare. [Insectele] se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Tranz. Un pițigoi veni deasupra capului lui acoperit cu pălăria pleoștită, scîrțîindu-și necontenit cîntecul. SADOVEANU, O. VIII 126. 3. Fig. A cînta prost, scoțînd sunete stridente, dintr-un instrument muzical cu coarde. Scîrțîia din vioară un lăutar, în partea dinspre fund. PAS, L. II 242. ♦ A scrie greu, mișcînd anevoie tocul pe hîrtie. Și începu să scîrțîie înainte într-un registru, c-un condei cu peniță mare, galbenă. SADOVEANU, P. S. 86. Bîra mai are de scîrțîit cu condeiul prin condici. id. A. L. 138. ♦ (Familiar, despre mecanisme, p. ext. despre acțiuni, activități, întreprinderi) A nu funcționa cum trebuie, a merge prost, greu. (Impersonal) Ți-o garantez eu... La început scîrțîie. O săptămînă, o lună, un an... Pe urmă deodată începe să-ți bată vîntul în pupă și atunci... te duce, de nu te mai ajunge nimeni din urmă. C. PETRESCU, C. V. 53. ♦ (Familiar, despre oameni) A o duce rău cu sănătatea. Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi; ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea. CREANGĂ, P. 111. – Prez. ind. și: scîrțîiesc (SBIERA, P. 2). – Variante: scîrțăí (C. PETRESCU, Î. I 9), vb. IV.[1]

  1. În original, a 2-a variantă (scîrțií) lipsește la sfârșitul def.; este însă menționată în cuprinsul acesteia. — LauraGellner

SCÎRȚÎÍT1 s. n. Faptul de a scîrțîi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare. A așteptat pînă cînd scîrțîitul căruței s-a depărtat. GALAN, Z. R. 380. În casă era cald și de afară se auzea la mers scîrțîitul zăpezii. PREDA, Î. 76. Din satul pe care îl lăsam devale biruia, strident, ca niște chemări de lebădă, scîrțîitul cumpenelor de la fîntîni. GALACTION, O. I 101. Nu se mai auzea decît scîrțîitul nisipului de sub picioarele lor. BUJOR, S. 26. ♦ Fig. Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist nedibaci care cîntă la un instrument de coarde. I se păru că aude, în partea cealaltă a cerdacului, un scîrțîit ca de sunet de vioară, de țambal sau de cobză. PAS, L. I 33. Călăuzită de scîrțîitul unei vioare ce se auzea în depărtare, am plecat și eu pe urma lor. NEGRUZZI, S. I 104. – Variante: scîrțăít, scîrțiít s. n.

A SCÂRȚÂÍ scârțâi intranz. 1) (despre obiecte) A produce un zgomot ascuțit, strident, neplăcut în urma frecării sau apăsării. Scârțâie zăpada sub picioare. Scârțâie încălțămintea.~ ușa cuiva a sâcâi pe cineva cu una și aceeași rugăminte. 2) (despre care încărcate) A merge anevoios, producând un zgomot caracteristic, cauzat de povara încărcăturii. 3) (mai ales despre insecte) A scoate sunete asemănătoare celor produse prin frecarea a două obiecte. 4) fig. (despre instrumente muzicale sau despre interpreți) A produce sunete stridente și supărătoare. ~ din vioară. 5) pop. (despre mecanisme) A funcționa prost. 6) fig. (despre acțiuni sau despre activități) A se desfășura încet și anevoios. 7) (despre persoane) A o duce rău cu sănătatea. /scârț + suf. ~âi

SCÂRȚÂÍT ~uri n. 1) v. A SCÂRȚÂI. 2) Zgomot ascuțit, strident și pătrunzător, produs prin frecarea, apăsarea sau deplasarea unor obiecte. /v. a scârțâi

scârțăì v. 1. a scoate un sunet ascuțit: ușa neunsă scârțăe; 2. fam. a cânta prost din vioară. [Onomatopee].

scî́rțîĭ și (rar) cî́rțîĭ, a -i v. intr. (d. scîrț, bg. kŭrkam și skŭrcam, ung. karcolni. V. scrîșnesc). Scot un sunet particular din pricină că nu alunec, cum face arcușu pe coardă, osia neunsă, balamaŭa, penița pe hîrtie ș.a.: poarta scîrțîise, ca să nu maĭ scîrțîĭe, o lăsă (Rebr. 2, 230). V. tr. Fac să scîrțîĭe: nu știŭ cine a scîrțîit ușa. Fig. Cînt prost din vioară (tr. și intr.). Roata scîrțîĭe, cutare face gură ca să ungi osia (să-ĭ daĭ parale). V. zdrăngănesc.

scîrțîít n., pl. urĭ. Acțiunea de a scîrțîĭ des. Scîrțîitură: se auzea scîrțîitu carelor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

scârțâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scârțâi, 3 scârțâie, imperf. 3 sg. scârțâia; conj. prez. 3 să scârțâie; ger. scârțâind

scârțâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. scârțâi, 3 sg. și pl. scârțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; ger. scârțâínd

scîrțîi (ind. prez. 1 sg. scîrțîi, 3 sg. și pl. scîrțîie)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCÂRȚÂÍ vb. 1. (înv.) a prâsni. (Ce ~ acolo?) 2. a pârâi. (Dușumeaua ~.) 3. a scrâșni. (Cheia ~ în broască.)

SCÂRȚÂÍT s. 1. scârțâială, scârțâitură. (~ul dușumelii.) 2. scârțâială, scârțâire, scrâșnet, scrâșnire, scrâșnit. (~ul cheii în broască.)

SCÎRȚÎI vb. 1. (înv.) a prîsni. (Ce ~ acolo?) 2. a pîrîi. (Dușumeaua ~.) 3. a scrîșni. (Cheia ~ în broască.)

SCÎRȚÎIT s. 1. scîrțîială, scîrțîitură. (~ dușumelii.) 2. scîrțîială, scîrțîire, scrîșnet, scrîșnire, scrîșnit. (~ cheii în broască.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

scârțăi, scârțăi v. i. 1. a cânta prost, strident, la un instrument muzical cu coarde 2. (d. acțiuni, activități, întreprinderi) a progresa greu / anevoie, a nu funcționa cum trebuie 3. (d. o afirmație) a nu fi plauzibilă

Intrare: scârțăit (part.)
scârțăit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
Participiu "a scârțăi".
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțăit
  • scârțăitul
  • scârțăitu‑
  • scârțăi
  • scârțăita
plural
  • scârțăiți
  • scârțăiții
  • scârțăite
  • scârțăitele
genitiv-dativ singular
  • scârțăit
  • scârțăitului
  • scârțăite
  • scârțăitei
plural
  • scârțăiți
  • scârțăiților
  • scârțăite
  • scârțăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: scârțâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scârțâi
  • scârțâire
  • scârțâit
  • scârțâitu‑
  • scârțâind
  • scârțâindu‑
singular plural
  • scârțâie
  • scârțâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scârțâi
(să)
  • scârțâi
  • scârțâiam
  • scârțâii
  • scârțâisem
a II-a (tu)
  • scârțâi
(să)
  • scârțâi
  • scârțâiai
  • scârțâiși
  • scârțâiseși
a III-a (el, ea)
  • scârțâie
(să)
  • scârțâie
  • scârțâia
  • scârțâi
  • scârțâise
plural I (noi)
  • scârțâim
(să)
  • scârțâim
  • scârțâiam
  • scârțâirăm
  • scârțâiserăm
  • scârțâisem
a II-a (voi)
  • scârțâiți
(să)
  • scârțâiți
  • scârțâiați
  • scârțâirăți
  • scârțâiserăți
  • scârțâiseți
a III-a (ei, ele)
  • scârțâie
(să)
  • scârțâie
  • scârțâiau
  • scârțâi
  • scârțâiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scârțăi
  • scârțăire
  • scârțăit
  • scârțăitu‑
  • scârțăind
  • scârțăindu‑
singular plural
  • scârțăie
  • scârțăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scârțăi
(să)
  • scârțăi
  • scârțăiam
  • scârțăii
  • scârțăisem
a II-a (tu)
  • scârțăi
(să)
  • scârțăi
  • scârțăiai
  • scârțăiși
  • scârțăiseși
a III-a (el, ea)
  • scârțăie
(să)
  • scârțăie
  • scârțăia
  • scârțăi
  • scârțăise
plural I (noi)
  • scârțăim
(să)
  • scârțăim
  • scârțăiam
  • scârțăirăm
  • scârțăiserăm
  • scârțăisem
a II-a (voi)
  • scârțăiți
(să)
  • scârțăiți
  • scârțăiați
  • scârțăirăți
  • scârțăiserăți
  • scârțăiseți
a III-a (ei, ele)
  • scârțăie
(să)
  • scârțăie
  • scârțăiau
  • scârțăi
  • scârțăiseră
verb (VT346)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scârții
  • scârțiire
  • scârțiit
  • scârțiitu‑
  • scârțiind
  • scârțiindu‑
singular plural
  • scârție
  • scârțiiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scârții
(să)
  • scârții
  • scârțiam
  • scârțiii
  • scârțiisem
a II-a (tu)
  • scârții
(să)
  • scârții
  • scârțiai
  • scârțiiși
  • scârțiiseși
a III-a (el, ea)
  • scârție
(să)
  • scârție
  • scârția
  • scârții
  • scârțiise
plural I (noi)
  • scârțiim
(să)
  • scârțiim
  • scârțiam
  • scârțiirăm
  • scârțiiserăm
  • scârțiisem
a II-a (voi)
  • scârțiiți
(să)
  • scârțiiți
  • scârțiați
  • scârțiirăți
  • scârțiiserăți
  • scârțiiseți
a III-a (ei, ele)
  • scârție
(să)
  • scârție
  • scârțiau
  • scârții
  • scârțiiseră
scărțăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scărțâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scărții
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scârțoi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scorțăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: scârțâit (s.n.)
scârțâit2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțâit
  • scârțâitul
  • scârțâitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • scârțâit
  • scârțâitului
plural
vocativ singular
plural
scârțăit2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțăit
  • scârțăitul
  • scârțăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • scârțăit
  • scârțăitului
plural
vocativ singular
plural
scârțiit2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțiit
  • scârțiitul
  • scârțiitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • scârțiit
  • scârțiitului
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scârțâi, scârțâiverb

  • 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Zăpada îi scîrțîia sub opinci, iar el cînta. DUMITRIU, N. 200. DLRLC
    • format_quote Cumpenele fîntînilor se lăsau și se ridicau necontenit, scîrțîind. SADOVEANU, O. VII 237. DLRLC
    • format_quote Ar fi ieșit în uliță, dar îi era frică să nu scîrțîie portița. REBREANU, I. 41. DLRLC
    • format_quote figurat Taci, frate... că-ți scîrțîie gîtul ca o roată de car. ALECSANDRI, T. I 290. DLRLC
    • 1.1. (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Care cu grîne... scîrțîiau toamna spre șlepurile de pe Dunăre. DUMITRIU, B. F. 72. DLRLC
      • format_quote Carele cu pîine scîrțîiau spre satele munților. C. PETRESCU, S. 197. DLRLC
      • format_quote figurat Greu să duci munca... cu car, care scîrțîie din toate încheieturile și stă să se rupă sub încărcătură. STANCU, D. 229. DLRLC
    • 1.2. (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Păși îndesat pe trotuar, cu ghetele de piele de bizon, care scîrțîiau în noaptea sonoră. C. PETRESCU, Î. I 20. DLRLC
      • format_quote Cu papucii scîrțîind, Cu poalele-n vînt bătînd... Ea la apă să ducea. BIBICESCU, P. P. 263. DLRLC
    • chat_bubble Până a geme boii, scârțâie carul, se spune când, în loc să se plângă cei care trudesc, se plâng cei care profită de pe urma trudei acestora. DLRLC
    • chat_bubble A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = mitui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: mitui
    • chat_bubble tranzitiv A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: stărui
      • format_quote Mie nu mi-o scîrțiit nime ușa pînă-n ziua de astăzi, cum o scîrții tu la altele, berbantule! HOGAȘ, DR. II 93. DLRLC
  • 2. prin analogie A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Scîrțîia din vioară un lăutar, în partea dinspre fund. PAS, L. II 242. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Scârțâie o melodie. DEX '09 DEX '98
    • 2.1. A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Și începu să scîrțîie înainte într-un registru, c-un condei cu peniță mare, galbenă. SADOVEANU, P. S. 86. DLRLC
      • format_quote Bîra mai are de scîrțîit cu condeiul prin condici. SADOVEANU, A. L. 138. DLRLC
  • 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Insectele] se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Un pițigoi veni deasupra capului lui acoperit cu pălăria pleoștită, scîrțîindu-și necontenit cîntecul. SADOVEANU, O. VIII 126. DLRLC
  • 4. figurat familiar (Despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote impersonal Ți-o garantez eu... La început scîrțîie. O săptămînă, o lună, un an... Pe urmă deodată începe să-ți bată vîntul în pupă și atunci... te duce, de nu te mai ajunge nimeni din urmă. C. PETRESCU, C. V. 53. DLRLC
    • 4.1. (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Băbătia lui, de la o vreme încoace, nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi; ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea. CREANGĂ, P. 111. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: scârțâiesc. DLRLC
etimologie:
  • Scârț + sufix -âi. DEX '09 DEX '98

scârțâitsubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a scârțâi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apăsare etc. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote A așteptat pînă cînd scîrțîitul căruței s-a depărtat. GALAN, Z. R. 380. DLRLC
    • format_quote În casă era cald și de afară se auzea la mers scîrțîitul zăpezii. PREDA, Î. 76. DLRLC
    • format_quote Din satul pe care îl lăsam devale biruia, strident, ca niște chemări de lebădă, scîrțîitul cumpenelor de la fîntîni. GALACTION, O. I 101. DLRLC
    • format_quote Nu se mai auzea decît scîrțîitul nisipului de sub picioarele lor. BUJOR, S. 26. DLRLC
    • 1.1. Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist netalentat care cântă la un instrument cu coarde. DEX '09 DLRLC
      • format_quote I se păru că aude, în partea cealaltă a cerdacului, un scîrțîit ca de sunet de vioară, de țambal sau de cobză. PAS, L. I 33. DLRLC
      • format_quote Călăuzită de scîrțîitul unei vioare ce se auzea în depărtare, am plecat și eu pe urma lor. NEGRUZZI, S. I 104. DLRLC
etimologie:
  • vezi scârțâi DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.