SCÎRȚÎIT¹ s. n. Faptul de a scîrțîi; zgomot sau sunet ascuțit, strident care se produce prin frecare. A așteptat pînă cînd scîrțîitul căruței s-a depărtat. GALAN, Z. R. 380. În casă era cald și de afară se auzea la mers scîrțîitul zăpezii. PREDA, Î. 76. Din satul pe care îl lăsam devale biruia, strident, ca niște chemări de lebădă, scîrțîitul cumpenelor de la fîntîni. GALACTION, O. I 101. Nu se mai auzea decît scîrțîitul nisipului de sub picioarele lor. BUJOR, S. 26. ♦ Fig. Sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist nedibaci care cîntă la un instrument de coarde. I se păru că aude, în partea cealaltă a cerdacului, un scîrțîit ca de sunet de vioară, de țambal sau de cobză. PAS, L. I 33. Călăuzită de scîrțîitul unei vioare ce se auzea în depărtare, am plecat și eu pe urma lor. NEGRUZZI, S. I 104. – Variante: scîrțăit, scîrțiit s. n.